Dan Barna și Dan Cioloș au fost șterși de pe lista viitorului prezidențiabil din partea USR-PLUS. Mașinăria propagandistă a fost redirecționată în favoarea lui Cătălin Drulă, cel care este favorizat de Paria pentru reprezenta interesele geo-strategice ale neo-marxiștilor europeni în România.

Ce s-a întâmplat de atunci? Dan Barna a ajuns un vicepremier de paie, care nici măcar nu este avertizat de partenerii de guvernare atunci când îi schimbă miniștrii din subordine. Ce-i drept, Dacian Cioloș stă și mai prost, astfel că acesta nici măcar nu mai participă la întâlnirile ”operative” ale actualei coaliții de guvernare. Iar Vlad Voiculescu, omul pentru care se baricadase în Guvern a fost pur și simplu ”scuipat ca o măsea stricată” de la Palatul Victoria. Cu tot cu un dosar DIICOT pe cap.

În plus, Dragoș Tudorache a ”salivat” din nou degeaba la Ministerul de Interne! 

Iar în tot acest timp, Cătălin Drulă a primit cea mai mare ”halcă” din Planul Național de Reziliență și Redresare. Un total de 4,5 miliarde euro doar pentru autostrada Pitești – Sibiu, cea la care ar urma să se ”înțepe” fabrica de la Mioveni. Fiind cel mai consistent proiect din toate cele prezentate la nivelul întregii Uniuni Europene! Și uite cum Drulă a devenit peste noapte și idolul celor care încă mai visează la o resetare din temelii a clasei politice și care încă sunt gata să iasă oricând în stradă pentru a striga ”PSD și PNL/ Aceeași mizerie”! Totul după ce a spart cu ranga, la propriu, ”interesele mafiote ale clanurilor de politicieni sindicaliști”.

Același Drulă care, în timp ce restul liderilor useriști făceau calcule politice și tremurau să nu piardă cumva privilegiile guvernării, l-a făcut pe Cîțu un ”zombie politic” care ar trebui să dispară de la conducerea țării! Și nu a spus-o la nervi, ci în cadrul unui interviu minuțios pregătit.

Iată însă că, în timp ce ”motoarele” propagandei au fost turate la maxim și Drulă este transformat pe zi ce trece în singurul ”rebel” din Guvern, ministrul Transporturilor își vede astfel, la adăpost mediatic, de bifarea celeilalte ”foi de parcurs” primită de departe… Astfel că în Consiliul de Administrație al Portului Constanța tocmai ce a aterizat, direct de pe Aeroportul Otopeni, via Menzies Aviation, Cristian Paris.

”Cutter” la Toronto

Iar pentru a înțelege mai bine profilul psihologic al viitorului prezidențiabil asupra căruia DGSE veghează încă de pe acum, nu avem decât să citim și să ne minunăm de biografia oficială a ministrului Transporturilor. Cel care, pentru că învăța foarte bine în liceu și a fost olimpic la informatică a primit o bursă de studii în Canada, la Toronto. Acolo unde, la doar 19 ani, ar fi dezvoltat o platformă de comunicare prin bluetooth. Plus o altă platformă-minune, care permitea comunicarea necesarului de sânge pentru transfuzie prin telefonul mobil și livrarea acestuia prin drone până la o distanță de 70 de kilometri. Sistem devenit operațional în Rwanda. Numai că, brusc, Cătălin Drulă a decis să renunțe la visul canadian devenit realitate pentru el și să se întoarcă în România.

Dar nu ca demnitar, în fruntea vreunei companii multinaționale sau ca să își deschidă propria afacere. Ci doar pentru a activa ca postac, sub pseudonimul ”cutter”, pe forumul Asociației ProInfrastructura. Însă și mai stranie este decizia lui Dacian Cioloș din 2015. Atunci când, dintre toți postacii României, premierul tehnocrat l-a ales tocmai pe ”Cutter”-ul Drulă pentru a îl numi consilier pe problemele infrastructurii! Adică pe una din cele mai râvnite poziții din umbra bugetelor de miliarde de euro alocate infrastructurii…

AWB, Operațiunea Menzies!

În fișa postului ministrului Transporturilor intră și gestionarea ”viesparului” de interese de la Aeroportul Otopeni. Acolo unde, în toamna anului trecut fusese declanșată Operațiunea ”Made in China”. Cea de documentare informativă a modului și mai ales a oamenilor prin care firme cu legături legendate în zona gri a serviciilor au penetrat sistemul vamal de pe Aeroportul Otopeni. Și astfel s-a ajuns inclusiv la monitorizarea importului masiv de materiale de protecție medicală din ultimele luni. Importuri realizate de firme care de care mai obscure, dar toate procesate doar prin aceeași firmă!

Astfel că întârzierile bine calculate ale declarațiilor vamale și a ”AWB”-urilor acestor transporturi nu aveau cum să nu atragă atenția structurilor contrainformative. Rapoartele acestora identificând drept ”veriga slabă” de pe Otopeni firma Menzies Cargo. Iar pe unii generali că au ajuns să se comporte ”ca și Ciobanu”, transformând procedurizarea operațiunilor de import a mărfurilor din China într-o adevărată afacere de familie, tată – fiu! Iar cum deja au fost probate atât declarațiile vamale care apar cu întârziere a doua zi, cât mai ales ”AWB”-urile acestor transporturi, se anunțau ”turbulențe” semnificative în zona Menzies Aviation. Numai că…

Paris ”închide cercul” în Port

Ministrul Drulă a luat o decizie cel puțin surprinzătoare. Și într-o grabă atât de halucinantă, încât deja s-au făcut plângeri privind ilegalitatea sa. Este vorba despre convocarea pe repede înainte a Adunării Generale a Acționarilor a Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime, pentru a îi revoca din funcție pe administratori, înainte de expirarea contractelor de mandat valabile până în aprilie 2022. Iar în urma acestei operațiuni ”blitzkrieg”, Drulă a reușit schimbarea administratorilor Gheorghe Bătrînca, Elena Petrașcu, Daniela Șerban și Mircea Burlacu.

În CA fiind numiți de ministrul Transporturilor noii membri Bogdan Enache, Mihai Florin Mihail, Adrian Crizbasianu și… Cristian Paris! Cel din urmă fiind nimeni altul decât managerul companiei Menzies Aviation România! Cea de pe Aeroportul Otopeni! Astfel că, la această oră, angajatul unei multinaționale, fie ea și Menzies, ”face legea” atât pe Aeroportul Otopeni, cât și în Portul Constanța! Ambele fiind obiective vitale ale securității naționale. Și unde structurile contrainformative duc adevărate lupte de ”gherilă” cu ”frățiile vameșilor” penetrate de cei care știu ce miza financiară a deschiderii ușilor în UE pentru mărfurile ”Made in China”.

Iar prin lovitură cu mantă dată la Constanța, Drulă l-a scos practic din joc pe Cioloș. Prietenii de la Paris știu bine de ce… Astfel că protectorul lui Drulă, ”fiul rătăcitor” al serviciilor se poate întoarce de la Paris. Pentru a pregăti din țară ”proiectul de țară” al DGSE pentru România…

Citește și: TVR Cluj acuzată de manipulări politice în favoarea lui Cioloș

Sursă: național.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here