Sentință

Prezentul document este supus reglementărilor aflate sub incidenţa Regulamentului U.E. 2016/679 Cod ECLI ECLI:RO:CACLJ:2021:005.000337 

Dosar nr. 4474/117/2018* 

R O M Â N I A 

CURTEA DE APEL CLUJ 

SECŢIA A II-A CIVILĂ 

Decizia civilă nr. 337/2021 

Şedinţa publică din 18 iunie 2021  

Completul compus din: 

PREŞEDINTE: Doina-Viorica Popovici 

JUDECĂTOR: Alina Gabriela Nicolescu 

GREFIER: Katinka Fulop 

S-a luat spre examinare – în vederea pronunţării – apelul declarat de apelanta-reclamantă  CĂTĂNICIU GUSTICA STELUŢA, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi BUM MEDIA S.R.L.,  GORCAN CARMEN, ROBU RĂZVAN şi LIVIU MAN, împotriva sentinţei civile nr. 440/2020,  pronunţată la data de 18 martie 2020 în dosarul nr. 4474/117/2018 al Tribunalului Specializat Cluj, 

având ca obiect acţiune în constatare. 

Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în şedinţa publică din 24 mai 2021, mersul  dezbaterilor şi susţinerile reprezentanţilor părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la  acea dată, când pentru a da posibilitatea părţilor să formuleze concluzii scrise s-a amânat  pronunţarea hotărârii judecătoreşti la data de 07 iunie 2021, când în aceeaşi compunere şi pentru  aceleaşi motive s-a amânat din nou pronunţarea hotărârii judecătoreşti la data de azi, 128 iunie  2021. 

C U R T E A, 

Prin sentinţa civilă nr. 440/2020, pronunţată la data de 18.03.2020 în dosarul nr.  4474/117/2018* al Tribunalului Specializat Cluj s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată  de către reclamanta CĂTĂNICIU STELUŢA-GUSTICA în contradictoriu cu pârâţii SC BUM  MEDIA SRL, CARMEN GORGAN, RĂZVAN ROBU, LIVIU MAN. 

Au fost compensate cheltuielile de judecată.  

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că pârâta SC BUM MEDIA SRL este  deţinătoarea domeniului şi publicaţiei online www.gazetadecluj.ro iar pârâţii Carmen Gorcan,  Răzvan Robu şi Liviu Man sunt redactori ai publicaţiei menţionate. În perioada octombrie 2016- 2018 pârâţii au publicat următoarele articole: „CONDAMNATĂ PENAL, STELUŢA CĂTĂNICIU  PARTICIPĂ LA PARLAMENTARE PENTRU CĂ ARE TUPEU DE POLITICIAN”, publicat în  data de 31.10.2016 în publicaţia online www.Gazetadeclui.ro, cu autor nespecificat, „STELUŢA  CĂTĂNICIU nedorită în Parlamentul României”, publicat în data de 26.12.2016 în publicaţia  online www.gazetadeclui.ro, fără a se menţiona autorul, „Ipocrizia Deputatului Clujean STELUŢA  GUSTICA CĂTĂNICIU A AJUNS LA COTE MAXIME”, publicat în data de 05.06.2017 în  publicaţia online www.gazetadecluj.ro,fără a se menţiona autorul articolului, „DEPUTATUL  CLUJEAN STELUŢA GUSTICA CĂTĂNICIU LE PUNE CĂLUŞ MAGISTRAŢILOR”,  publicat în data de 27 noiembrie 2017, în www.gazetadeclui.ro, de către redactorul Carmen Gorcan,  „VIAŢA POLITICĂ A STELUŢEI CĂTĂNICIU CONTURATĂ ÎN JURUL PROPRIU INTERES.  PENTRU UNII MUMĂ, PENTRU ALŢII CIUMĂ!”, publicat în data de 25.12.2017 în publicaţia  online www.gazetadeclui.ro, fără a se menţiona autorului, „DEPUTATUL CONDAMNAT PENAL  STELUŢA CĂTĂNICIU ATACĂ RAPORTUL GRECO”, publicat în data de 12 aprilie 2018 în  publicaţia online www.gazetadecluj.ro, de către Razvan Robu. Toate acestea fapte nu au fost  contestate, fiind recunoscute de către pârâţi. De asemenea, reclamanta îşi desfăşoară activitatea  politică în cadrul partidului ALDE şi ocupă, la data procesului funcţia de deputat. Pe de altă parte,  Agenţia Naţională de Integritate a constatat că în anul 2009, reclamanta a ocupat funcţia de consilier  local şi a participat la adoptarea unei hotărâri privind o societate cu care a avut raporturi juridice în 

1 

calitate de avocat. După ce a contestat în instanţă această decizie de incompatibiliate iar contestaţia  a fost respinsă de către Curtea de Apel Cluj, prin sentinţa nr. 611/2013, reclamanta a formulat  recurs iar înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, în 24.11.2015 şi calea de atac exercitată,  menţinând astfel soluţia prin care s-a constatat faptul că Steluţa Cătăniciu s-a aflat în conflict de  interese iar decizia ANI este una temeinică şi legală. Cu toate acestea, reclamanta a continuat să  ocupe o poziţie de parlamentar. Ea a candidat la alegerile parlamentare din 2016. Autoritatea  Electorală Permanentă a fost cea care a comunicat faptul că reclamanta avea interdicţie de a ocupa  un loc în Parlamentul României, pentru motivul arătat anterior. Acest fapt a făcut obiectul mai  multor articole de presă, nu numai din partea pârâţilor. Printre alte publicaţii, societatea Bum Media  SRL a acoperit acest subiect prin intermediul mai multor ştiri pe site-ul online  www.gazetadecluj.ro.  

Pe fondul cauzei, articolele pârâţilor au avut ca scop informarea publicului cu privire la  împrejurarea de fapt că în ciuda existenţei unei decizii ANI şi a unei hotărâri judecătoreşti definitive  prin care s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, reclamanta a deţinut în  continuare funcţia de deputat în Parlamentul României. Astfel, în data de 31.10.2016 a fost publicat  un articol pe pagina de internet a ziarului Gazeta de Cluj, având ca temă prezentarea candidaturii  doamnei Cătăniciu la alegerile parlamentare din partea ALDE. Articolul publicat se bazează pe  evenimente reale, care s-au petrecut. Pentru ca o comunicare publică să fie protejată de art. 10 din  Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este necesar să existe interesul public, adică acela legat  de activitatea politică, instituţională, educaţională sau de orice alt aspect profesional al vieţii  persoanelor ce fac obiectul acelei comunicări. Jurnaliştii trebuie să acţioneze, în acest caz, cu bună credinţă şi respectarea deontologiei profesionale. Astfel, în cauza de faţă se impune respectarea  dreptului la liberă exprimare a presei astfel cum este prevăzut el de art. 10 din Convenţia Europeană  a Drepturilor Omului, întrucât informaţia publicată este de interes public şi presa, în calitate de  „câine de pază al democraţiei” şi de „a patra putere în stat”, a adus în mod justificat în atenţia  publicului informaţii cu privire la starea de incompatibilitate a deputatului. În cauza Thoma c.  Luxemburg, Curtea a statuat că presa joaca un rol esenţial într-o societate democratică. Deşi trebuie  să nu depăşească anumite limite, în special în ceea ce priveşte drepturile şi reputaţia celorlalţi,  datoria ei este de a împărtăşi, într-o manieră conformă cu obligaţiile şi responsabilităţile ei,  informaţii şi idei de interes public. Nu numai că are obligaţia de a împărtăşi aceste informaţii şi idei,  publicul are de asemenea dreptul de a le primi. În ceea ce priveşte subiectul abordat în articolul  publicat, acesta este unul de interes public, întrucât interesează publicul în ansamblul său sau cel  puţin o parte a acestuia. Având în vedere că articolul a fost redactat pentru a informa publicul cu  privire la nişte chestiuni esenţiale, nu se poate considera că au fost atinse drepturile reclamantei la  imagine şi demnitate. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu titlu de  principiu că art. 10 e aplicabil nu numai „informaţiilor” sau „ideilor” care sunt primite favorabil sau  inofensive ori indiferente dar şi celor care şochează, ofensează sau deranjează. Valori precum  pluralismul, toleranţa şi deschiderea impun această chestiune, altfel nu ar exista o „societate  democratică”. Pe de altă parte, în analiza proporţionalităţii ingerinţei în prezenta cauză trebuie avute  în vedere aspecte precum subiectul abordat, dacă este unul de interes public, respectiv calitatea  persoanelor menţionate în articol. Referitor la subiectul abordat, acesta este unul de interes public  iar în ceea ce priveşte calitatea reclamantei astfel cum reiese din întreaga starea de fapt, aceasta este  o persoană publică şi exercită un rol important în domeniul politic, în calitate de deputat. Este  limpede că nu se poate susţine faptul că pârâţii nu ar fi trebuit să aducă la cunoştinţa publicului  faptele petrecute, oricât de neconvenabile i-ar fi fost reclamantei. Pentru aceste motive, nu sunt  îndeplinite condiţii art. 1349 referitoare la răspunderea civilă delictuală a societăţii şi a celorlalte  persoane implicate. Faptul că în unele articole (două dintre acestea) apăreau informaţii cu privire la  o presupusă condamnare penală nu schimbă adevărul faptelor relatate. Potrivit Curţii Europene a  Drepturilor Omului, dreptul la liberă exprimare este exercitat în limite normale atât timp cât există o  minimă baza factuală şi bună-credinţă. Dacă există aceste două elemente, dreptul la liberă  exprimare este exercitat în limite normale chiar dacă articolul este excesiv de critic şi chiar dacă  este eronat. Aşadar, nu sunt îndeplinitie condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale, nefiind în  prezenţa unei fapte ilicite, săvârşite cu vinovăţie, care a produs un prejudiciu. Totodată, este  incidentă cauza justificativă a exercitării unui drept. În ceea ce priveşte presupusa fapta ilicită, ca 

2 

element al răspunderii civile delictuale, aceasta trebuie să fie orice faptă prin care, încălcându-se  normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv al unei persoane. În situaţia în  care prin afirmaţiile făcute de un jurnalist, reclamantul invocă încălcarea dreptului său la imagine şi  reputaţie, această protecţie trebuie pusă în balanţă cu libertatea de exprimare garantată de articolul  10 din Convenţie. Referitor la publicarea articolelor de ziar, libertatea de exprimare este  recunoscută de Constituţie, de art. 70 Cod civil şi de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor  Omului. Astfel, având în vedere particularităţile oricărei acţiuni în răspundere civilă delictuală,  fundamentată pe un prejudiciu adus reputaţiei şi onoarei persoanei, regăsite în dispoziţiile art. 72 şi  art. 73 Cod civil, este necesară analizarea art. 75 din cuprinsul aceluiaşi act normativ, referitor la  limitele instituite de lege, care menţionează că nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în  această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale  privitoare la drepturile omului la care România este parte. Exercitarea drepturilor şi libertăţilor  constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care  România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune. Raportat la  aceste drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, jurisprudenţa instanţei europene se referă  constant la echilibrul care trebuie să existe între exerciţiul dreptului la liberă exprimare, pe de o  parte, şi protecţia intereselor sociale şi ale drepturilor individuale ce aparţin altor persoane, pe de  altă parte. În acest sens, în literatura juridică de specialitate s-a apreciat că dreptul la libertatea de  exprimare cuprinde două libertăţi distincte şi anume, libertatea de opinie şi libertatea de informare.  Raportat la libertatea de informare, incidentă în speţă, instanţa europeană a statuat că garanţia pe  care art. 10 o conferă ziariştilor este subordonată condiţiei ca aceştia să acţioneze cu bună-credinţă,  să ofere informaţii exacte şi demne de crezare, în respectul deontologiei profesionale specifice  jurnaliştilor. Astfel, libertatea de exprimare a presei este mult mai largă decât libertatea de  exprimare a oricărei alte persoane, în măsura în care informaţiile prezentate publicului au o minimă  bază factuală, ele fiind justificate prin prisma libertăţii de exprimare, chiar dacă acestea nu exprimă  adevărul absolut. Doar două dintre titlurile prezentate conţin efectiv sintagma condamnat penal.  Prin urmare, toate celelalte titluri enumerate sunt mai puţin relevante cu privire la cauza avută în  vedere. În ceea ce priveşte conţinutul efectiv al articolelor, se observă că obiectul acestora este  prezentarea situaţiei doamnei deputat în ceea ce priveşte starea de incompatibilitate în care s-a aflat.  Astfel, conţinutul articolelor este real şi are la bază informaţii factuale reţinute în cuprinsul unor  hotărâri judecătoreşti, respectiv informaţii uşor accesibile publicului. În toate articolele referirea la  condamnarea penală nu are un rol principal şi exclusiv, această informaţie regăsindu-se legată de  descrierea situaţiei de fapt reale. Astfel, în articolul „viaţa politică a Steluţei Cătăniciu conturată în  jurul propriu interes. pentru unii mumă, pentru alţii ciumă!” se face o singură referire izolată la  faptul că Instanţa supremă a luat şi o decizie penala. În articolul „condamnată penal, Steluţa  Cătăniciu participă la parlamentare pentru că are tupeu de politician” se face, din nou, o referire  izolată în care se arată că ea a fost condamnată penal şi figurează pe lista neagră a Agenţiei  Naţionale de integritate. În articolul „Steluţa Cătăniciu nedorită în Parlamentul României”, din nou,  apare o singură dată sintagma condamnată penal: după ce aceasta a fost condamnată penal de  instanţele din România pentru incompatibilitate, a ignorat principiile unei politici de minima  decenţă. Astfel, din felul în care sunt redactate articolele nu se încearcă denaturarea situaţiei de fapt,  ci aducerea în atenţia publicului a faptului că Înalta Curte de Casaţie de Justiţie a respins recursul  deputatei şi a menţinut decizia de incompatibilitate emisă de către ANI şi cu toate acestea  reclamanta a continuat să exercite funcţia de parlamentar. Acest fapt prezentat este adevărat. Nu i s au imputat reclamantei fapte care nu sunt conforme cu realitatea. Singura eroare de redactare a  articolului constă în faptul că s-a calificat litigiul de contencios administrativ ca fiind un litigiu de  drept penal. În consecinţă, există o bază factuală minimă. Având în vedere că în articolele  prezentate sunt efectuate referiri la o persoană publică, sunt permise exagerările. Afirmaţiile care  pot adduce atingere onoarei unei persoane publice, înalt demnitar şi care singură a hotărât să  candideze pentru un astfel de post trebuie să fie tratate diferit decât cele aduse unei persoane  private. Un parlamentar al României se află în atenţia presei şi implicit a publicului, tocmai datorită  funcţiei pe care o are şi care presupune o purtare şi o conduită ireproşabile. Modul cum acest  parlamentar a acţionat în anumite situaţii, determină concluzii legate de moralitatea sa şi astfel la  capaciatea sa de a merita să fie ales în acea funcţie publică. Nu se poate vorbi nici despre existenţa 

3 

unei rele-credinţe în ceea ce priveşte articolele avute în vedere în speţă. Reaua-credinţă presupune  redactarea respectivelor articole cu intenţia de a păgubi, deturnând astfel scopul presei de la cel de  informare la cel de denigrare. În cazul de faţă, intenţia articolelor a fost aceea de a informa publicul.  Până recent, Codul penal incrimina, la art. 301, infracţiunea de conflict de interese, redenumită  astăzi, traficarea funcţiei pentru favorizarea unor persoane. Astfel, legătura dintre fapta reclamantei  şi presupusa infracţiune putea fi dedusă de către un nespecialist al dreptului. Desigur, acest fapt nu  îi scutea pe ziarişti să consulte un specialist în drept sau să se informeze mai bine. De altfel, imediat  după sesizarea acestei erori, (la momentul comunicării cererii de chemare în judecată şi al redactării  întâmpinării) articolele au fost modificate pentru a elimina acele referiri la o condamnare penală.  Astfel, se poate susţine că articolul a fost publicat cu bună-credinţă. Scopul articolului nu a fost  deturnat de la rolul de informare a publicului.  

