Magistrații ÎCCJ au menținut sentința de fond dată în dosarul fostului vicepreședinte al Curții de Apel Alba Iulia, Cristina Gherghina Nicoară, judecată în instanțele clujene pentru ucidere din culpă.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata Nicoară Cristina Gheorghina împotriva sentinţei penale nr. 190 din 17 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj– Secţia Penală şi de Minori, în dosarul nr.1063/33/2016. Obligă pe apelanta-inculpată Nicoară Cristina Gheorghina la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta-inculpată Nicoară Cristina Gheorghina, în sumă de 620 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei. II. În majoritate, Respinge ca nefondat, apelul declarat de partea responsabilă civilmente UNIQUA ASIGURĂRI S.A., împotriva aceleiaşi hotărâri. Obligă pe apelanta -parte responsabilă civilmente la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 aprilie 2019. Cu opinia separată, în sensul admiterii apelului părţii responsabile civilmente UNIQUA ASIGURĂRI S.A. şi obligării acesteia la dobândă legală de la data rămânerii definitive a hotărârii”, arată soluția pe scurt a ÎCCJ.

Fostul vicepreședinte al Curții de Apel Alba Iulia, NICOARĂ CRISTINA GHEORGHINA, a fost condamnată la sfârșitul anului 2017 la doi ani cu suspendare într-un proces de ucidere din culpă, după ce a accidentat o persoană pe trecerea de pietoni. Dosarul a fost judecat de Monica Șortan de la Curtea de Apel Cluj.

Însă, ea a contestat în apel soluția la Înalta Curte de Casație și Justiție. La instanța supremă dosarul a fost înregistrat în data de decembrie 2017 și atribuit completului care l-a condamnat pe Liviu Dragnea la trei ani cu executare, format din judecătorii Geanina Cristina Arghir, Constantin Epure și Stefan Pistol.

Timp de mai bine de un an cei trei judecători au amânat de 21 de ori judecarea procesului, iar judecătoarei din Alba Iulia i s-a prelungit de 14 ori dreptul de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. La Curtea de Apel Cluj, pe parcursul procesului magistratul a beneficiat de 10 ori de prelungirea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile. Astfel că, până acum, judecătorul condamnat în primă instanță pentru ucidere din culpă a beneficiat de 720 de zile de prelungire a dreptului de a conduce în baza art. 111 alin 6 din OUG 195/2002.

Articolul respectiv prevede că ”la cererea titularului permisului de conducere reţinut în condiţiile alin. (1) lit. b) sau ale alin. (4), procurorul care efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea cercetării penale ori, în faza de judecată, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei poate dispune prelungirea dreptului de circulaţie, cu câte cel mult 30 de zile, până la dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de sub urmărire penală ori încetării urmăririi penale sau, după caz, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se comunică şi şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta”.

În cadrul articolelor care decurg din aplicarea art. 111 alin 6 din OUG 195/2002 rezultă prevederi contravenționale, adică cu un grad redus de pericol.

Este vorba de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, Conducerea unui vehicul fără permis de conducere, Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, Părăsirea locului accidentului, Împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice.

Practic nimic din aceste prevederi nu are de-a face cu infracțiunea de ucidere din culpă care prevede o pedeapsă cu închisoarea de până la cinci ani!

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.