Primăria Florești a reluat în această dimineață, joi 8 ianuarie, încasarea de taxe și impozite. Pauza de 3 zile s-a datorat instalării unui nou server, care permite unificarea bazei de date a persoanelor fizice cu cea a persoanelor juridice și o mai bună operativitate a încasării de taxe și impozite. “Indiscutabil nu se mai putea lucra cu tehnica de calcul aferentă pentru câteva mii de persoane, în momentul în care comuna a trecut de 30.000 de locuitori. Ca să nu mai punem la socoteală numărul sporit de personae juridice și de bunuri ale persoanelor fizice. Noul server vine în întâmpinarea cerințelor contribuabilului, fiind înlesnită încasarea taxelor și controlul asupra sumelor datorate bugetului local, precum și o mai bună identificare a bunurilor”, a declarat primarul comunei Florești, Horia Șulea. Serverul, achiziționat și pus în funcțiune conform reglementărilor în vigoare privind achizițiile publice, a costat 10.087,4 lei (inclusiv TVA), iar licențele de funcționare, inclusive cele specializate pentru servere, precum SQL, au fost în valoare de 6.299,2 lei, inclusiv TVA. Serverul este unul de ultimă generașie, cu memorie RAM de 8Gb și capacitate HDD de 8 Tb.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.