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate, partea care solicită acordarea daunelor morale  este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate existentă între faptă  şi prejudiciu. Or, reclamanta nu a probat, efectiv, presupusul prejudiciu produs, întrucât acesta nu  există, decât în mod virtual, raportat la textele de lege expuse în mod pur teoretic. Reclamanta nu a  dovedit o pierdere datorate atingerii aduse onoarei, reputaţiei şi demnităţii ei. Nu s-a dovedit  prejudiciul şi nici raportul de cauzalitate între articolul publicat şi prejudiciul adus. Toate  comentariile postate fac referire la faptul că reclamanta, deşi a fost declarată incompatibilă de către  ANI, continuă să exercite funcţia respectivă. Comentariile celor care au citit articolul nu reprezintă  o consecinţă directă a faptului că jurnaliştii au făcut referire la acea condamnare penală. Astfel,  dintre cele 88 de comentarii anexate la dosarul cauzei, doar două fac referire la o posibilă decizie  penală. Cu privire la campania „fără penali”, nu se poate releva nici aici un prejudiciu cert.  Campania „fără penali” preexista acestor articole iar reclamanta nu este printre cei vizaţi de această  campanie. Sau, în condiţiile în care sintagma „fără penali” nu este clar şi limpede definită, poate fi  sau este privită de măcar o parte a societăţii ca referindu-se la orice persoană candidată la funcţii  publice a cărei conduită morală ar trebui să o împiedice să candideze, independent de existenţa sau  nu a unei condamnări penale. Este de notorietate discuţia care se poartă în mediul public dacă  pentru ca o astfel de campanie să fie validată este sau nu nevoie de modificarea însăşi a Constituţiei  României sau este doar un exerciţiu de imagine a unei părţi a eşichierului politic. Mai mult,  reclamanta s-a rezumat la a indica doar existenţa campaniei, fără a individualiza cert prejudiciul şi  fără a-1 proba. În ceea ce priveşte promulgarea Codului de conduită deputaţilor şi senatorilor şi  afirmaţiile reclamantei potrivit cărora credibilitatea ei este afectată, inclusiv din probele depuse la  dosarul cauzei de către reclamantă, se observă ca la baza criticilor stă faptul că ea a fost declarată  incompatibilă şi continuă să exercite funcţia pentru care a fost declarată incompatibilă. Faptul că în  articolele respective au apărut menţiuni cu privire la o condamnare penală este irelevant din acest  punct de vedere. Mai mult decât atât, de la data publicării articolelor invocate de către reclamanta şi  până la data formulării cererii de chemare în judecată, reclamanta nu a solicitat dreptul la replică,  pentru a-şi exprima punctul de vedere deşi şi-a exprimat acest drept printr-o conferinţă de presă  susţinută la iniţiativa ei. Faptul că însăşi reclamanta şi persoane apropiate ei au fost nemulţumite de  ceea ce s-a publicat, este o chestiune ce ţine de aprecierea, sensibilitatea şi caracterul fiecăruia, fiind  evident că un parlamentar al României, aflat constant în vizorul presei şi al publicului trebuie să dea  dovadă de o tărie de caracter şi de o oarecare insensibilitate la acele lucruri afirmate faţă de el şi  care nu sunt atât de grave, ţinând mai mult de libertatea de expresie şi de apreciere pe care fiecare  cetăţean al acestei ţări o are faţă de persoanele publice. Exprimarea nemulţumirii faţă de conduita  unui politician nu este, prin ea însăşi, o faptă sancţionabilă decât în regimurile represive şi  nedemocratice. În fine, faptul că însăşi mama reclamantei, deşi, în mod cert, i s-a explicat de către  fiica ei situaţia reală, a continuat să fie mâhnită de cele întâmplate, acest aspect este unul pur  personal, ţinând de modul de înţelegere şi de apreciere a situaţiei, de experienţa sa de viaţă. Aşa  cum s-a arătat, un demnitar al ţării, în momentul în care hotărăşte să candideze pentru o astfel de  funcţie publică (alegere pe care o face benevol, renunţând, cel puţin temporar, la meseria sa),  trebuie să ia în considerare şi faptul cum acest lucru îi va schimba viaţa lui şi celor apropiaţi,  avantajele acelei funcţii atrăgând, în mod automat şi unele dezavantaje pe care un om de rând nu le ar fi avut.

4 

Având în vedere faptul că acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, dar şi fapta pârâţilor care  au calificat, în mod greşit, sancţiunea administrativă aplicată reclamantei ca fiind una penală, deşi  fapta propriu-zisă a fost relatată corect, ea fiind reală, practic aceştia recunoscând faptele în măsura  în care şi instanţa a hotărât, instanţa a dispus compensarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art.  453, al. 2 C.pr.civ., reclamanta cerând acordarea lor. 

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel STELUŢA CĂTĂNICIU GUSTICA,  solicitând, în principal, admiterea apelului aşa cum a fost formulat, anularea sentinţei apelate,  rejudecarea cauzei, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată,  iar, în subsidiar, schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, cu reţinerea cauzei spre rejudecare şi  admiterea cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată. 

În motivarea apelului, apelanta a arătat că instanţa de fond a respins cererea de chemare în  judecată formulată de apelantă, reţinându-se în mod eronat că în cazul supus judecăţii nu este vorba  despre o faptă ilicită, la baza celor prezentate în presă stând fapte propriu-zise şi reale, dar  prezentate în mod eronat publicului de către pârâţi. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus şi compensarea  cheltuielilor de judecată având în vedere că acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, dar există  totuşi o faptă a pârâţilor de a califica greşit sancţiunea administrativă aplicabilă reclamantei ca fiind  una penală şi recunoaşterea acestei fapte din partea pârâţilor. 

Instanţa de fond a ignorat probele administrate, de la înscrisuri, la martori, precum şi  argumentele invocate de apelantă în timpul dezbaterilor şi a stabilit în mod greşit că pârâţii nu se fac  vinovaţi de săvârşirea unei fapte ilicite. 

Apelanta a contestat temeinicia şi legalitatea sentinţei civile nr. 440/2020 a Tribunalului  Specializat Cluj în ceea ce priveşte soluţia asupra acţiunii introductive în instanţă, având în vedere  următoarele argumente: 

1. Hotărârea atacată nu este nemotivată: 

– nu cuprinde argumente proprii ale instanţei, preluând cele expuse prin întâmpinare, fără a  face o analiză propriu-zisă a argumentelor invocate de părţi, 

– considerentele reţinute sunt în contradicţie cu dispozitivul hotărârii; 

– nu s-a analizat prejudiciul adus apelantei prin publicarea de articole care a prezentat-o în  stare de incompatibilitate cu funcţia de deputat, analizând doar atingerea adusă dreptului la imagine  şi reputaţie prin greşita calificare a sancţiunii administrative aplicabile apelantei. 

2. Hotărârea este netemeinică, deoarece instanţa nu a analizat probele existente la dosaru  cauzei, a reţinut în mod nefondat argumentele pârâţilor si a conluzionat în mod greşit că în cauză  nu a fost săvârşită o faptă ilicită, deşi în speţă, în opinia sa sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.  1349 C.civ. 

În ceea ce priveşte fapta ilicită, pârâţii se fac vinovaţi de publicarea cu rea-credinţă a unor  informaţii neadevărate şi neverificate din cel puţin două surse, următoarele selecţii din articolele  contestate de apelantă trebuind să fie luate în vedere: 

– „instanţele de judecată au arătat clar că potrivit legii Steluţa Cătăniciu nu mai are dreptul să  fie în Parlament, ba chiar instanţa supremă a luat şi o decizie penală, definitivă şi irevocabilă în  această privinţă ” – citat din articolul „VIAŢA POLITICĂ A STELUŢEI CĂTĂNICIU  CONTURATĂ ÎN JURUL PROPRIU INTERES. PENTRU UNII MUMĂ, PENTRU ALŢII  CIUMĂ”, publicat la data de 25.12.2017 în publicaţia online www.gazetadecluj.ro, fără a se  menţiona autorul. 

– „avocatul Clujean Steluţa Cătăniciu Gustica se află într-un caz tipic de sfidare de politician  care consideră că totul i se cuvine. Chiar dacă ea a fost condamnată penal de către instanţele din  România pentru incompatibilitate şi figurează pe „lista neagră” a Agenţiei Naţionale pentru  Integritate (ANI) ca având interdicţia de a mai candida la alegerile parlamentare, Cătăniciu sfidează  aceste instituţii” – citat din cuprinsul articolului „CONDAMNATĂ PENAL, STELUŢA  CĂTĂNICIU PARTICIPĂ LA PARLAMENTARE PENTRU CĂ ARE TUPEU DE  POLITICIAN”, publicat în data de 31.10.2016 în publicaţia online www.gazetadecluj.ro, cu autor  nespecificat, „stim cu toţii povestea cum Steluţa Gustica Cătăniciu – condamnată penal de instanţele  din România – a ingonorat principiile unei politici de minimă decenţă şi şi-a croit drumul prin  politică dincolo de sfera legală, reuşind din nou să obţină imunitate de parlamentar. Deputatul  clujean a iniţiat o propunere legislativă privind codul de conduită al deputaţilor şi senatorilor, cod 

5 

care se referă la legalitatea, integritatea şi onestitatea unui parlamentar, adică exact opusul a ceea ce  este Gustica Cătăniciu; Condamnată penal, dar ţine la onestitate; Aşadar, cum deputatul clujean  Steluţa Gustica Cătăniciu a iniţiat un proiect legislativ ce promovează conduita etică şi onestă a  parlamentarilor…când parlamentarii au fost convocaţi la Parlamentul României pentru a le fi  validate mandatele, clujeanca Steluţa Cătăniciu şi alţi doi politicieni aflaţi în aceeaşi situaţie penală  au rămas codaşi.” – afirmaţie din cuprinsul articolului – citate din articolul „IPOCRIZIA  DEPUTATULUI CLUJEAN STELUŢA GUSTICA CĂTĂNICIU A AJUNS LA COTE  MAXIME”, publicat la data de 05.06.2017 în publicaţia online www.gazetadecluj.ro, fără a se  menţiona autorul articolului , „Steluţa Cătăniciu şi-a croit drumul prin politică dincolo de sfera  legală. După ce aceasta a fost condamnată penal de instanţele din România pentru incompatibilitate  a ignorat principiile unei politici de minimă decenţă” – afirmaţie din articolul „STELUŢA  CĂTĂNICIU NEDORTTĂ ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI”, publicat la data de 26.12.2016 în  publicaţia online www.gazetadecluj.ro. fără a se menţiona autorul, „Cătăniciu este unul dintre  deputaţii clujeni care a fost condamnat penal pentru incompatibilitate. ” – publicată în articolul  „DEPUTATUL CONDAMNAT PENAL STELUŢA CĂTĂNICIU ATACĂ RAPORTUL  GRECO”, publicat la data de 12 aprilie 2018 în publicaţia online www.gazetadecluj.ro, de către  Răzvan Robu; 

– „încă o dată celebra zicală „hoţul strigă hoţii” este perfect aplicabilă în cazul deputatului  clujean Steluţa Gustica Cătăniciu. (…) Steluţa Gustica Cătăniciu este condamnată penal de  instanţele din România, a tras de scaunul de parlamentar şi a reuşit, deşi avea interdicţie de a mai  candida la alegerile parlamentare (…) de parcă nu ar fi suficient, a iniţiat şi o propunere legislativă  privind codul de conduită al deputaţilor şi senatorilor, codul care se referă la legalitatea, integritatea  şi onestitatea unui parlamentar, adică exact opusul a ceea ce este deputatul clujean „- citate extrase  din articolul DEPUTATUL CLUJEAN STELUŢA GUSTICA CĂTĂNICIU LE PUNE CĂLUŞ  MAGISTRAŢILOR”, publicat la data de 27 noiembrie 2017, în www.gazetadecluj.ro. de către  redactor Carmen Gorcan. 

Toate aceste articole publicate de pârâţi induc publicului larg ideea că apelanta este un  politician care sfidează reglementările legale, ajungând pe un post de deputat în timp ce se afla în  stare de incompatibilitate din cauza unei condamnări penale, depăşind depăşesc dreptul la liberă  exprimare ocrotit de art. 10 din CEDO, precum şi limitele impuse de art. 75 din C. civ. Art. 75 Cod  civ. prevede limite ale dreptului la imagine, reputaţie şi demnitate aplicabile doar în condiţiile  respectării principiilor reglementate de Rezoluţia nr. 1033/1993, adoptată prin HG nr. 25/1994,  respectiv în cazul respectării de către jurnalişti a dreptului la informare al cetăţenilor prin  prezentarea unor informaţii adevărate şi verificate. Aceste exigenţe prevăzute de actul normativ sus  invocat nu au fost respectate de către pârâţi, chestiune care reiese din probatoriul administrat în  cauză. 

Astfel, pârâţii au încălcat art. 21 şi 22 din Hotărârea nr. 25/1991 asupra rezoluţiilor Adunării  Parlamentare a Consiliului European cu privire la etica ziaristică, prin denaturarea informaţiei  adevărate, încălcând dreptul fundamental al cetăţenilor la informare precum şi principiul prezumţiei  de nevinovăţie în ceea ce o priveşte pe apelantă. De asemenea, prin faptele lor, pârâţii au depăşit  limitele libertăţii de exprimare prevăzute de art. 10 CEDO, deoarece nu au dovedit că deţin o bază  factuală pentru informaţiile neadevărate prezentate, aceştia încercând prin ansamblul articolelor  prezentate să inducă publicului ideea că apelanta reclamantă sunt un politician cu un cazier judiciar  pătat, care a dobândit funcţia într-un mod nejustificat, sfidând reglementările legale cu privire la  incompatibilitatea în funcţie. 

A făcut referire apelanta la jurisprudenţa CEDO, astfel cum a fost comentată în doctrină, cu  privier la noţiunile de “fapte” şi “baza factuală”. A susţinut că în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană  a Drepturilor Omului a calificat afirmaţiile drept fapte, iar nu judecăţi de valoare. Prin urmare, ca  regulă generală, ori de câte ori se indică informaţii punctuale, precise, care sunt susceptibile de a fi  probate, acestea trebuie calificate drept fapte”. Astfel, era absolut necesar ca la baza acuzaţiilor din  presă ale pârâţilor să existe o bază factuală pertinentă. 

