Un vot uninominal curat. Aşa ne învită Mircea Toma să citim „Ghidul alegătorului uninominal”. Potrivit lui Toma 40 de jurnalişti, câte unul pentru fiecare judeţ al ţării au selectat doar: „Acele informaţii consistent documentate. A existat câte un responsabil pentru fiecare judeţ. Apoi documentaţia a fost expediată către echipa de sinteză de unde a fost retrimisă unor organizaţii neguvernamentale pentru validare. În final, echipa de sinteză a eliminat informaţiile insuficient documentate, a completat lacunele de informare şi a redactat forma finală a listei”.

Excelentă iniţiativa. Şi trecută prin trei filtre. Întâi curajosul ziarist clujean care a selectat datele compromiţătoare strânse în ultimii patru ani este controlat de un ONG local şi apoi echipa de sinteză de la „Centru” pune în sfârşit lucrurile la punct eliminând tot ceea ce este incomplet şi nesigur. Ţinând cont că Mircea Toma este clujean de origine cu atât mai mult am fost mirat de cât de dezinformat a fost. Fiind clujean mai putea să-şi verifice colegii clujeni şi prin metode informale. Dar să revenim la oile noastre.

Lista „Un vot uninominal curat” pentru judeţul Cluj are parlamentari „murdari” doar la PDL, PSD şi UDMR. Niciunul de la PNL. Extraordinar. În patru ani cât Marius Nicoară a fost preşedintele CJ Cluj şi a fost în centrul nenumăratelor scandaluri care l-au trecut în istorie nu au fost citite nici de competentul redactor clujean, nici de excepţionala echipă ong-istă clujeană, nici de „sfatul înţelepţilor” şi nici chiar de Mircea Toma. Ei nu au aflat de scandalul Iulius Mall prin care vicleanul moldovean Iulian Dascălu, omul adevăratului premier al României, deputatul Relu Fenechiu a obţinut prin fraudă licitaţia pentru terenul pe care s-a construit Iulius Mall din Cluj prin cumpărarea membrilor comisiei de licitaţie. DNA structura centrală a stabilit că licitaţia trebuia câştigată de firma lui Arpad Paszkany. Mai mult şi la Tribunalul Comercial, Paszkany a demonstrat prin sentinţa obţinută că oferta lui era mult mai bună ca a moldoveanului securistofil pripăşit la Cluj. A vuit presa ani de zile despre aceste lucruri, dar autorii liste lui Toma n-au auzit.

N-au auzit nici de scandalul construirii unui mall pentru Nistor, prietenul lui M. Nicoară şi H. Uioreanu în curtea spitalului de TBC. Fără licitaţie. N-au auzit nici de declaraţiile preşedintelui CJ Cluj Alin Tişe potrivit cărora Marius Nicoară a semnat acte secrete cu Iulius Mall şi firma de doi lei ai lui Nistor care nu au fost aprobate de CJ. Pentru că nici nu au fost văzute de consilierii judeţeni din fosta legislatură.

Nu ştiu nimic nici despre „Deputatul de pe strada ta”, H. Uioreanu. Divorţat, de o moralitate mai mult decât îndoielnică. H. Uioreanu şi-a retrocedat lui însuşi o casă în Andrei Mureşanu pe vremea când Gheorghe Funar era primar. Prinzând gust la imobiliare şi-a dat lui însuşi două spaţii în Piaţa Unirii din Cluj când îndeplinea vremelnica funcţie de şef al comisiei de vânzare a spaţiilor comerciale ale primăriei. Deci domnule Mircea Toma, H. Uioreanu, în calitate de şef al comisiei de vânzare a spaţiilor comerciale a Primăriei Cluj-Napoca i-a vândut lui H. Uioreanu două spaţii comerciale. Presa a scris. Dar „experţii” n-au văzut. Nici cum noua lui soţie a asigurat contra comision diverse firme de stat, doar era Guvernul Tăriceanu, informaţii apărute chiar într-un articol din Academia Caţavencu.

În schimb scriu din nou de Vasile Soporan, un om de o corectitudine şi moralitate exemplară, reporşându-i că ar fi colaborat cu Securitatea când justiţia a stabilit deja că acest lucru nu este adevărat. Dacă în cazul „luceferilor” penelişti autorii listei nu au citit nimic patru ani din presă, sau au fost plătiţi să nu citească nimic în această perioadă, în cazul lui Soporan sunt ticăloşi. Ticăloşi pentru că ştiu că justiţia l-a exonerat pe Soporan, dar scriu că doar Soporan n-a fost preşedintele CJ în ultimii patru ani.

