Vicepremierul şi ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shahaideh, s-a prezentat, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), la audieri ajungând şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Teleorman, Adrian Gâdea.

Vicepremierul Sevil Shhaideh a refuzat să facă declaraţii la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În urmă cu mai puţin de o lună, Sevil Shhaideh a fost pusă sub urmărire penală de către procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu în dosarul „Insula Belina”, dosar în care Direcţia Naţională Anticorupţie cere şi încuviinţarea urmăririi penale pentru Rovana Plumb, ministru al Fondurilor Europene.

Shhaideh şi Plumb sunt vizate de remaniere, o decizie formală în acest sens urmând a fi luată joi, la CExN al PSD. Anterior, tot CExN a votat o decizie de susţinere a celor doi miniştri, după acuzele formulate de DNA la adresa lor.

La sediul DNA a ajuns şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Gâdea, avocatul acestuia, Maria Vasii, precizând că miercuri dimineaţă au avut loc percheziţii şi au fost ridicate documente „la nivel central”. Şi Adrian Gâdea este urmărit penal în dosarul „Insula Belina”, pentru abuz în serviciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.