Instanţa de judecată a reţinut la pag 14 din hotărârea atacată că această bază factuală este  reprezentată de procesul purtat de apelantă cu ANI şi, prin urmare, de starea de incompatibilitate în  care se afla reclamanta, menţiunile cu privire la condamnarea penală fiind periferice şi nefăcând 

6 

obiectul principal al articolelor. Soluţia reţinută de instanţă este îndoielnică, în primul rând deoarece  starea de incompatibilitate menţionată de pârâţi în articole se bazează pe o condamnare penală care  nu există, iar în al doilea rând, deoarece prin recursul pierdut în faţa înaltei Curţi de Casaţie şi  Justiţie nu s-a emis o decizie care să ducă la starea de incompatibilitate cu funcţia de deputat,  hotărârea vizând în realitate conflictul de interese. Instanţa a ajuns la o concluzie eronată, bazată  exclusiv pe susţinerilor părţilor adverse prezentate în proces şi fără luarea în considerare a  materialului probator existent în dosar. 

S-a făcut referire şi la probatoriul adminsitrat, respective interogatoriile pârâţilor, proba cu  înscrisuri (Comunicatul ANI din 2013) în sensul că eroarea invocată de pârâţi nu poate fi  justificată. În opinia apelantei, chiar dacă s-ar opta pentru eroare, faptul că pârâţii s-au aflat în  eroare în momentul în care au publicat informaţii neadevărate despre apelantă, echivalează cu o  recunoaştere parţială a pretenţiilor reclamantei, în ceea ce priveşte existenţa formei de vinovăţie  necesare reţinerii răspunderii civile delictuale, urmând ca în baza art. 436 CPC judecata să se  continue cu privire la pretenţiile rămase nerecunoscute, instanţa urmând să analizeze celelalte  motive ale răspunderii civile delictuale. 

Recunoaşterea făcută de pârâţi se regăseşte inclusiv în întâmpinare, la secţiunea C, unde  aceştia au arătat că se aflau într-o eroare cu privire la natura juridică a sancţiunii aplicabile  apelantei. Or, această eroare este una gravă dacă se corelează cu art. 2 din Codul deontologic al  Jurnalistului care prevede că „ziaristul poate da publicului numai informaţiile de a căror veridicitate  este sigur, după ce în prealabil le-a verificat, de regulă, din cel puţin două surse credibile”. Pârâţii  nu au recurs la minimele verificări şi au publicat informaţiile eronate cu rea-credinţă. 

Faptul că aceştia nu au verificat informaţiile distribuite către public reiese chiar din  răspunsul dat de aceştia la întrebarea nr. 8 din interogatoriile din data de 26.02.2020, dar se poate  observa cu uşurinţă şi prin raportare la Comunicatul ANI şi conferinţa de presă, amintite anterior,  care prezentă altă situaţie decât cea relatată în presă, precum şi din Raportul nr. 863/17.05.2016 al  Camerei Deputaţilor – Biroul permanent şi Decizia 15 privind „revocarea Deciziei Biroului  Permanent al Camerei deputaţilor nr. 3/2016 privind aplicarea unei sancţiuni disciplinare doamnei  deputat Cătăniciu Steluţa Gustica”, adoptată în 31.10.2016 (ultimele 2 acte menţionate fiind depuse  ca Anexa 1 şi 2 din Notele de şedinţă redactate pentru termenul de 11.03.2020, existente la dosarul  cauzei). 

Existenţa vinovăţiei în persoana pârâţilor este cu atât mai flagrantă cu cât aceştia au  participat la conferinţa de presă din 31.10.2016, având cunoştinţă de explicaţiile date public de  subsemnata şi având posibilitatea expunerii unor informaţii adevărate către public. 

Raportat la toate cele reţinute mai sus, pârâţii au acţionat în afara diligentei pe care profesia  le-o impune, eroarea în care aceştia au susţinut că se aflau nu este scuzabilă, iar dat fiind că art.  1357 alin. (2) C. civ. prevede că în acest caz se răspunde pentru cea mai uşoară culpă, în opinia  apelantei că aceştia au recunoscut pretenţiile reclamantului cel puţin cu privire la forma de vinovăţie  solicitată de lege pentru reţinerea răspunderii civile delictuale.  

În ceea ce priveşte condiţia existenţei prejudiciului, aceasta este o condiţie sine qua non a  angajării răspunderii civile delictuale, fiind definită ca rezultatul sau efectul negativ suferit de o  anumită persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană. Astfel, existenţa  prejudiciului adus apelantei este incontestabil, proba faptei ilicite fiind suficientă pentru dovedirea  acestuia, tocmai datorită caracterului subiectiv intern al prejudiciului moral. Practica judiciară a  statuat constant faptul că, este suficient ca fapta ilicită de natura celei săvârşite în speţă să fie „fapta  de a leza demnitatea, reputaţia şi onoarea” persoanei (CSJ., secţia civilă, dec. nr. 62 din 10 ianuarie  2001). 

Fapta pârâţilor afectează în mod sever încrederea publicului în apelantă, precum şi viaţa sa  profesională, cu atât mai mult cu cât la acea vreme a iniţiat Codul de Conduită al deputaţilor şi  senatorilor şi era în plină desfăşurare compania „FĂRĂ PENALI ÎN FUNCŢII PUBLICE” . De  asemenea, prin fapta ilicită comisă s-a încălcat prezumţia de nevinovăţie (neexistând nici măcar o  cercetare penală în derulare), apelanta fiind pusă în situaţia de a fi zilnic acuzată pe nedrept,  provocându-i-se un disconfort psihic continuu. În acest sens, apelanta a făcut referire la declaraţia  martorei Marinică Cristina.

7 

Impactul publicării informaţiilor neadevărate a fost unul major, informaţiile false fiind  preluate de presa naţională, aşa cum rezultă chiar din articolele depuse în probaţiune de către pârâţi,  în care aceştia sunt menţionaţi ca sursă: 

– „Istoria deputatului care are interdicţie din instanţă să fie în parlament, dar lucrează la  modificarea legilor justiţiei”, publicat în ziare.com, 28 noiembrie 2017, in cuprinsul căruia s-a făcut  trimitere la Jurnaliştii Gazeta de Cluj, care au fost citaţi ca sursă; 

– „Interdicţiile aplicate parlamentarilor ca urmare a rapoartelor ANI, anulate de un proiect de  lege iniţiat de Florin Iordache”, din 04.12.2017 (dată până la care pârâţii publicaseră 5 din cele 6  articole)”, publicat în economica.net, în care nu s-a făcut nicio referire la apelantă, dar care face  trimitere la articolului „Istoria deputatului” care îi citează ca sursă pe jurnaliştii de la Gazeta de  Cluj. 

Stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciile aduse onoarei sau demnităţii unei  persoane presupune o apreciere subiectivă din partea judecătorului care însă, trebuie să aibă în  vedere anumite criterii obiective rezultând din cazul concret dedus judecăţii, gradul de lezare a  valorilor sociale ocrotite şi să aprecieze intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora. 

Practica instanţelor naţionale este de admitere a acestui gen de litigiu şi acordarea de  despăgubiri în sume considerabile. S-au indicat exemple din jurisprudenţa naţională în acest sens. Cu privire la raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul cauzat, pârâţii au fost  singurii care au publicat informaţii false care susţin aşa-zisa condamnare penală a apelantei ca  motiv de incompatibilitate, urmând ca ulterior această informaţie eronată să fie preluată de la  aceştia şi distribuită în presa naţională. 

Exigenţa acestei condiţii impune ca între prejudiciul cauzat şi faptul generator să existe o  legătură de la cauză la efect, astfel încât, din multitudinea împrejurărilor cauzale şi a condiţiilor care  au contribuit într-o anumită măsură, să fie identificate acele acţiuni sau inacţiuni anterioare care au  determinat în mod direct şi necesar producerea prejudiciului.  

Prima instanţă a arătat că există o bază factuală minimă şi că pârâţii au publicat date  neadevărate din eroare, neintrând în analiza celorlalte condiţii ale răspunderii civile delictuale. Pentru toate aceste motive, apelanta a solicitat în principal, admiterea apelului aşa cum a  fost formulat, anularea sentinţei apelate, rejudecarea cauzei, cu consecinţa admiterii cererii de  chemare în judecată aşa cum a fost formulată, iar, în subsidiar, schimbarea în totalitate a hotărârii  atacate, cu reţinerea cauzei spre rejudecare şi admiterea cererii de chemare în judecată, aşa cum a  fost formulată. 

La data de 3.03.2021 (f. 13-20) apelanta CĂTĂNICIU STELUŢA-GUSTICA a  formulat Completate/precizare a apelului, solicitând instanţei să ia în considerare şi motivele  prezentate în această completare. 

În motivarea apelului apelanta a arătat că modalitatea în care a fost soluţionată cererea de  chemare în judecată face necesară, în situaţia în care nu se va dispune anularea hotărârii atacate şi  trimiterea cauzei spre rejudecare, devoluţiunea integrală a speţei în apel, raţionamentul instanţei de  fond fiind viciat şi superficial în toate privinţele. 

Aşa cum s-a precizat prin apel, hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, suplimentar  motivelor deja expuse, a adăugat şi următoarele motive: 

Instanţa de fond a reţinut o greşită stare de fapt. 

Deşi starea de fapt a fost detailată de către prima instanţă, aceasta nu a fost reţinută în mod  corect, instanţa însuşindu-şi în mare măsură starea de fapt aşa cum a fost relatată de către pârâţi.  Chiar şi raportat la starea de fapt reţinută incorect, instanţa a făcut o incorectă interpretare şi  aplicare a dispoziţiilor legale. 

La dosarul cauzei şi din probele administrate în cursul judecăţii existau toate elementele care  să ducă la concluzia că răspunderea civilă delictuală a intimaţilor poate fi angajată, astfel cum s-a  solicitat prin cererea de chemare în judecată, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile antrenării acestui  tip de răspundere, potrivit prevederilor art. 1357 Cod civil. 

Referitor la starea de fapt reţinută greşit şi implicit, greşita apreciere a faptelor pârâţilor prin  interpretarea eronată a probelor, instanţa a reţinut în mod greşit că reclamanta s-ar fi aflat într-o  stare de incompatibilitate, la fel cum în mod greşit s-a reţinut că ar fi atacat în instanţă decizia ANI  de incompatibilitate.

8 

De asemenea, instanţa a reţinut greşit că „articolele pârâţilor au avut ca scop informarea  publicului cu privire la împrejurarea de fapt că în ciuda existenţei unei decizii ANI şi a unei hotărâri  judecătoreşti definitive – prin care s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de  interese, reclamanta a deţinut în continuare funcţia de deputat în Parlamentul României”. 

Totodată, instanţa a reţinut: „În ceea ce priveşte conţinutul efectiv al articolelor, se observă că  obiectul acestora este prezentarea situaţiei doamnei deputat în ceea ce priveşte starea de  incompatibilitate în care s-a aflat.”; „Astfel, din felul în care sunt redactate articolele nu se încearcă  denaturarea situaţiei de fapt, ci aducerea în atenţia publicului a faptului că înalta Curte de Casaţie de  Justiţie, a respins recursul deputatei şi a menţinut decizia de incompatibilitate emisă de către ANI şi  cu toate acestea reclamanta a continuat să exercite funcţia de parlamentar. Acest fapt prezentat este  adevărat. Nu i s-au imputat reclamantei fapte care nu sunt conforme cu realitatea. ” 

Apelanta a criticat modul în care instanţa de judecată a reţinut starea de incompatibilitate a  reclamantei, că a existat o decizie ANI care a constatat starea de incompatibilitate sau vreo hotărâre  judecătorească care să fi menţinut o decizie de incompatibilitate emisă de ANI. 

Între conflict de interese şi incompatibilitate există diferenţe majore, fiind nepermisă confuzia  între cele două situaţii juridice. 

Dacă, pentru existenţa unui conflict de interese persoanele publice, trebuie să ia o decizie care  să influenţeze un interes personal, pentru a se afla într-o situaţie de incompatibilitate un oficial  public nu trebuie să ia nicio decizie, fiind suficient faptul că ocupă concomitent două sau mai multe  funcţii al căror cumul este interzis de lege. 

Pe site-ul ANI există publicat „Ghidul privind incompatibilităţile şi conflictele de interese”,  inclusiv din titlu desprinzându-se distincţia existentă între cele două noţiuni. 

Din actele depuse la dosar reiese clar că reclamanta nu s-a aflat niciodată în stare de  incompatibilitate şi că nu a existat niciodată o decizie ANI de incompatibilitate sau o decizie  definitivă a vreunei instanţe care să confirme starea de incompatibilitate a reclamantei apelante, aşa  cum au menţionat pârâţii în articolele denunţate prin acţiunea introductivă de instanţă. 

Mai mult, deşi nu a existat nici incompatibilitate şi nici condamnare penală, instanţa a  concluzionat :„Nu i s-au imputat reclamantei fapte care nu sunt conforme cu realitatea.” Dacă cele reţinute de către instanţă ar fi corecte, atunci realitatea ar trebui să fie că apelanta a  fost în stare de – incompatibilitate şi a fost condamnată penal printr-o decizie penală definitivă. Instanţa de fond a restrâns nejustificat limitele analizei, ignorând cu desăvârşire să analizeze  greutatea unei acuzaţii de genul celei de a-fi condamnată penal şi a se fi pronunţat o decizie penală  de către cea mai înaltă instanţă a ţării. 

Ziariştii pârâţi şi publicaţia pârâtă nu sunt amatori care nu stăpânesc noţiuni elementare cum  sunt „civil”, „administrativ” sau „penal” aceştia publicând sute de articole legate de justiţie, cu  reproducerea minutelor afişate pe portalul instanţelor, prin urmare, era esenţial ca judecătorul să  pornească de la prezumţia că orice persoană cu un nivel minim de pregătire trebuie să cunoască  legea şi mai ales semnificaţia termenului de condamnare penală şi decizie penală. 

Pârâţii au dus o campanie amplă şi intensă cu privire la activitatea politică a reclamantei  apelate, publicând sute de articole al căror subiect a fost reclamanta. 

Încă de la începutul conflictului administrativ referitor la conflictul de interese, pârâţii au fost  printre primii care au relatat detaliat stadiul procedurii în faţa ANI cu reproducerea părţilor din  raportul ANI în care se menţiona „conflict de interese în materie administrativă”. 

Nimic nu îi îndreptăţea pe aceştia să creadă că ar fi fost vorba de vreo faptă penală, cunoscând  exact detaliile din dosarele care au fost pe rolul instanţelor şi care au fost judecate de instanţe de  contencios administrativ şi nu de instanţe penale. 

Mai mult decât atât, orice persoană cunoaşte faptul că o condamnare penală atrage o pedeapsă  penală care de cele mai multe ori este închisoarea. 

Redactorii articolelor vătămătoare de imagine au urmărit intenţionat şi deliberat să inducă  opinia publică în eroare cu privire la situaţia reclamantei, sens în care s-au folosit ţintit de expresia  „condamnată penal” şi de cuvântul „incompatibilitate”, fiind perfecţi conştienţi de gravitatea şi  impactul pe care îl au aceste expresii în conştiinţa publicului. 

