Un dialog cu Dorin Andea, medicul coordonator al MEDSTAR, reprezintă întotdeauna un prilej special de a afla lucruri inedite despre un brand clujean, aflat în plină ascensiune, care şi-a început activitatea în 1999, într-un minuscul cabinet medical, grupat. Ajungând astăzi să deţină nu mai puţin de cinci puncte de lucru, constând în policlinici şi alte instituţii medicale, situate în cele mai importante cartiere ale Clujului, împreună cu un serviciu de consultanţă şi investigaţii medicale la domiciliu.
“Am început într-un cabinet minuscul”…
Amabil, dr. Dorin Andea, medicul coordonator al MEDSTAR Cluj, mă invită să iau loc pe un scaun aflat în cabinetul său din “Policlinica Mărăşti”, instituţie care ocupă întreg etajul al treilea al Halei Agroalimentare Mărăşti. Îmi explică, pentru început, că la această oră “Centrul Medical MEDSTAR” mai dispune, în Cluj-Napoca – pe lângă policlinica în care ne aflăm şi serviciul “MEDSTAR la tine acasă” – de următoarele secţii: “Policlinica Mehedinţi” (n.n. – pe strada cu acelaşi nume din cartierul Mănăştur), “Medicina Muncii”, “Laborator de analize Mănăştur” şi “Radiologie şi Imagistică Medicală”. Apoi, trăgând puternic aer în piept, ca şi cum şi-ar retrăi începuturile, povesteşte aventura sa şi a altor doi colegi de breaslă, care a debutat în anul 1999: “Totul a început prin deschiderea unui minuscul centru medical în cartierul Mănăştur, lângă Complexul <Big>. Acesta deţinea trei cabinete, în specialităţile medicale asociate, respectiv: dermatologie, ginecologie şi cel al subsemnatului, cu specialitatea chirurgie generală, dar cu o practică mai îndelungată în traumatologie sportivă, fiind şi medic la echipa de fotbal <Universitatea> Cluj. Eu, având o experienţă în lucrul cu sportivii m-am asociat cu cei doi medici menţionaţi anterior şi, ulterior, în 2001, ni s-a mai adăugat un medic, specializat în medicina muncii.” Şi remarcă, Andea, cu satisfacţie, asocierea sa cu cei trei colegi durează, cu succes, de 15-16 ani! “Din punctul meu de vedere, această unitate dintre noi este cea mai importantă, fiindcă aici hotărârile se iau, întotdeauna, în unanimitate şi – pentru că avem aceleaşi principii – nu ne-am certat niciodată! Iar relaţiile profesionale s-au mutat, demult, şi în planul celor personale: ne facem concediile împreună şi ne întâlnim permanent, în puţinul timp liber pe care-l avem”, adaugă medicul Andea. Arată, în continuare că, odată cu trecerea anilor, la grupul lor s-au adăugat şi alţi colegi, astfel actualmente – deşi s-a pornit de la un cabinet grupat – s-a ajuns la un impozant centru medical. Astfel, încă de la început s-a construit un laborator de analize şi un serviciu de medicina muncii, prin care centrul MEDSTAR începea să se adreseze şi companiilor, nu numai persoanelor fizice. Adaugă, apoi medicul Andea: „Deşi au fost momente grele în dezvoltarea noastră, inerente economiei de piaţă de care avem parte, cu credite bancare, etc. tot ce câştigam reinvesteam în firmă – astfel că am ajuns în momentul de faţă un centru medical multifuncţional, care poate să pună la dispoziţia clujenilor majoritatea serviciilor medicale de tip ambulator. Astfel, într-o societate în care totul se <vinde> şi se <cumpără> – de la abonamente de sănătate, până la servicii medicale preventive sau asigurări de sănătate, noi am încercat să <vindem ardeleneşte>, adică ceea ce le promitem oamenilor să le şi oferim. Iar noi ne-am poziţionat pe piaţă ca un centru medical destinat şi celor cu venituri reduse, atât prin tarifele practicate, cât şi prin serviciile decontate de C.N.A.S., pe baza biletelor de trimitere de la medicul de familie”.
„Am încercat să construim un brand clujean, pentru clujeni”!