Şi ultimul, dar nu cel din urmă, deputatul Daniel Buda este ţinta „profesioniştilor de presă”. Nu ştiu aici nici ce-a făcut inteligentul redactor clujean, nici mult prea competentul filtru. Dar Daniel Buda nu a fost implicat în Dosarul Gazeta, nu a fost avocatul Gazetei de Cluj de când este deputat şi nu s-a retras, că n-avea de unde la presiunea unora care mâine nu vor mai fi ce sunt azi, adică procurori. Totul e o minciună, iar dosarul Gazeta nu mai există prin decizia instanţei. În schimb cei ce fac jocuri au fost, sunt şi vor fi. Şi ca să-mi „acopăr” titlul îi îndemn să meargă să le facă sex total la cei uitaţi de pe listă. Hai sictir sugacilor.

Liviu Man

11 COMENTARII

  1. Felicitari. Ne-am saturat de „ziaristii drepti” gen Toma, care, sunt singurii „cunosccatori si aparatori ai adevarului absolut”. Sa fim seriosi. Chiar asa de prosti ne credeti. Nu stiu ce ar fi facut alti guvernanti, de alta orientare politica, insa astia au fost niste neindemanatici. Tot timpul ne-au „aburit” ca nu sunt bani, pentru salarii, pentru pensii, pentru nimic; in timp ce guvernul, parlamentul si toate agentiile, prefecturile si consiliile judetene au „tocat” banii din buget fara bun simt. Acum, in prag de alegeri, ne aburesc cu tot felul de minciuni gen „am dublat salariile, am dublat pensiile …”, nu stiu cum nu le e frica de Dumnezeu. Sincer, nu am vrut sa ma duc la vot, dar acum sunt hotarat sa le dau „un pumn in bot”, „sugacilor”. Faceti la fel indiferent de orientarea politica. Nu asteptati fratilor sa ne calce nenorocitii in picioare, sa le aratam ca suntem oameni nu sclavii minciunilor lor. Sa va dea Dumnezeu sanatate domnule Man si multe articole bune.

  2. Acest bandit Marius Nicoara era acum 8 ani un nimeni,un umflat libidinos de care si sotia lui a vrut sa divorteze petru ca la prins cu antrenoarea de inot al copiilor lui care era cu 18 ani mai tinara de cat el pe care o impartea si cu marele lui prieten Palaghian.O rusine pentru Cluj!!

  3. De ce uitati pe semidoctul Calian, un neica nimeni, care cumpara tot ce poate, inclusiv constiinte, iar daca nu poate, improasca cu noroi. Sau smecherasul libidinos Mircia Giurgiu, fustangiu si traseist celebru. Cei doi pigmei politici, mandria partidului de guvernamant, fie joaca carti cu portarii, fie se ocupa de fustangeli cu secretarele. Astia sunt alesii neamului? Rusine, inclusiv pentru cei care au trimis in parlament asemenea mediocritati

  4. De ce uitati pe semidoctul Calian, un neica nimeni, care cumpara tot ce poate, inclusiv constiinte, iar daca nu poate, improasca cu noroi. Sau smecherasul libidinos Mircia Giurgiu, fustangiu si traseist celebru. Cei doi pigmei politici, mandria partidului de guvernamant, fie joaca carti cu portarii, fie se ocupa de fustangeli cu secretarele. Astia sunt alesii neamului? Rusine, inclusiv pentru cei care au trimis in parlament asemenea mediocritati

  5. Comentariul lui Fotis:”Acest bandit Marius Nicoara era acum 8 ani un nimeni,un umflat libidinos de care si sotia lui a vrut sa divorteze petru ca la prins cu antrenoarea de inot al copiilor lui care era cu 18 ani mai tinara de cat el pe care o impartea si cu marele lui prieten Palaghian.O rusine pentru Cluj!!” este perfect adevarat. „Antrenoarea” hormonilor decazuti ai lui Marius Nicoara se numeste Luanna Patac si este una dintre parasutele peste care nu se prea stie cine nu a trecut. Acum e in Germania, unge secatuieste de bani un antrenor roman in amurg sexual. Marius Nicoara a trait cu ea de cand insa avea 16-17 ani.

    • Gresesti. La 16 ani era in Bucuresti. A terminat liceul industrial 26 si l-a iubit pe un profesor tinerel de matematica (imi scapa numele), care avea o dacie neagra cu numar mic …
      si o ducea acasa mereu.

  6. Asa este Alin,pe vremea aceea Nicoara se plimba cu un Mercedes 190 de 3000 marci nu cu S ca si acum.Despre aceasta Luana se stie ca este o bagaboanda trecuta prin fff multe paturi iar cu acest antrenor din Germania e din 1996 acesta avind acum onorabila virsta de 68-70 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.