Afirmaţiile făcute de jurnalişti sunt nu numai false, dar şi calomnioase, aruncând asupra  apelantei un stigmat greu de îndepărtat, fiind făcute cu totală rea credinţă.

9 

Instanţa de fond a omis să analizeze impactul social, din perspectiva percepţiei publice, a  simplului cuvânt „penal” asociat numelui unei persoane ştiut fiind faptul că nimic nu poate înlătura  mai mult imaginea unei persoane decât asocierea acesteia cu săvârşirea de infracţiuni dovedite şi  pedepsite printr-o condamnare penală. 

Scopul urmărit de intimaţi nu a fost în nici un caz cel al informării publicului cu privire la  informaţiile de pretins interes public, ci a fost acela să creeze o imagine de „infractoare”, expresia  de condamnată „penal fiind legată direct de subiectul unei condamnări care este infractorul, fiind  mai mult decât evident că au urmărit strict denigrarea apelantei. 

De asemenea, instanţa de fond a ignorat, totodată, o premisă esenţială care avea o importanţă  determinată pentru soluţionarea cererii de chemare în judecată: prevederile art. 75 alin. 2 Cod civil  şi totodată ale art. 10 paragraf 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor omului, prevederi care  trasează limitele exercitării libertăţii de exprimare, limitare care este posibilă şi chiar necesară în  măsura în care sunt întrunite cumulativ 3 condiţii: 

Ingerinţele trebuie să fie prevăzute de lege. Prin alin. 6 al art. 30 din Constituţie este prevăzută  posibilitatea unor limitări ale acestei libertăţi, întrucât aceasta „nu poate prejudicia demnitatea,  onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”. Dispoziţiile cuprinse în  Codul civil privitoare la protejarea drepturilor nepatrimoniale întăresc prevederile constituţionale,  astfel încât libertatea de exprimare nu este una absolută, fiind interzise atingerile aduse reputaţiei şi  imaginii unei persoane în măsura în care fapta nu este justificată de o prevedere legală. 

Ingerinţele în exercitarea libertăţii de exprimare trebuie să aibă un scop legitim. Scopul  legitim constă, de cele mai multe ori, în protecţia interesului general sau în protecţia drepturilor  individuale. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, afirmaţiile pe care le face  o persoană se împart în două categorii: informaţii factuale şi judecăţi de valoare. 

Informaţiile factuale sunt acele informaţii care privesc fapte sau evenimente determinate, iar  judecăţile de valoare reprezintă păreri despre calităţile sau comportamentul unei persoane. Curtea a  statuat în repetate rânduri că, în cazul judecăţilor de valoare, libertatea de exprimare este mult mai  extinsă decât în cazul informaţiilor factuale, întrucât în măsura în care o judecată de valoare are o  bază în realitate, afirmaţia nu poate fi limitată. 

Raportat la cele două categorii de afirmaţii, este evident că ceea ce au publicat pârâţii sunt  informaţii factuale şi nu judecăţi de valoare, prin urmare, libertatea de exprimare este mai restrânsă  decât în cazul unor judecăţi de valoare. 

Informaţiile intimaţilor depăşesc sfera celor care pot avea o bază reală (fiind vorba de fapt de  o prezentare mincinoasă a unor informaţii publice clare cu privire la natura administrativă a  conflictului de interese), având caracter injurios (expresia condamnare penală fiind prin ea însăşi  injurioasă dacă nu a existat nicio tangenţă a persoanei cu sfera penală), astfel încât astfel de  afirmaţii nu pot fi considerate că ar fi avut o minimă bază factuală, deoarece: 

– Nu a existat niciun proces penal, în niciun stadiu (poliţie, parchet sau instanţă) care să  justifice afirmaţii legate de suspiciuni, fapte sau condamnări penale, iar pârâţii, care au publicat zeci  de comunicate ale pachetelor şi ale IPJ, inclusiv soluţii ale instanţelor penale în legătură cu sute de  persoane, cunoşteau perfect distincţia între civil, penal, contencios administrativ, etc., prin urmare  este exclusă o „eroare” datorată lipsei de cunoştinţe juridice. Mai mult, în situaţia în care este  conştient că îi lipsesc cunoştinţele elementare în domeniu juridic, obligaţia unui profesionist este de  a se abţine de la publicarea unor articole care presupun astfel de cunoştinţe, iar obligaţia publicaţiei  este de a cenzura articolele scrise de redactori într-un domeniu în care nu se pricep şi nu să cauzeze  prin aşa spusa eroare prejudicierea unei persoane; 

– Nu a existat niciodată starea de incompatibilitate despre care se menţionează în articole, nu a  existat nicio hotărâre sau raport ANI care să constate starea de incompatibilitate a apelantei,  „incompatibilitatea”’ fiind inventată şi propagată de către intimaţi, cu intenţie şi profundă rea  credinţă cu scopul denigrării imaginii apelantei. 

A susţinut apelanta că intimaţii, tocmai pentru că cunoşteau foarte bine că doar starea de  incompatibilitate atrage sancţiunea încetării de drept a mandatului de parlamentar, s-au folosit de  minciuna cu existenţa stării de incompatibilitate. Sancţiunea disciplinară minoră pe care o atrăgea  abaterea disciplinară a conflictului de interese era pentru aceştia insuficientă în realizarea scopului  propus de a distruge imaginea publică a apelantei, de aceea au scornit starea de incompatibilitate şi 

10 

apoi condamnarea penală, expresii pe care le-au reiterat de nenumărate ori în articolele denunţate,  inclusiv în titlurile acestora. 

Reaua credinţă a intimaţilor este mai mult decât evidentă, aceştia monitorizând pas cu pas  toate demersurile judiciare iniţiate de către intimaţi, sens în care s-au redat pasaje din artocile de  presă redactate şi publicate pe site-ul intimatei in perioada 2014-2016. 

Din aceste articole reiese clar că redactorii publicaţiei cunoşteau perfect cum să caute  informaţia despre o condamnare penală (cum este şi relatarea în cazul deputatului Mate Andras),  cunoşteau că trimiterea în judecată în cauze penale se dispunea de către procurori şi de asemenea că  instanţa de judecată pronunţă o soluţie de condamnare. 

Mai mult, intimaţii au ştiut că demersul judiciar a fost iniţiat de către apelantă şi nu de către  parchet, că a fost pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ, fiind prezenţi la  termenele de judecată, iar mai apoi au adresat ICCJ o cerere de solicitare informaţii, primind  răspuns detaliat cu privire la natura civilă a litigiului. 

În concluzie, răspunsurile la interogatoriile luate în faţa primei instanţe sunt nesincere, pârâţii  răspunzând la întrebarea: „Recunoaşteţi că aţi cunoscut că litigiul pe care reclamanta l-a avut în  contradictoriu cu ANI nu este de natură penală! ” că nu au cunoscut natura litigiului. 

Ingerinţele trebuie să fie necesare într-o societate democratică. Curtea Europeană a  Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu interzice recurgerea la resorturi de natură  civilă sau penală prin care este limitată libertatea de exprimare. În măsura în care ingerinţa adusă  libertăţii de exprimare îndeplineşte criteriile de proporţionalitate în raport de interesul care se  doreşte a fi protejat, este îndeplinită şi această ultimă condiţie. În cadrul paragrafului 2 al art. 10  sunt prevăzute posibile limitări ale libertăţii de exprimare, dacă măsura este necesară, pentru  apărarea reputaţiei şi a drepturilor altora. Printre criteriile luate în considerare de către Curte în  aprecierea proporţionalităţii se află şi contextul afirmaţiilor, astfel că pentru a „soluţiona conflictul”  dintre libertatea de exprimare şi drepturile sale are relevanţă faptul că informaţiile prezentate de  către intimaţi deşi sunt de interes general, sunt false, inexacte şi intenţionat îndreptate spre  denigrarea apelantei, în contextul în care aceştia au avut acces la informaţii oficiale care subliniau  natura administrativă a conflictului de interese, a dosarelor aflate pe rolul instanţelor şi în plus au  monitorizat atent parcursul speţei. 

Instanţa de fond a eşuat în aplicarea prevederilor Convenţiei europene a drepturilor omului.  Deşi hotărârea s-a pretins a fi întemeiată pe jurisprudenţa CEDO, instanţa a citat o singură hotărâre  şi a distorsionat interpretarea acesteia. 

Instanţa de fond deşi a menţionat că hotărârea că se întemeiază pe Convenţia europeană a  drepturilor omului şi pe jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a citat o singură  hotărâre a instanţei europene (cauza Thoma c. Luxemburg) şi a deformat în mod grav sensul  normelor europene convenţionale şi jurisprudenţiale în materia drepturilor omului, referitoare la  libertatea de exprimare şi la dreptul la respectarea vieţii private. 

Apelanta a făcut referiri pe larg la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului pe  marginea articolelor 8 şi 10 din Convenţie, cu indicarea pasajelor relevante din hotărârile instanţei  europene. 

A susţinut că din articolele publicate rezultă că au fost făcute verificări, au avut acces la  informaţiile cuprinse în raportul ANI, au fost prezenţi în sala de contencios administrativ a Curţii de  Apel Cluj la şedinţele de judecată ale apelantei, au făcut demersuri informative la ICCJ, cunoscând  perfect natura administrativă a litigiului şi în pofida deţinerii acestor informaţii au decis să mintă şi  să scornească o stare de incompatibilitate şi o condamnare penală, ceea ce este cu mult mai grav  decât o lipsă de verificare. 

Mai mult decât atât, dintre sutele de publicaţii care au relatat aceeaşi împrejurare relatată şi de  către intimaţi, intimaţii au fost singurii care au făcut afirmaţii despre condamnarea penală a  apelantei. 

Instanţa de fond trebuia să ţină cont de un element extrem de important: distincţia dintre  declaraţiile privind fapte determinate şi judecăţile de valoare. A afirma că o persoană este  condamnată penal nu este o judecată de valoare care nu este susceptibilă de proba verităţii ci este o  acuzaţie privind o faptă determinată care depăşeşte cu mult o critică rezonabilă a activităţii unui om  politic.

11 

Titrarea unor informaţii cu privire la condamnarea penală a unei persoane care nu a fost  niciodată supusă nici măcar investigaţiilor de tip penal sunt extrem de ofensatoare, iar instanţa ar fi  trebuit să pună în balanţă interesele în joc, ţinând cont de stigmatul particular grav care a fost  aruncat de către intimaţi asupra apelantei. 

O minciună nu poate contribui la o dezbatere de interes public, astfel că apelanta, deşi este om  politic, are dreptul să fie indignată de cele publicate. Publicul nu a fost informat cu privire la  apelantă, ci a fost dezinformat, în spatele dezinformării stând scopul jurnaliştilor de a distruge  imaginea apelantei în faţa electoratului, a breslei din care face parte şi în faţa colegilor din  Parlament. 

Cât timp publicaţia însăşi se prezintă publicului larg ca fiind o publicaţie de „investigaţie” şi  nu una de satiră, pamflet, cancan, etc., prezentarea asigurându-i o anumită categorie de public şi un  anumit număr de cititori interesaţi de un anumit tip de informaţie, adică acel tip de informaţie  verificată, investigată, este lipsit de orice logică să pretinzi celor vizaţi de articole denigratoare să te  considere lipsit de cunoştinţe elementare şi să te considere în culpă uşoară sau eroare când se fac  afirmaţii complet mincinoase, subiecţii vizaţi de articole denigratoare având dreptul de a pleca, în  judecata lor, de la premisa că publicaţia are acel standard de publicaţie de investigaţie, adică se  bazează pe jurnalişti profesionişti, cu solide cunoştinţe despre temele pe care le abordează, care  procedează la verificarea informaţiei publicate aşa cum îi obligă deontologia profesională. 

Instanţa de fond a fost chemată să rezolve conflictul existent între dreptul la imagine şi  demnitate (al apelantei-reclamante) şi libertatea de exprimare (a intimaţilor-pârâţi). Niciunul dintre  cele două drepturi nu este absolut, ci trebuie asigurat un just echilibru între ele. 

Deşi a enumerat multitudinea de referiri la condamnarea penală, instanţa de fiecare dată a  invocat gravitatea prin sintagme „o singură dată” şi „referire izolată”, fiind lipsit de importanţă  faptul că în două titluri s-a folosit expresia de „condamnată penal”. 

A spune despre o persoană că a fost condamnată penal, că există o decizie penală definitivă de  condamnare reprezintă pur şi simplu o informaţie, o afirmaţie despre un fapt, iar în niciun caz o  judecată de valoare, o opinie. Opinie ar fi fost dacă s-ar fi afirmat despre apelanta-reclamantă  chestiuni precum: are un comportament de inculpat, foloseşte în viaţa politică metode ilegale,  gândeşte şi vorbeşte ca un infractor etc. Acestea ar fi judecăţi de valoare, faţă de care un om politic  trebuie să se dovedească tolerant, fiind expus criticilor. În schimb, faţă de o imputare clară de fapt,  o informaţie, care este complet falsă şi denigratoare, imputând un fapt deosebit de grav, omul politic  este şi trebuie să fie protejat. 

În concret, intimaţii pârâţi nu a adus absolut nicio probă a afirmaţiilor lor. Potrivit logicii  elementare, apelanta nu înţelege cât de credibilă poate fi afirmaţia acestora că au acţionat cu bună  credinţă, în limita dreptului la liberă exprimare, cât timp pur şi simplu au inventat două  circumstanţe care nu au fost amintite nici de ANI şi nici de instanţele judecătoreşti:  incompatibilitate şi condamnare penală. . 

Prin urmare, pe de o parte intimaţii pârâţi au deţinut documentele oficiale în care se menţiona  clar şi precis doar noţiunea de conflict de interese de natură administrativă, iar pe de altă parte  aceştia au publicat, făcând afirmaţii despre starea de incompatibilitate şi condamnarea penală, ceea  ce duce la singura concluzie logică ce poate fi trasă, şi anume că informaţiile publicate sunt complet  false. 

Orice observator exterior, neutru şi imparţial ar putea ajunge la concluzia logică că apelanta  este o infractoare care a suferit o condamnare penală, iar în aceste condiţii, intimaţii-pârâţi nu se pot  bucura de credibilitate sub aspectul bunei lor credinţe. 

Faptele săvârşite de către intimaţi nu puteau fi justificare prin reţinerea libertăţii de exprimare  şi a dreptului jurnalistului de a folosi o doză de exagerare. 

Este esenţială modalitatea în care au acţionat intimaţii, fiind dovedită, nu doar la nivel de  prezumţie judiciară, ci şi în fapt, exercitarea cu rea-credinţă a dreptului la liberă exprimare. S-a încălcat dreptul la un proces echitabil, prin lipsa motivării adecvate a hotărârii de  respingere a acţiunii, hotărârea necuprinzând argumentaţia proprie a judecătorului, ci doar a preluat  fidel şi exclusiv argumentele aduse de către intimaţi, aspect ce duce la concluzia că hotărârea nu  corespunde cerinţelor impuse de art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ. 

Acest motiv de anulare a hotărârii a fost dezvoltat prin apelul iniţial înregistrat la dosar.

