O hotărâre de guvern a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor, iar dacă ea va fi adoptată şi publicată în Monitorul Oficial, punerea ei în aplicare va însemna prima cărămidă care va surpa soclul lui Băsescu. Este vorba de trecerea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale în “slujba” Ministerului de Interne condus, acum, de Gabriel Oprea, un fel de PSD-ist cu altă pălărie, adică UNPR-ist. La orice alegeri, STS-ul a fost implicat şi cine a deţinut frâiele acestui serviciu, a coincis cu câştigătorul. Acum, STS-ul este condus de Marcel Opriş, unul dintre protejaţii lui Băsescu, însă dacă serviciul trece în subordinea politicienilor, cu siguranţă Opriş va fi demis.

 

Proiectul de lege a fost iniţiat de deputaţi şi senatori PSD şi se referă la modificarea Legii 92/1996 privind organizarea şi funcţionarea STS, a OUG 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a altor acte normative.

În momentul de faţă, singura grupare parlamentară care este împotriva acestei mişcări este cea a PDL-iştilor, care în urmă cu ceva timp a încercat mutarea STS-ului în subordinea lui Vasile Blaga, când el era ministru. Dacă STS-ul va trece în subordinea Guvernului, şeful serviciului va fi numit de premier şi actualul director, Marcel Opriş va fi schimbat.

Proiectul de lege prevede reorganizarea STS ca departament de telecomunicaţii speciale în cadrul MAI, structură cu personalitate juridică condusă de un secretar de stat ajutat de trei subsecretari de stat, numiţi sau eliberaţi din funcţie prin decizia premierului. În proiect se mai arată că la data intrării în vigoare a acestui proiect de lege MAI va prelua de la STS patrimoniul, bugetul, personalul şi posturile aferente. Proiectul de lege urmează să fie dezbătut de Senat, forul decizional. De asemenea, mai este cunoscut faptul că STS-ul, ca şi Serviciul Român de Informaţii (SRI), sunt instituţii care ascultă cu sfinţenie ordinele şi directivele venite de la Cotroceni. În momentul de faţă, şeful STS este Marcel Opriş şi a fost numit de preşedintele Traian Băsescu.

 

Motivul cu care se aruncă praf în ochi

În expunerea de motive anexată proiectului de lege se stipulează faptul că „experienţa ultimilor ani privind managementul situaţiilor de urgenţă care au afectat teritoriul naţional a scos în evidenţă unele disfuncţionalităţi în gestionarea operaţională a evenimentelor, centralizarea şi integrarea datelor şi informaţiilor de interes operativ fiind asigurate în prezent de fiecare structură, independent în situaţie de competenţă. Pentru îmbunătăţirea managementului informaţiei în cazul situaţiilor de urgenţă se are în vedere reorganizarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale ca Departament specializat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, condus de un secretar de stat, numit prin decizie a Primului-ministru”. Totodată, „funcţionarea în cadrul aceluiaşi minister a Departamentului pentru Situaţii de urgenţă, precum şi a Departamentului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi a altor structuri din cadrul MAI este de natură să contribuie la creşterea performanţei necesare pentru derularea acţiunilor de intervenţie”.

 

Afaceri de şef de Serviciu

Însă, chiar dacă va fi demis, Marcel Opriş nu are de ce să îşi facă griji, pentru că, prin interpuşi el a strâns un mic capital. Spre exemplu, Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a acordat un contract de 13.267.000 de lei pentru “Servicii de analiză, proiectare/implementare a sistemului informatic şi de instruire cu privire la noile ficţionalităţi ale SIMS (Sistemul Informatic de Management al Străinilor), achiziţionare de terminale mobile şi licenţe” societăţii Quality Business Solution, care, de altfel a fost singura firmă care a participat la licitaţie. Firma este patronată de Dumitru Octavian Nicolau, care este căsătorit cu Iuliana Adriana Nicolau, la rândul ei patroană a societăţii Omnivision Consultanţă SRL. La această firmă, până anul trecut, a lucrat Camelia Opriş, soţia şefului STS. Însă, acesta nu este singurul contract pe care firmele soţilor Nicolau l-au câştigat cu instituţiile statului. În ultimii ani, familia Nicolau a câştigat peste 50 de contracte cu instituţiile statului în valoare de peste 7 milioane de euro.

Spre exemplu, de la AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ firma QUALITY BUSINESS SOLUTIONS a câştigat un contract de 3.025.000 de lei (fără TVA) pentru furnizarea de laptopuri şi servere. De la ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ DE METEOROLOGIE RA, firma QUALITY BUSINESS SOLUTIONS a câştigat un contract de 275.224 de lei (fără TVA) pentru a asigura tehnică de calcul.

 

“Misiuni electorale”

De-a lungul timpului, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a fost acuzat că este folosit în diverse scopuri politice. Directorul STS, Marcel Opriş, a fost audiat de Comisia de apărare din Senat referitor la acuzaţiile privind implicarea sa în acţiuni ilegale la alegeri. Marcel Opriş a respins acuzaţiile aduse de PSD, susţinând că STS „a executat numai misiunile care i-au fost stabilite în cadru legal pentru procesele electorale”. El a spus că în comisie a prezentat dovezi în acest sens, arătând că este vorba despre documentele pe baza cărora STS a primit şi executat misiuni pentru procesele electorale. „Infrastructura de comunicaţii şi informatică construită de STS pentru procesele electorale a fost pusă numai la dispoziţia autorităţilor abilitate de lege în organizarea şi desfăşurarea proceselor electorale din 2007, inclusiv pentru cel din 6 decembrie 2009. La acest sistem nu au avut acces partidele politice”, a explicat Opriş.

 

STS-ul bun de ascultat

STS-ul organizează şi coordonează activităţile în domeniul telecomunicaţiilor speciale pentru autorităţile publice din România şi alţi utilizatori prevăzuţi de lege. Instituţia are structură militară şi face parte din sistemul naţional de apărare. Noua reţea 4G WiMAX este construită ca urmare a “acordului Schengen care solicită eliminarea controalelor sistematice la frontiere între ţările participante şi extinde sistemul de imigraţie al UE”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.