12 

Prin întâmpinarea formulată, Bum Media SRL, Man Liviu Aurel, Gorgan Alina Carmen şi Robu Răzvan au solicitat respingerea apelului ca nefondat (f. 74-84). În motivarea întâmpinării intimaţii au a arătat că Agenţia Naţională de Integritate a constatat  că în anul 2009 apelanta a ocupat funcţia de consilier local şi că a participat în această calitate la  adoptarea unei hotărâri privind o societate cu care a avut raporturi juridice în calitate de avocat,  motiv pentru care a emis o decizie prin care s-a constatat conflictul de interese, decizie care a fost  contestată în fata instanţei de judecată, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat o hotărâre  definitivă prin care s-a constatat faptul că doamna Steluţa Cătăniciu s-a aflat în conflict de interese,  iar decizia ANI este una temeinică şi legală. 

În pofida acestui raport şi a Deciziei pronunţate de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,  reclamanta a ocupat o poziţie de parlamentar. Astfel, aceasta a candidat la alegerile parlamentare  din 2016, deşi existau discuţii cu privire la interdicţia de a ocupa un loc în Parlamentul României.  Acest fapt a făcut obiectul mai multor articole de presă. 

Având în vedere că Agenţia Naţionala de Integritate care este instituţia fundamentală a  statului român, care apără şi care trebuie să supravegheze implementarea hotărârilor judecătoreşti, a  fost într-o stare de confuzie şi a trimis adrese Parlamentului României prin care a solicitat revocarea  din funcţie a trei deputaţi printre care şi reclamanta, nu li se poate imputa unor ziarişti din Cluj că  aceştia nu au fost destul de diligenţi şi nu au analizat atent anumite aspecte de specialitate, atâta  timp cât instituţia fundamentală a statului român care trebuie să gestioneze aceste lucruri a fost de  aceeaşi părere şi a avut acelaşi punct de vedere. 

Societatea Bum Media SRL a acoperit acest subiect amplu dezbătut prin intermediul mai  multor ştiri pe site-ul online vvww.gazetadeelui.ro. Articolele de pe acest site au avut drept scop  informarea publicului cu privire la aspect de interes public, raportat şi la calitatea deţinută de  apelantă. 

Apelanta a considerat că i-a fost încălcat dreptul la imagine ca o consecinţă a redactării  respectivelor articole, motiv pentru care aceasta a formulat cererea de chemare în judecată ce face  obiectul prezentului dosar. 

Raportat la articolele publicate, în faţa instanţei de judecată în faza de interogatoriu, pârâţii  au recunoscut o singură eroare realizată şi anume, că informaţia cu privire la caracterul penal al  acelei sancţiuni dictată de către ANI a fost în mod greşit calificată, fiind în realitate o sancţiune  administrativă. Astfel, pârâţii nu doar că au recunoscut că din eroare s-a realizat această menţiune,  dar au dat dovadă de bună credinţă şi ulterior recepţionării cererii de chemare în judecată şi anterior  interogatoriului s-au modificat toate articolele, în sensul eliminării sintagmei de „condamnare  penală şi înlocuirea acesteia cu sancţiune administrativă, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la  dosarul cauzei. 

La momentul la care pârâţii au fost acţionaţi în instanţă, pe site-ul ziarului Gazeta de Cluj au  fost modificare toate articolele. Dacă site-ul este accesat astăzi se poate observa că s-a realizat  această schimbare, iar acest aspect a fost recunoscut de pârâţi în faţa instanţei de judecată. 

Mai mult, în faţa instanţei de fond s-a arătat faptul că reclamanta nu a trimis niciun drept la  replică la aceste articole şi deşi aceasta a susţinut că degeaba le-ar fi trimis, acesta ipoteză este  absolut subiectivă, nedovedită de absolut niciun fapt, iar dacă exista un drept la replică care să-l fi  trimis reclamanta către redacţie cu siguranţă conţinutul acestor articole ar fi fost modificat şi nu se  impunea formularea unei astfel de acţiuni. 

Cu excepţia acestui aspect privind menţiunea inexactă a sancţiunii aplicate apelantei,  conţinutul articolelor este unul real, prezintă informaţii factuale, care au trecut proba verităţii, nu s-a  cauzat nici un prejudiciu apelantei sau acesta nu a fost dovedit şi nu există o legătură de cauzalitate  cu articolele publicate, care vizează o persoană publică a cărui drept la viaţă privată suferă o mai  mare îngrădire conform jurisprudenţei CEDO. 

Prin sentinţa civilă nr. 440/2020 instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea doamnei  Cătăniciu, considerând că fapta relatată în cuprinsul articolelor este reală şi relatată corect, astfel  cum rezultă din întreg probatoriul administrat. 

Prin apelul formulat s-a criticat în mod neîntemeiat faptul că hotărârea judecătorească  apelată nu este motivată, considerând că nu sunt îndeplinite cerinţele motivării unei hotărâri privind  pertinenţa motivării, corectitudinea motivării şi caracterul complet.

13 

Apelanta a expus o definiţie teoretică privind modul în care ar fi trebuit instanţa, în opinia sa  să analizeze şi să motiveze soluţia pronunţată. 

În ceea ce priveşte pertinenţa motivării, intimaţii au arătat că susţinerile apelantei sunt  nejustificate, întrucât instanţa a expus apărările ambelor părţi, iar ulterior a motivat soluţia  pronunţată raportat la argumentele părţilor şi la probele administrate, sens în care nu s-a limitat la a  copia cum susţine apelanta, ci instanţa de fond a expus şi propriile argumente pentru care intimaţii  nu se află în prezenţa unei fapte ilicite, nu există un prejudiciu şi nu s-a dovedit o legătură de  cauzalitate. 

Nici în ceea ce priveşte corectitudinea motivării criticile apelantei sunt nefondate, întrucât  nu există nicio contradicţie între considerentele reţinute şi dispozitivul hotărârii, existând o  concordanţă între ceea ce s-a reţinut şi soluţia pronunţată. Astfel, instanţa de fond a reţinut şi în  considerente faptul că datorită recunoaşterii greşelii jurnaliştilor, instanţa va compensa cheltuielile  de judecată. 

Soluţia este una corectă, întrucât trebuie să se aibă în vedere particularitatea speţei, a  petitelor şi a apărărilor părţilor. Astfel, reclamanta a formulat o acţiune prin care a solicitat instanţei  „să constate încălcarea ,de către pârâţi, a dreptului la propria imagine, reputaţie şi onoare a  reclamantei, prin publicarea unor informaţii neadevărate şi neverificate din cel puţin două surse, să  fie obligaţi pârâţii să nu mai publice opinii/informaţii neadevărate care să aducă atingere onoarei,  demnităţii, reputaţiei şi imaginii reclamantei, să fie obligaţi pârâţii să şteargă de pe site-ul  ww.gazetadecluj.ro articolele menţionate în acţiune şi să publice pe prima pagină a site-ului sentinţa  de admitere a acţiunii, să fie obligaţi pârâţii la plata, în solidar, de daune morale în cuantum 300.000  de lei către reclamantă, cu cheltuieli de judecată. 

Având în vedere că pârâţii au recunoscut ca faptă culpabilă aceea de a cataloga sancţiunea  aplicată doamnei Cătăniciu ca fiind de natură penală în locul unei sancţiuni administrative şi au  modificat articolele şi au recunoscut greşeala, soluţia corectă era de a face aplicarea art.454 Cod  proc. civ. „Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate,  pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului  în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept  în întârziere. Dispoziţiile art. 22 alin. (5) din Codul civil rămân aplicabile. 

În condiţiile în care intimaţii, nu au fost puşi în întârziere, practic prin recunoaştere nu ar fi  trebuit să fie obligaţi să achite cheltuieli de judecată. 

Cu toate că intimaţii nu au solicitat cheltuieli de judecată, menţionând conform par. 1  pagina 7 din încheierea de şedinţă din 11 martie 2020 că le vor solicita pe cale separată, instanţa  raportându-se la situaţia unică din dosar a apreciat că se impune compensarea acestor cheltuieli  pentru a evita posibilitatea fiecărei părţi de a solicita celeilalte pe cale separată sau nu cheltuielile de  judecată, urmând ca fiecare să suporte costurile aferente litigiului. 

Această soluţie este echitabilă şi legală, întrucât reclamanta nu a solicitat pronunţarea unei  hotărâri conform art. 436 Cod proc. civ. „Când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretenţiile  reclamantului, instanţa, la cererea acestuia din urmă, va da o hotărâre în măsura recunoaşterii”. 

Raportat la caracterul complet al motivării, aprecierile apelantei nu sunt întemeiate, întrucât  instanţa de fond a analizat prejudiciul adus dreptului la imagine, reputaţie şi onoare şi a constatat în  mod corect că „Faptul că însăşi reclamanta şi persoane apropiate ei au fost nemulţumite de ceea ce  s-a publicat, este o chestiune ce ţine de aprecierea, sensibilitatea şi caracterul fiecăruia, fiind evident  că un parlamentar al României, aflat constant în vizorul presei şi al publicului trebuie să dea dovadă  de o tărie de caracter şi de o oarecare insensibilitate la acele lucruri afirmate faţă de el şi care nu  sunt atât de grave, ţinând mai mult de libertatea de expresie şi de apreciere pe care fiecare cetăţean  al acestei ţări o are faţă de persoanele publice”. 

Din aspectele reţinute de instanţă reiese în mod evident că s-au avut în vedere ansamblul  articolelor publicate care ar putea aduce atingere imaginii, reputaţiei sau onoarei, referindu-se  implicit şi la articolele la care s-a referit apelanta. 

Faptul că motivarea şi soluţia nu sunt în sensul aspiraţiilor reclamantei, nu se poate susţine  faptul că hotărârea pronunţată nu este motivată sau că instanţa nu a ţinut cont de probaţiunea  administrată. 

Hotărârea pronunţată este temeinică şi legală, nu există faptă ilicită.

14 

Se poate vorbi de o faptă ilicită din partea unui jurnalist atunci când se prezintă judecăţi de  valoare cu depăşirea dozei de exagerare permisă sau când se prezintă situaţii de fapt  necorespunzătoare adevărului şi care au la bază o documentare necorespunzătoare. 

În baza probatoriului administrat, instanţa a reţinut că în articolele publicate afirmaţiile  factuale prezintă stări de fapt care au fost confirmate şi care respectă cerinţa unei minime baze  factuale. 

Mai mult, jurisprudenţa CEDO oferă posibilitatea de sancţionare a celui care face afirmaţiile  şi de respectarea unei deontologii prin care se impune verificarea informaţiilor publicate. Cu toate  acestea, este real că în cazul jurnaliştilor, atunci când este vorba de judecăţi de valoare le este  permis să recurgă la o anumită doză de exagerare, menită chiar să provoace. 

Această faptă de a scrie pe un anumit subiect privind deciziile pronunţate de ANI şi dacă  conflictul de interese are o conotaţie civilă sau penală nu este o teză de doctorat, este un articol  publicat de un ziarist. Autoritatea Electorală Permanentă a fost cea care a pus în discuţie interdicţia  de a ocupa un loc în Parlamentul României, pentru motivul arătat anterior. Acest fapt a făcut  obiectul mai multor articole de presă, nu numai din partea pârâţilor. Printre alte publicaţii,  societatea Bum Media SRL a acoperit acest subiect prin intermediul mai multor ştiri pe site-ul  online www.gazetadecluj.ro. 

Chiar în faţa instanţei de judecată se observă că referitor la conflictul de interese planează o  foarte mare incertitudine, chiar în zona profesioniştilor existând numeroase confuzii între natura  penală sau administrativă a conflictului de interese pentru că totul pleacă de la faptul că acest  conflict poate să aibă o conotaţie penală sau administrativă. 

Intimaţii au făcut dovada în faţa instanţei de fond că la acel moment plana o stare de  incertitudine cu privire la existenţa sau nu a unei incompatibilităţi şi că au existat numeroase ziare  care au publicat articole făcând referire la incompatibilitatea apelantei. 

Mai mult, terminologia de „incompatibilitate” a fost utilizată chiar de reprezentanta  apelantei care a susţinut în cadrul şedinţei de judecată din 26.02.2020 că „a depus în probaţiune  decizia de validare a mandatului, raportul întocmit de către Comisia Juridică din cadrul Camerei  Deputaţilor, răspunsul primit de către un jurnalist de la cotidianul Ziua de la Camera Deputaţilor, în  care se aduc lămuriri cu privire la ceea ce a comunicat ANI şi motivele pentru care Parlamentul  României a considerat că nu este vorba despre o incompatibilitate a deputatului Steluţa Cătăniciu”. 

În aceste condiţii, în care existau numeroase neclarităţi chiar la nivel de instituţie cu privire  la situaţia deputaţilor şi exista chiar un schimb de documente oficiale între instituţiile statului,  aspecte urmărite cu atenţie de jurnalişti, este absolut firesc ca în articolele publicate să se discute  despre existenţa unei incompatibilităţi/conflict de interese în ceea ce o priveşte pe doamna  Cătăniciu. 

În ceea ce priveşte menţionarea din greşeală unei „condamnări penale”, această eroare este  una scuzabilă, având în vedere faptul că jurnaliştii nu au calitatea de specialişti ai dreptului. Curtea,  prin hotărârea Wirtschafts-Trend Zeitschriften-Verlags GMBH versus Austria, 27 octombrie 2005,  58547/00 a amintit că afirmaţiile cu caracter politic nu trebuie să aibă la bază o fundamentare  identică cu cea stă la baza unei condamnări penale a unei persoane. Această afirmaţie este valabilă  şi în ceea ce priveşte alt tip de afirmaţii, cum sunt cele din speţă. 

Intimaţii se află în prezenţa unei erori care nu poate fi imputată jurnalistului având în  vederea faptul că până recent, Codul Penal incrimina la art. 301 infracţiunea de Conflict de interese,  redenumită astăzi în Traficarea funcţiei pentru favorizarea unor persoane. 

Pe de altă parte, în analiza proporţionalităţii ingerinţei în prezenta cauză, aşa cum a motivat  şi instanţa, trebuie avute în vedere aspecte precum subiectul abordat, dacă este unul de interes  public, respectiv calitatea persoanelor menţionate în articol. Referitor la subiectul abordat, s-a arătat  că acesta este unul de interes public, iar în ceea ce priveşte calitatea apelantei astfel cum reiese din  întreaga stare de fapt, aceasta este o persoană publică şi exercită un rol important în domeniul  politic, în calitate de deputat. 

Doamna Steluţa Cătăniciu îndeplineşte o funcţie publică, prin urmare restrângerea sferei  vieţii private a acestuia, sub aspectul modului în care îşi îndeplineşte activitatea este, prin urmare,  pe deplin justificată, neexistând argumente rezonabile care să atingă o concluzie contrară.

15 

Apelanta avea posibilitatea şi dreptul la replică la aceste articole, precum şi posibilitatea de a  posta un mesaj pe pagina de internet a ziarului Gazeta de Cluj. 

În condiţiile în care după ce a fost sancţionată administrativ, apelanta a candidat pentru un  nou mandat în Parlamentul României, iar după validarea mandatelor de către comisia de validare  din Parlamentul României a venit o solicitare din partea ANI pentru a se pune în discuţie anularea  acestei validări pentru mai mulţi deputaţi, context în care s-a ajuns la ameninţări cu plângeri penale  atât din partea ANI, cât şi din partea unor parlamentari, intimaţii au apreciat că şi această  comunicare publică pe care a făcut-o ANI a creat o aparenţă de caz penal faţă de apelantă şi o  incertitudine cu privire la existenţa sau nu a unei incompatibilităţi. 

S-a redat mai jos situaţia vehiculată la acel moment în presă inclusiv în ziare cu tiraj naţional  şi de prestigiu „Totuşi, Seluţa Cătăniciu şi-a continuat cariera politică fără să fie afectată în niciun  fel de sentinţa Curţii Supreme. Anul trecut, Agenţia Naţională de Integritate a cerut Camerei  Deputaţilor, fără succes, amendarea sau vacantarea locului de deputat în acest caz. După alegeri, în  decembrie 2016, ANI a solicitat ca mandatul Steluţei Cătăniciu, dar şi cel al deputatului Ion Sorin  Roman (PSD) – aflat într-o situaţie similară, să fie invalidate. Cererea ANI a fost respinsă de  Comisia de Validare din Parlament, condusă de deputatul Florin Iordache (PSD), care a validat  mandatul cu 19 voturi „pentru”, 8 „împotrivă” şi două „abţineri. 

Ca atare, din felul în care au fost redactate articolele, nu s-a încercat denaturarea situaţiei de  fapt, ci au fost prezentate informaţii reale privind aspectele reţinute de ANI privind conflictul de  interese în care se afla apelanta. În sprijinul acestui argument, intimaţii au arătat că nu i s-au imputat  apelantei fapte care nu sunt conforme cu realitatea, fiind expus contextul discuţiilor existente la acel  moment privind validarea mandatului de deputat şi a comunicărilor dintre ANI şi Parlament.  Singura eroare de redactare a articolului constă în faptul că s-a calificat în mod eronat un litigiu de  contencios administrativ ca fiind un litigiu de drept penal. 

O distincţie importantă făcută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului este aceea între  afirmaţiile factuale şi judecăţile de valoare. Pe calea apelului formulat, chiar apelanta a menţionat  această diferenţă. 

În acord cu jurisprudenţa constantă a Curţii, judecăţile de valoare trebuie să aibă o minimă  bază factuală. Or, în concret, această condiţie este îndeplinită în speţă, întrucât, ancheta jurnalistică  a pornit şi s-a fundamentat pe existenţa unui dosar având ca obiect contestarea unei decizii ANI,  jurnalistul a fost prezent în sala de judecată la termene de judecată, a urmărit schimbul de  comunicări între instituţii conform informaţiilor divulgate în presă, a participat la conferinţe de  presă. în cazul judecăţilor de valoare, există o libertate de apreciere a jurnalistului asupra  credibilităţii sursei. Mai mult, demersul jurnalistic nu este unul care trebuie să respecte exigenţe  probatorii de natură juridică, întrucât nu urmăreşte să stabilească vinovăţia, ci să ridice în spaţiul  public o dezbatere care priveşte funcţionarea unei societăţi de interes public. Exigenţele de diligentă  în materia cercetării jurnalistice sunt îndeplinite, mai ales având în vedere că aceste exigenţe privesc  o minimă bază factuală. 

În consecinţă, rezultă că există o bază factuală minimă. Având în vedere că în articolele  prezentate sunt efectuate referiri la o persoană publică, este permisă prezentarea tuturor  informaţiilor care manifestă interes pentru public. Astfel, este conform realităţii faptul că ANI a  constatat faptul că reclamanta s-a aflat în conflict de interese. Este, de asemenea, adevărat că înalta  Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut această decizie. Ca atare, în afirmaţia că apelanta a fost  condamnată penal şi figurează pe lista neagră a Agenţiei Naţionale de Integritate, singura  neconcordanţă se referă la faptul că jurnalistul, din necunoaştere a dreptului, a calificat respectiva  decizie ca fiind una de natură penală, restul enunţului fiind adevărat. 

Pe cale doctrinară, s-a arătat că există o legătură intimă între libertatea de exprimare şi  libertatea presei (William A. Schabas- The European Convention on Human Rights. A  commentary., Oxford University Press, p. 457). 

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în mod repetat că presa este câinele de  pază al societăţilor democratice (Goodwin v. Marea Britanie, par. 39), arătând că nu există doar un  drept al presei de a disemina informaţii, ci şi un drept al persoanelor de a lua cunoştinţă de ele (Axei  Springer AG vs. Germania, par. 79). Din această ultimă constatare se decelează o diferenţă  importantă între informaţiile de interes public şi cele care exced acestei sfere.

16 

Exercitarea dreptului prevăzut de art. 10 poate intra în conflict cu dreptul la viaţă privată al  unei persoane, în raporturile orizontale. Astfel, trebuie realizată o distincţie între persoane şi  întinderea dreptului lor prevăzut de art. 8 din Convenţie, în funcţie de natura activităţii lor  profesionale sau a rolului lor în societate. 

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, începând de la cauza Handyside, a început să  traseze anumite criterii de referinţă după care trebuie analizată activitatea presei. După cum am  arătat, presa are un statut special în privinţa art. 10 din Convenţie. 

Activitatea jurnalistică presupune, prin natura ei, o anumită doză de exagerare stilistică, fapt  admis de Curte în mod expres. De asemenea, Curtea a reţinut faptul că în contextul unei dezbateri  publice importante jurnalistul nu poate fi ţinut să dovedească veridicitatea afirmaţiilor sale, ci doar  că a acţionat într-un mod diligent. Ceea ce interesează este ca jurnalistul să fi acţionat cu bună  credinţă, condiţie îndeplinită în speţă, întrucât ceea ce articolul urmăreşte, în mod esenţial, este 

relevarea unei problemele/discuţiile ivite în contextual validării unui mandat privind un  parlamentar, nu discreditarea cu rea – credinţă a apelantei. 

Cu toate acestea, forma în care demersul jurnalistic se manifestă este la libera apreciere a  jurnalistului, iar referirea punctuală la persoana al cărui mandate de parlamentar conform  rezultatelor anchetei jurnalistice a stat la un moment dat sub semnul întrebării reprezintă un  procedeu jurnalistic uzual, de captatio benevolentiae. 

Un alt aspect esenţial care trebuie avut în vedere se referă la modalitatea în care presa îşi  îndeplineşte rolul său în soluţionarea prezentei cauze. Funcţia de informare la care s-a făcut referire  anterior se îndeplineşte cu mai mare uşurinţă în situaţia în care publicul este atras prin enunţarea  unui caracter senzaţional, precum titlurile din prezentele articole. Ca atare, în vederea captării  interesului judecăţile de valoare pot utiliza o doză de ironie, exagerare, iar cititorii au posibilitatea  de a-şi însuşi sau nu aceste judecăţi de valoare. 

Pentru toate aceste considerente, este îndeplinit acest prim element al unui articol care să  aibă la bază o minimă informaţie factuală şi faptele să fie prezentate bună credinţă de jurnalist. În ceea ce priveşte prejudiciul, apelanta nu a indicat în concret şi pe cale de consecinţă nici  nu a probat existenţa vreunui prejudiciu. Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, acesta a  făcut referire în mod formal la încălcarea dreptului la imagine şi se rezumă la a indica doar existenţa  campaniei, fără a individualiza cert prejudiciul şi fără a-l proba. 

Astfel, cum în mod întemeiat a statuat instanţa de judecată în ceea ce priveşte promulgarea  Codului de conduită al deputaţilor şi senatorilor şi afirmaţiile apelantei potrivit cărora credibilitatea  ei este afectată, inclusiv din probele depuse la dosarul cauzei, se observă că la baza criticilor stă un  fapt real, respectiv faptul că s-a reţinut existenţa unui conflict de interese de către ANI, iar potrivit  extrasului din motivarea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul având ca obiect acţiune  formulată împotriva deciziei ANI, s-a reţinut că apelanta avea obligaţia „de a respecta principiile  care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor  publice, respectiv: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului  public”. 

Totodată, în condiţiile în care sintagma „fără penali” nu este clar şi limpede definită, poate fi  sau este privită de măcar o parte a societăţii ca referindu-se la orice persoană candidată la funcţii  publice a cărei conduită morală ar trebui să o împiedice să candideze, independent de existenţa sau  nu a unei condamnări penale. 

Raportat la susţinerile apelantei din cuprinsul apelului care fac trimitere la declaraţia  martorei, nu se poate dovedi vreo legătură de cauzalitate între publicarea articolelor şi incidentul din  aeroport, unde apelanta a fost oprită şi care o acuza că a fost condamnată penal, cu atât mai mult cu  cât martora nici nu a fost prezentă la data la care a avut loc evenimentul. Aceleaşi considerente sunt  aplicabile şi în ceea ce priveşte relatarea martorei privind mama apelantei. 

Referitor la declaraţia martorei potrivit căreia apelanta a suferit pentru că s-a menţionat că a  fost condamnată penal şi că nu a avut posibilitatea să se apere, în mod temeinic a reţinut instanţa  faptul că „de la data publicării articolelor invocate de către reclamantă şi până la data formulării  cererii de chemare în judecată, reclamanta nu a solicitat dreptul la replică, pentru a-şi exprima  punctul de vedere deşi şi-a exprimat acest drept printr-o conferinţă de presă susţinută la iniţiativa  ei”.

17 

Pe de altă parte, în argumentarea poziţiei intimaţilor privind lipsa unui prejudiciu şi  temeinicia hotărârii, aceştia au arătat faptul că articolul unde s-a menţionat condamnarea penală a  avut 200 de accesări şi că doamna Cătăniciu fost realeasa deputat în Parlamentul României,  vicepreşedinta Comisiei Juridice din Parlamentul României. Dacă cineva este considerat un „penal”  şi această chestiune generează o stare de tensiune naţională, nu ar fi fost aleasă niciodată  vicepreşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor care dă aviz de legalitate pe toate actele  normative care trec în procedura legislativă. Mai mult, jurisprudenţa CEDO este foarte clară,  parlamentarii trebuie să primească orice fel de critică, articol negativ, articol defavorabil cu anumită  flexibilitate pentru că nu este vorba de un cetăţean obişnuit, este vorba de o persoană care asumă  reprezentarea unui corp electoral adică să aibă o mai mare flexibilitate de a accepta inclusiv critici  chiar. 

Instanţa de judecată a analizat motivat de ce publicarea articolelor nu constituie faptă ilicită  şi nici nu sunt apte în sinea lor să fi cauzat vreun prejudiciu apelantei. Prin urmare, referitor la  prejudiciul de imagine invocat de apelantă, acesta nu s-a dovedit şi nici în legătură de cauzalitate cu  faptele relatate în cuprinsul articolelor, considerentele hotărârii explicând în mod pertinent acest  aspect. În ceea ce priveşte suma solicitată, aceasta dovedeşte caracterul şicanator al demersului  judiciar, menit să stopeze jurnaliştii în redactarea articolelor care privesc persoane publice, aspect  care aduce atingere libertăţii de exprimare şi opiniei Curţii Europene care a numit presa „câinele de  pază al democraţiei”. 

În ceea ce priveşte existenţa unui raport de cauzalitate între presupusa faptă ilicită şi  pretinsul prejudiciu moral, nici această condiţie necesară angajării răspunderii civile delictuale nu  este îndeplinită în speţă. 

Având în vedere că articolele publicate nu întrunesc cerinţele unei fapte ilicite, astfel cum  este cerută de prevederile legale pentru a constitui element al răspunderii civile delictuale, iar  presupusul prejudiciu de imagine nu s-a dovedit şi nici nu reprezintă vreo consecinţa directă a  publicării articolelor, în speţă nu există nicio legătură de cauzalitate, iar soluţia instanţei este una  temeinică.  

Cu privire la lipsa de vinovăţie, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, este necesar  ca fapta să fie imputabilă autorului ei, fiind cel care poartă vina săvârşirii acesteia. În speţă, acţiunea întreprinsă de jurnalişti, respectiv publicarea articolelor de ziar bazate pe  fapte reale, nu urmăreşte denigrarea apelantei, ci pune în discuţie aspecte de interes pentru  populaţie. 

În acest sens, nu a existat o intenţie de a prejudicia imaginea doamnei Cătăniciu şi nici nu  poate fi reţinută o culpă a jurnaliştilor, întrucât articolul a fost întocmit cu respectarea regulilor de  deontologie profesională şi cu bună credinţă, aspecte probate pe întreg parcursul procesului. 

Prin urmare, instanţa de fond în mod justificat a reţinut că „Nu se poate vorbi nici despre  existenţa unei rele-credinţe în ceea ce priveşte articolele avute în vedere în speţă. Reaua-credinţă  presupune redactarea respectivelor articole cu intenţia de a păgubi, deturnând astfel scopul presei de  la cel de informare la cel de denigrare în cazul de faţă, intenţia articolelor a fost aceea de a informa  publicul. 

Pe cale de consecinţă, raportat la toate aspectele expuse mai sus, apreciind că sentinţa civilă  nr. 440/2020 este temeinică şi legală, nefiind întrunite cumulativ toate condiţiile de antrenare a  răspunderii intimaţilor, intimaţii au solicitat respingerea apelului, cu obligarea corelativă a apelantei  la plata cheltuielilor de judecată. 

Cu privire la apelul declarat de reclamanta Cătăniciu Steluţa Gustica împotriva  sentinţei civile nr. 440/2020 a Tribunalului Specializat Cluj, Curtea reţine următoarele: În principal apelanta a solicitat anularea sentnţei civile nr.440/2020 a Tribunalului  Specializat Cluj si rejudecarea cauzei de instanţa de apel, respectiv admiterea acţiunii astfel cum a  fost formulată. 

În subsidiar, s-a solicitat schimbarea in totalitatea a sentinei primei instante si admiterea  cererii de chemare in judecata stfel cum a fost formulată. 

1. Primul motiv de apel se referă la nemotivarea hotararii primei instanţe.

18 

Curtea va reţine că argumentele invocate in acest sens nu sunt întemeiate. Deşi Codul de  procedură civilă indică repere clare în ceea ce priveşte alcătuirea hotărârii judecătoreşti, structura  propriu zisă a motivării reprezintă rezultatul subiectiv al exprimării raţionamentului juridic al  judecătorului, menit să justifice soluţia în speţă. În situaţia de faţă, deşi au fost preluate si o parte  din argumentele părţilor, acestea nu au fost singurele care să justifice soluţia pronunţată, după cum  a susţinut apelanta, ci au fost adăugate argumentelor proprii ale instanţei de judecată (pag. 16- ultimele paragrafe, 17-18 din s.c.440/2020). De asemenea, Curtea nu observă contradicţii dintre  considerente şi dispozitivul hotărârii, examinarea motivării relevând o analiză fluentă a condiţiilor  răspunderii civile delictuale, prin raportare la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă. Deşi situaţia  de fapt nu a fost în mod corect şi complet reţinută, după cum se va argumenta mai jos, o atare  neregularitate nu este de natură să atragă nulitatea hotărârii, prin prisma art. 425 al. 1 lit.b) C.pr.civ.,  raportat la art. 480 al. 3 C.pr.civ., ce se referă la situaţii expres si limitativ indicate, ci este un motiv  care justifică schimbarea soluţiei, conform art. 480 al. 2 teza a doua C.pr.civ..  

Nici pretinsa omisiune de a se analiza prejudiciul rezultat din publicarea de articole care o  prezintă pe reclamanta apelantă în stare de incompatibilitate, nu constituie un motiv de nulitate a  hotărârii, faţă de dispoziţiile evocate, deoarece nu a reprezentat un petit distinct, ci doar un  argument în sensul existenţei unei conduite ilicite a pârâţilor, fiind analizat ca atare de instanţă. 

În sfârşit, nu se poate reţine lipsa analizei probatoriului, câtă vreme instanţa a reţinut o stare  de fapt pe baza căreia a expus apoi rationamentul juridic. 

2. În ceea ce priveşte criticile de netemeinicie, Curtea va reţine că în parte sunt întemeiate.  

Starea de fapt a fost in mod incomplet conturată de prima instanţă, ceea ce a avut ca efect  reţinerea in mod gresit a unei culpe minine a pârâţilor şi lipsa prejudiciului. 

Astfel, în mod corect s-a reţinut că în perioada octombrie 2016-aprilie 2018, publicaţia on  line www.gazetadecluj.ro , deţinută de pârâta s.c. Bum Media s.r.l., a distribuit o serie de articole  întocmite/aprobate de pârâţii Carmen Gorcan , Răzvan Robu şi Liviu Man referitoare la reclamanta  Steluta Gustica Cătăniciu, în care s-au făcut afirmaţii repetate cu privire la condamnarea penală a  acesteia şi la incompatibilitatea cu demnitatea de parlamentar. În concret, este vorba de următoarele  articole; -„CONDAMNATĂ PENAL, STELUŢA CĂTĂNICIU PARTICIPĂ LA  PARLAMENTARE PENTRU CĂ ARE TUPEU DE POLITICIAN”, publicat în data de 31.10.2016  în publicaţia online www.Gazetadeclui.ro, cu autor nespecificat; – „STELUŢA CĂTĂNICIU  nedorită în Parlamentul României”, publicat în data de 26.12.2016 în publicaţia online  www.gazetadeclui.ro, fără a se menţiona autorul; – „Ipocrizia Deputatului Clujean STELUŢA  GUSTICA CĂTĂNICIU A AJUNS LA COTE MAXIME”, publicat în data de 05.06.2017 în  publicaţia online www.gazetadecluj.ro,fără a se menţiona autorul articolului; – „DEPUTATUL  CLUJEAN STELUŢA GUSTICA CĂTĂNICIU LE PUNE CĂLUŞ MAGISTRAŢILOR”,  publicat în data de 27 noiembrie 2017, în www.gazetadeclui.ro, de către redactorul Carmen Gorcan;  – „VIAŢA POLITICĂ A STELUŢEI CĂTĂNICIU CONTURATĂ ÎN JURUL PROPRIU  INTERES. PENTRU UNII MUMĂ, PENTRU ALŢII CIUMĂ!”, publicat în data de 25.12.2017 în  publicaţia online www.gazetadeclui.ro, fără a se menţiona autorului; – „DEPUTATUL  CONDAMNAT PENAL STELUŢA CĂTĂNICIU ATACĂ RAPORTUL GRECO”, publicat în  data de 12 aprilie 2018 în publicaţia online www.gazetadecluj.ro, de către Razvan Robu. 

Instanţa va reţine cu privire la reclamantă, că la momentul publicării articolelor din presă,  aceasta era deputat în parlamentul României, din partea partidului politic ALDE, iar în prezent  continuă să deţină demnitatea de parlamentar ca urmare a alegerilor parlamentare din anii 2016 şi  2020. 

În cuprinsul acestor articole se faceau afirmaţii repetate cu privire la o pretinsă condamnare  penală a reclamantei şi la interdicţia acesteia de a candida în alegeri, respectiv la incompatibilitatea  acesteia cu demnitatea de parlamentar (f. 18, 22, 24, 26,28). Sursa acestor afirmaţii a fost, conform  părţilor, decizia dată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în data de 23.03.2013 privind  existenţa unui conflict de interese în materie administrativă (f. 40-41 dos. trib.). În cadrul acestei  decizii s-a reţinut, în esenţă, că reclamanta apelantă a participat în data de 07.04.2009 în calitate de  consilier local al Municipiului Cluj-Napoca, la procesul de deliberare şi adoptare al Hotărârii  Consiliului Local privind prelungirea contractului de asociere pentru un spaţiu cu altă destinaţie a 

19 

Societăţii Cooperativa Meşteşugărească Foto Optica din Cluj-Napoca, deşi încheiase în 22.04.2008  şi 05.05.2009 contracte de asistenţă juridică cu respectiva societate pentru apărarea intereselor  acesteia într-un litigiu cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Prin urmare, ANI a constatat  încălcarea regimului juridic al conflictului de interese reglementat de art. 46 din Legea nr. 215/2001  şi art. 77 din Legea nr. 393/2004, care are drept consecinţă sancţionarea disciplinară a persoanei în  cauză.  

Reclamanta apelantă a contestat respectiva decizie conform procedurii legale, în cadrul unui  litigiu de contencios administrativ, înregistrat sub nr. 556/33/2013 pe rolul Curţii de Apel Cluj, însă  acţiunea sa a fost respinsă, iar soluţia a fost menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin  respingerea recursului formulat de Cătăniciu Steluţa Gustica.  

Din analiza înscrisurilor administrate în probaţiune, coroborate cu interogatoriile luate, se va  reţine că reclamanta s-a aflat în cursul anului 2009, pe când deţinea calitatea de consilier local al  Municipiului Cluj-Napoca, în conflict de interese de natură administrativă, iar aceasta situaţie a fost  confirmată definitiv de instanţele de contencios administrativ competente. Nu a fost dovedită o  acuzaţie în materie penală şi nici inculparea, respectiv condamnarea reclamantei apelante pentru  infracţiunea de conflict de interese. De asemenea, probaţiunea administrată nu a relevat elemente  referitoare la o eventuală interdicţie a reclamantei apelante de a participa la alegerile parlamentare,  respectiv la incompatibilitatea acesteia cu demnitatea de deputat în Parlamentul României.  Dimpotrivă, reclamanta a depus în faţa primei instanţe înscrisuri care atestă dreptul său de a  participa la alegeri şi validarea mandatului său de parlamentar (f. 76-85 dos. Tribunal: – adresa nr.  2728/20.10.2016 emisă de Autoritatea Electorală Permanentă; – adresa nr. 1545/28.10.2016 emisă  de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor; decizia nr. 14/29.10.2016 emisă de Biroul Electoral de  Circumscripţie Judeţeană Cluj). 

Nu s-a dovedit sancţiunea aplicată în concret reclamantei apelante. Înscrisurile depuse în  probaţiune atestă demersurile efectuate de Agenţia Naţională pentru Integritate la Camera  Deputaţilor din Parlamentul României pentru aplicarea unor sancţiuni disciplinare mai multor  parlamentari, printre care şi reclamanta, însă şi decizia de a nu fi sancţionată reclamanta, dat fiind  că ar fi intervenit prescripţia răspunderii disciplinare (f. 91-104 dos. trib.). 

Referitor la apărările pârâţilor, validate de prima instanţă, care susţin o eroare scuzabilă ce ar  privi natura litigiului în care a fost implicată reclamanta, indicat mai sus (dos. 556/33/2013 al Curţii  de Apel Cluj) , Curtea va reţine din interogatoriile administrate că nici unul dintre pârâţii persoane  fizice nu au verificat (sau nu au depus demersuri minime în aceste sens) dacă reclamanta-apelantă  are o condamnare penală, iar în ceea ce priveşte incompatibilitatea au avut în vedere doar decizia  ANI, evocată mai sus (f. 11-16 dos. trib intreb 3, 7, f. 19 intr. 7,8). Se mai reţine că o parte din  jurnaliştii publicaţiei pârâte au participat la conferinţa de presă a reclamantei în cadrul căreia  aceasta a abordat pe larg tema referitoare la decizia ANI (f. 12 întrebarea 7 dos. apel). De asemenea,  Curtea va reţine din conţinutul articolelor depuse de reclamanta-apelantă în apel (f. 21-28 dos. apel)  că publicaţia intimată a urmărit parcursul dosarului în cadrul căruia reclamanta a contestat decizia  ANI şi a oferit informaţii cu privire la soluţia dată de Curtea de Apel Cluj precum şi la durata  recursului pe rolul instanţei supreme. În acest context nu pot fi acceptate susţinerile privind o  eventuală eroare scuzabilă asupra caracterului penal al acestui litigiu, dată fiind calitatea de  publicaţie de informaţii, respectiv de jurnalişti a pârâţilor, şi având în vedere că litigiile penale au  un anumit specific, ce le face inconfundabile (cercetarea efectuată de organele de urmărire  penală,camera preliminară, administrare probaţiune, prezenta procurorului etc..) 

În ceea ce priveşte o eventuală incompabilitate a reclamante-apelante, relevante sunt  hotărârile judecătoreşti din dosarul nr. 556/33/2013 care menţin decizia ANI cu privire la starea de  conflict de interese reglementat de art. 77 din Legea nr. 393/2004, care putea fi sancţionat conform  art. 25 din Legea nr. 176/2010. Nu s-a reţinut existenţa unei incompatibilităţi a reclamantei, sens in  care, susţinerile din apel referitoare la distincţia ce se impune între cele două sintagme juridice  „conflict de interese” şi „stare de incompatibilitate”, sunt justificate de prevederile art. 14 şi 15 din  Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor ( care reglementează incompatibilităţile  cu anumite funcţii publice sau private) , respectiv de dispoziţiile art. 75-77 din Legea nr. 393/2006  privind Statutul aleşilor locali, (care reglementează registrul de interese).

20 

În cuprinsul articolelor enumerate în cererea introductivă, pârâţii au afirmat în mod nereal,  că reclamanta apelantă că fi fost condamnată penal şi ar fi incompatibilă cu funcţia de deputat, fără  o verificarea prealabilă, ce se impunea, în considerarea respectării unor minime standarde de etică  jurnalistică 

Dată fiind situaţia de fapt incomplet sau eronat reţinută de prima instanţă, în mod greşit s-a  apreciat şi în ceea ce priveşte neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale.  Conform art. 1349 al. 1 C.civ. „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de  conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori  inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”. Condiţiile răspunderii  civile delictuale ce pot fi deduse din norma legală sunt fapta ilicită, prejudiciul şi raportul de  cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, însă aceste prevederi trebuie coroborate cu art. 14 din C.civ.  referitor la buna credinţă respectiv art. 16 referitor la vinovăţie. 

Referitor la existenţa faptei ilicite, Curtea va reţine ca întemeiate susţinerile reclamantei în  sensul că prezentarea unor informaţii nereale reprezintă o conduită nepermisă pârâţilor, fiind  încălcate prevederile art. 72 al. 2 şi art. 73 al. 1 din C.civ. referitoare la dreptul la demnitate şi la  propria imagine a reclamantei apelante.  

Conform art. 72 al. 2 C.civ. „Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei  persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75”; iar  conform art. 73 al. 1 „Orice persoană are dreptul la propria imagine”. 

În cadrul art. 75 C.civ. sunt instituite în legislaţia internă limitele exercitării acestor drepturi  şi anume: „ (1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care  sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la  care România este parte. 

(2) Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună credinţă şi cu respectarea  pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a  drepturilor prevăzute de prezenta secţiune”. 

Date fiind dispoziţiile sus redate, în considerarea apărării principale formulate de pârâţi  referitoare la exercitarea dreptului la informare şi la liberă exprimare, se impun unele consideraţii  cu privire la protecţia dreptului la viaţă privată garantat de art. 8 precum, la dreptul la liberă  exprimare garantat de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi respectiv cu privire  la limitele exercitării acestor drepturi, astfel cum au fost conturate în jurisprudenţa Curţii Europene.  

Conform articolului 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are  dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale, iar  amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept nu este admis decât în măsura în care  este prevăzut de lege şi dacă reprezintă o măsură care, într-o societate democratică, este necesară,  între altele, pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. În domeniul de aplicare al dispoziţiilor  art. 8 din C.E.D.O. intră şi dreptul la reputaţie, acesta fiind înţeles ca o componentă a vieţii private a  persoanei. 

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că articolul 8 instituie  nu numai obligaţia statului de a se abţine de la intervenţia in sfera vieţii private, ci presupune şi  obligaţii pozitive din partea autorităţilor, inerente respectării vieţii private sau de familie, mai precis  adoptarea de măsuri concrete pentru respectarea vieţii private şi în raporturile dintre persoane  particulare. Pentru a se stabili limita între obligaţiile pozitive şi negative ale statului, trebuie luat în  considerare justul echilibru ce trebuie menţinut între interesul general şi interesele individuale  (Pfeifer impotriva Austriei 12556/03).  

În concret, în cazul de faţă, măsurile pozitive sunt reprezentate de posibilitatea de  intervenţie a instanţei, în sensul solicitat de reclamanta apelantă însă, cu asigurarea unui just  echilibru între, pe de o parte, dreptul reclamantei la onoare şi reputaţie, iar pe de alta, dreptul la  liberă exprimare protejat de art. 10 cu privire la activitatea jurnalistică imputată pârâţilor.  

Conform art. 10 din C.E.D.O.” Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest  drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii şi idei fără  amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere”. Nici în cadrul Convenţiei acest  drept nu este unul absolut, fiind impuse în cadrul alineatului 2 al articolului limite constând în  formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare 

21 

într-o societate democratică pentru, între altele, asigurarea protecţiei, reputaţiei sau a drepturilor  altora. 

Nu poate fi contestat rolul fundamental pe care libertatea de exprimare îl deţine într-o  societate democratică, după cum trebuie evidenţiată şi importanţa presei, ce are rolul de a comunica  informaţii şi idei privitoare la toate problemele de interes general. Libertatea de exprimare  constituie una din bazele esenţiale ale unei societăţi democratice, iar „această libertate este valabilă  nu numai pentru « informaţiile » sau « ideile » strânse cu bunăvoinţă sau considerate drept  inofensive sau indiferente, ci şi pentru acelea ce scandalizează, şochează sau neliniştesc. Astfel  impun pluralismul, toleranţa şi spiritul de deschidere fără de care nu există « societate  democratică »” (Cauza Petrina contra României par. 38). Presa joacă un rol esenţial într-o societate  democratică : dacă nu trebuie să depăşească anumite limite, fiind vorba în special de apărarea  reputaţiei şi drepturilor altuia, îi revine totuşi sarcina de a comunica, respectându-şi obligaţiile şi  responsabilităţile, informaţiile şi ideile asupra tuturor chestiunilor de interes general. Libertatea  jurnalistică cuprinde şi posibila recurgere la o anumită doză de exagerare, ba chiar de provocare (a  se vedea Von Hannover , paragraful 56). 

În cadrul hotărârii Petrina împotriva României (14.10.2008) Curtea Europeană a Drepturilor  Omului a reamintit că „art. 10 alin. 2 din Convenţie nu lasă deloc spaţiu pentru restrângeri ale  libertăţii de exprimare în domeniul discursului politic sau al chestiunilor de interes general. În plus,  limitele criticii admisibile sunt mai ample faţă de un om politic, vizat în această calitate decât faţă  de un simplu particular : spre deosebire de al doilea, primul se expune inevitabil şi conştient unui  control atent al faptelor şi gesturilor sale atât din partea ziariştilor cât şi din partea masei de  cetăţeni ; în consecinţă, trebuie să arate o toleranţă mai mare” ( par. 40 şi a se vedea Feldek  împotriva Solvaciei, nr. 20032/95, paragraful 74, CEDH 2001-VIII). 

Trebuie subliniat că în jurisprudenţa C.E.D.O., în contextul analizei conţinutului dreptului la  libertatea de exprimare, se face distincţie între fapte şi judecăţi de valoare, în sensul că primele  trebuie dovedite, pe când cele din urmă reprezintă o expresie a dreptului la libertatea de opinie,  element fundamental asigurat de art. 10 din Convenţie.  

Cu prioritate, se va remarca subiectul de interes general reprezentat de activitatea  reclamantei ca om politic şi de conduita morală pe care societatea ar trebui să o pretindă  reprezentanţilor săi, care a făcut obiectul articolelor menţionate. Însă, susţinerile referitoare la  condamnarea reclamantei, incompatibilitatea sa, interdicţia de a deţine demnitatea de deputat nu au  fost doar marginale, după cum în mod eronat a reţinut prima instanţă, ci au avut un rol important în  conturarea unei imaginii de om politic inadecvat cu privire la reclamantă. 

Susţinerile referitoare la condamnarea penală a reclamantei apelante, respectiv la  incompatibilitatea sa cu demnitatea de deputat, reprezintă in mod evident fapte şi nu judecăţi de  valoare ale pârâţilor, fiind susţineri incompatibile cu o atare calificare. Examinând conţinutul  articolelor evocate in petitele cererii de chemare în judecată, se poate observa că sintagma  “condamnata penal”, folosită în mod repetat cu privire la reclamantă nu poate fi in niciun caz  încadrată în domeniul de incidenţă al unei “judecăţi de valoare”. Modalitatea in care această  sintagmă a fost utilizată în cuprinsul articolelor relevă sensul propriu al cuvântului “penal”, ce  caracterizează o anumită formă de răspundere (diferită şi mult mai gravă decât răspunderea  disciplinară/administrativă), nicidecum o utilizare eronată a termenului sau folosirea cuvântului in  mod in ironic, parodic sau metaforic. Afirmaţiile referitoare la condamnarea penală a reclamantei  reprezintă “informatii factuale”, iar pentru ca libertatea de exprimare să respecte limitele legale si  convenţionale, aceste informaţii trebuie sa treacă proba verităţii, conform jurisprudenţei Curţii  Europene a Drepturilor Omului. Aceleaşi consideraţii sunt valabile şi pentru alegaţiile referitoare la  pretinsa stare de incompatibilitate a reclamantei, care de asemenea a fost în mod repetat invocată în  cuprinsul articolelor menţionate şi care nu este dovedită de probatoriul administrat. 

Litigiul derulat în cadrul procedurii specifice contenciosului administrativ, finalizat cu  respingerea cererii de anulare a raportului ANI, formulată de reclamantă, nu constituie o bază  factuală minimă pentru a justifica afirmaţiile repetate ale pârâţilor privind condamnarea penală a  reclamantei. Diferenţa majoră dintre procedura civilă şi penală precum şi dintre consecinţele pe care  antrenarea răspunderii penale le presupune faţă de cea administrativă/disciplinară, constând inclusiv  în privarea de libertate şi oprobriul public faţă de o atare conduită, nu permit încadrarea acestor 

22 

afirmaţii într-o minimă bază factuală care să le justifice. De asemenea, chiar având în vedere  calitatea de om politic al reclamantei, precum şi exagerările admise în relatările presei, tocmai în  virtutea acestei calităţi, Curtea va reţine că respectivele informaţii nu pot fi justificate prin prisma  libertării de exprimare, pentru simplul motiv că sunt nereale. O atare poziţie este consacrată de  jurisprudenţa CEDO (cauza Petrina sus amintită), statuându-se în sensul că ”Dacă în baza rolului  ce-i este atribuit presa are efectiv datoria de a alerta publicul atunci când este informată asupra  presupuselor abuzuri din partea aleşilor locali şi funcţionarilor publici, fapta de  a acuza direct anumite persoane, indicându-le numele şi funcţiile, implica pentru ziarişti în speţă  obligaţia de a furniza o bază reală suficientă” (Petrina impotriva României par 45, Lesnik  împotriva Slovaciai part 57) . Se mai reţine că nu este vorba de informaţii ambigue, greu de  verificat, susceptibile de erori, deoarece acestea puteau fi cu uşurinţă verificate printr-un efort  minim, impus de etica jurnalistică, ce presupunea accesarea unei informaţii aflate la dispoziţia  publicului, sau adresarea unei solicitări biroului de informaţii cu publicul din cadrul Curţii de Apel  Cluj. 

Faţă de cele de mai sus, se va reţine fapta ilicită săvârşită de pârâţii intimaţi, constând în  prezentarea unor informaţii nereale cu privire la reclamanta apelantă. 

Cu privire la vinovăţie, Curtea va reţine ca relevante prevederile art. 16 C.civ. coroborate cu  art. 1357 C.civ. ce includ şi culpa în cadrul formelor ce atrag răspunderea civilă. În speţă, culpa  pârâţilor constă în omisiunea de a efectua minime demersuri cu privire la realitatea faptelor  prezentate în articolele indicate mai sus. Dat fiind că buna credinţă este prezumată, se va reţine, în  lipsa unor elemente determinante că nu s-a dovedit intenţia ca formă de vinovăţie şi nici scopul  expres de denigrare al reclamantei apelante. 

Referitor la prejudiciu, Curtea va reţine, contrar primei instanţe, că afirmaţiile referitoare la  pretinsa condamnare penală şi la incompatibilitate sunt de natură a afecta atât dreptul la onoarea şi  reputaţia reclamantei, cât şi dreptul său la imagine, prejudiciul fiind inerent valorilor încălcate.  Instanţa va avea în vedere în aprecierea existenţei prejudiciului şi faptul că reclamanta, având şi  calitatea de avocat, are proprietatea termenilor juridici, înţelegând pe deplin gravitatea afirmaţiilor  care i s-au imputat şi care în mod cert i-au afectat starea de spirit şi au necesitat din partea sa  explicaţii către membrii familiei sau anturajului.  

Cu privire la cuantumul prejudiciului, Curtea va reţine că suma de 300.000 lei pretinsă nu  este justificată pe de o parte de gravitatea ingerinţei în viaţa privată, date fiind limitele largi permise  în ceea ce-i priveşte pe oamenii politici, iar pe de alta, de necesitatea menţinerii unui just echilibru  între măsurile pozitive acceptate de art. 8 şi ingerinţa în libertatea de exprimare protejată de art. 10  din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului la care şi România este parte. Se va reţine în acest  sens că în situaţia dată, o valoare atât de mare a despăgubirilor, precum cea pretinsă de reclamantă,  ar avea o mai puţină influenţă asupra prejudiciului moral suferit de aceasta, însă ar fi de natură a  împiedica exercitarea activităţii jurnalistice desfăşurată de pârâţi şi ar fi astfel disproporţionată cu  ingerinţa reţinută. Curtea va avea în vedere şi conduita pârâţilor ulterior primirii cererii de chemare  în judecată, de a modifica menţiunile referitoare la condamnarea penală, care este relevantă în ceea  ce priveşte evaluarea prejudiciului. Nu se poate reţine că pârâţii au recunoscut pretenţiile  reclamantei, în sensul art. 454 C.pr.civ., câtă vreme aceştia au contestat îndeplinirea condiţiilor  răspunderii civile delictuale în ceea ce îi priveşte. 

De aceea, Curtea va reţine că obligarea pârâţilor la suma de 4000 lei, un cuantum relativ  redus, dar suficient pentru a atrage atenţia asupra conduitei ilicite de care se fac vinovaţi, coroborată  cu obligaţia de a publica prezenta decizie, reprezintă o reparaţie suficientă, de natură a păstra  echilibrul între valorile protejate de art. 8 şi 10 din Convenţie. 

Nu pot fi reţinute susţinerile pârâţilor referitoare la lipsa prejudiciului, pentru considerentele  expuse mai sus. Referitor la faptul că reclamanta deţine în continuare calitatea de deputat în  Parlamentul României, Curtea va reţine că deşi articolele sus indicate aveau potenţialul de a afecta  imaginea de om politic al reclamantei, faptul că în realitate nu au produs o atare consecinţă, nu are  nici o legătură cu activitatea pârâţilor, ci vizează specificul societăţii româneşti, în ceea ce priveşte  calităţile pe care le pretinde reprezentanţilor săi. Relevante sunt şi diseminarea redusă a  informaţiilor (doar 200 de accesări la anumite articole), caracterul local al publicaţiei  gazetadecluj.ro, precum şi preluarea modificată de către publicaţiile naţionale a informaţiilor, fără 

23 

menţiunile referitoare la condamnarea penală. Reclamanta a fost desemnată ca şi candidat al  partidului politic, în ciuda informaţiilor diseminate de pârâţi şi nu datorită acestora, iar voturile  alegătorilor au putut fi date mai mult în considerarea formaţiunii politice reprezentate şi mai puţin  în considerarea reputaţiei şi calităţilor de om politic ale reclamantei, având în vedere şi specificul  sistemului electoral român (alegeri pe liste şi nu nominale). 

Cu privire la solicitarea reclamantei de obligare a pârâţilor „să nu mai publice  opinii/informaţii neadevărate care să aducă atingere onorarei demnităţii, reputaţiei şi imaginii  subsemnatei”, Curtea reţine că vizează abţinerea de la o anumită conduită, care ar urma a fi impusă  unei publicaţii de presă. O atare obligaţie de a se abţine, insuficient identificată, nu poate face  obiectul unei dispoziţii a instanţei dată fiind calitatea pârâţilor. Aceştia, în calitate de publicaţie de  presă, respectiv jurnalişti, au nu numai dreptul dar şi obligaţia de a relata despre activitatea politică  a reclamantei, iar orice restrângere a libertăţii presei, apărată de Constituţia României, art. 70 C.civ.  şi art. 10 din C.E.D.O., trebuie efectuată cu verificarea strictă a limitelor expuse mai sus. De aceea,  va respinge această solicitare ca neîntemeiată. 

Cu privire la obligarea pârâţilor de a şterge de pe site-ul www.gazeta decluj.ro articolele  menţionate, Curtea va reţine că nu este întemeiată, având în vedere dovezile prezentate cu privire la  modificarea conţinutului referitor la condamnarea penală a reclamantei. În ceea ce priveşte  conţinutul actual al articolelor, Curtea reţine că eliminarea lor ar constitui o măsură disproporţionată  cu gravitatea încălcării constatate şi ar afecta nepermis dreptul la informare şi libertatea de  exprimare. În considerarea reparării prejudiciului produs reclamantei şi pentru a se obţine o imagine  reală asupra stării de fapt privind conflictul de interese şi acuzele aduse reclamantei în cadrul  articolelor, publicarea prezentei decizii este o măsură adecvată în contextul prezentat. 

În sfârşit, în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, în mod greşit a procedat prima instanţă  când dispus compensarea cheltuielilor de judecată, dat fiind că potrivit menţiunilor din încheierea  de şedinţă şi a susţinerilor pârâţilor, aceştia nu au solicitat cheltuieli de judecată. Însă, în temeiul art.  451 şi art. 453 al. 2 Curtea va reţine că reclamanta este îndreptăţită doar la restituirea parţială a  acestora, luând în considerare măsura în care a fost admis apelul declarat şi drept consecinţă au fost  parţial validate pretenţiile acesteia. În concret, va obliga pârâţii conform art. 453 al. 2 C.pr.civ. să  achite suma de 2000 lei în prima instanţă ( din 3284 lei reprezentând onorariul avocaţial f. 25-25  dos. trib) şi respectiv suma de 2000 lei în apel (f. din 3500 lei onorariul avocaţial f. 123 dos. curte).  Nu se impune restituirea taxei de timbru achitate, având în vedere cuantumul redus şi fix al acesteia  pe de o parte (conform art. 7 din OUG nr. 80/2013) şi măsura în care au fost admise pretenţiile  referitoare la valoarea despăgubirilor pe de alta. 

Pentru toate aceste considerente, Curtea va admite declarat de apelanta CĂTĂNICIU  GUSTICA STELUŢA împotriva sentinţei civile nr. 440/2020, pronunţată la data de 18.03.2020 în  dosarul nr. 4474/117/2018* al Tribunalului Specializat Cluj, pe care o va schimba, în tot, în sensul  că va admite în parte cererea de chemare în judecată si în consecinţă: – va obliga pârâţii, în solidar,  la plata sumei de 4.000 lei, cu titlu de daune morale pentru încălcarea dreptului reclamantei la  propria imagine, reputaţie si onoare, prin publicarea unor informaţii nereale; -va obliga pârâţii să  publice pe site-ul www.gazetadecluj.ro prezenta decizie; – va obliga pârâţii la plata cheltuielilor de  judecată parţiale de 2.000 lei în primă instanţă. 

Restul pretenţiilor din cererea de chemare în judecată nu sunt întemeiate pentru motivele  prezentate mai sus. 

PENTRU ACESTE MOTIVE  

IN NUMELE LEGII 

D E C I D E :  

Admite apelul declarat de apelanta CĂTĂNICIU GUSTICA STELUŢA cu domiciliul în  Cluj-Napoca, str. Tatra nr. 4, sc. 3, etaj 3, jud. Cluj şi cu domiciliul procesual ales în Cluj-Napoca,  str. Horea, nr. 3, Camera de Comerţ şi Industrie Cluj, camera 208, împotriva sentinţei civile nr.  440/2020, pronunţată la data de 18.03.2020 în dosarul nr. 4474/117/2018* al Tribunalului  Specializat Cluj, pe care o schimbă, în tot, în sensul că: 

Admite în parte cererea de chemare în judecată si în consecinţă:

24 

Obligă pârâţii, în solidar, la plata sumei de 4.000 lei, cu titlu de daune morale pentru  încălcarea dreptului reclamantei la propria imagine, reputaţie si onoare, prin publicarea unor  informaţii nereale. 

Obligă pârâţii să publice pe site-ul www.gazetadecluj.ro prezenta decizie. 

Obligă pârâţii la plata cheltuielilor de judecată parţiale de 2.000 lei în primă instanţă. Respinge restul pretenţiilor din cererea de chemare în judecată. 

Obligă intimaţii să plătească apelantei suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată  în apel, parţiale. 

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. 

Pronunţată în data de 18.06.2021 în şedinţa publică. 

PREŞEDINTE JUDECĂTOR GREFIER  DOINA-VIORICA POPOVICI ALINA GABRIELA NICOLESCU KATINKA FULOP 

Red. DVP 14.07.2021/Dact C.G.

25