Medicul Andea zâmbeşte şi-şi continuă destăinuirea: „Avem două atuuri: medicii şi personalul cu care lucrăm, precum şi echipamentele de ultimă generaţie, cu care ne facem treaba. De pildă, dispunem de un serviciu de ginecologie pus bine la punct, dotat cu unul dintre cele mai performante aparate, acestea având softuri din anul 2015. Deţinem şi-o bază de recuperare performantă – însă cei cu care ne mândrim sunt îndomeniu, tot oamenii de care dispunem: kinetoterapeuţii care lucrează la noi! De asemenea, contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate ne permit să acordăm servicii medicale, lunar, unui număr foarte mare de clujeni, care pot găsi la noi servicii integrate, respectiv consultaţii medicale, analize de laborator, radiologie imagistică, recuperare medicală. Totodată, ne implicăm şi în proiecte legate de comunitate, fie independent, fie în parteneriat, de pildă, cu Institutul Oncologic ”I. Chiricuţă”, în proiectul CEDICOM, prin care facem, gratuit, mamografii şi teste Babeş-Papanicolau unui număr impresionant de femei din Cluj-Napoca, şi nu numai”. Recunoaşte apoi că medicii şi personalul medical al centrului nu sunt întotdeauna infailibili: au existat şi există puncte nevralgice, având în vedere că sunt în contact cu sute de oameni, dar se simte pronunţat un efort, al tuturor, de perfecţionare şi autodepăşire, dar şi pentru a rezolva, punctual, orice nemulţumire a pacienţilor. „Probabil au fost şi nemulţumiri, dar cel mai important pentru noi a fost că în aceşti 15 ani nu am avut eşecuri profesionale majore, iar noi am încercat – cu încăpăţânare – să construim un brand clujean, special pentru clujeni. Niciodată nu am concurat cu alţii, ci doar cu noi înşine. Şi, deşi aceste vorbe par un clişeu, cei ce ne cunosc ştiu că nu sunt vorbe goale”, subliniază medicul coordonator. Şi, vorbind de atuuri, MEDSTAR mai deţine unul, pentru că toţi cei patru administratori ai centrului sunt medici, iar partenerii lor de viaţă sunt, la rândul lor, din breaslă. Acest lucru certifică faptul că , luaţi împreună, soţi şi soţii, ei acoperă şapte domenii medicale: dermatologia, medicina muncii, medicina generală, obstetrica, ginecologia, O.R.L. şi traumatologia sportivă. Şi un alt avantaj, major, îl constituie în opinia sa faptul că multe persoane angajate la Centrul Medical MEDSTAR sunt aici chiar de la începuturi, împărtăşind principii comune, iar conducerea, la rândul său – arată medicul Andea – are o singură preocupare faţă de aceştia: să păstreze continuitatea şi seriozitatea în relaţia cu ei.
„Investesc în dezvoltarea clinicii tot ce câştig”…
Ca element inedit, de culoare, medicul îmi mărturiseşte că printre angajaţii centrului se află şi trei persoane cu dizabilităţi, care muncesc aici de cinci ani de zile, cu rezultate remarcabile. „Aceştia sunt integraţi perfect în colectivul nostru, numărând-se printre oamenii de bază ai companiei. Astfel, avem un manager de proiect, un responsabil cu baza de date şi o registratoare medicală, şi toţi trei vin în contact, deopotrivă, cu pacienţii – dar şi cu firmele implicate în medicina muncii ”, remarcă, plin de satisfacţie medicul coordonator al centrului. Printre proiectele de viitor ale instituţiei, cel mai important este – în opinia sa – mutarea, în luna martie a anului 2016, într-un sediu nou, în care va funcţiona serviciul de medicina muncii şi imagistica medicală, plus cabinete de specialitate, între care se detaşează cel de analize medicale, cel ce va fi dotat cu aparate ultraperformante, fabricate în anii 2015-2016. Apoi adaugă, cu o lucire de speranţă în privire: „De câţiva ani implementăm standardele IZO 9001:2008, în domeniul managementului calităţii şi RENAR 15189, care atestă calitatea laboratoarelor noastre medicale. De-a lungul anilor am accesat şi implementat cu succes două proiecte europene, în care am depăşit cu mult indicatorii în care ne-am angajat, lucruri care ne-au permis, în consecinţă, câteva dotări de excepţie”. Simt că dialogul nostru se apropie de final, medicul privindu-şi destul de des ceasul, semn că mai are şi alte întâlniri, în afară de cea a noastră. Aşa că insist pentru o ultimă întrebare şi îl întreb pe medicul Andea dacă viaţa personală i s-a schimbat în vreun fel de când s-a înhămat la munca, titanică, de a vindeca oamenii în cadrul acestei clinici. Răspunde cu simplitate, fără urme de fiţe, aşa cum a făcut-o de altfel pe întreg parcursul dialogului nostru: „Eu, personal, deşi muncesc de 15 ani aici, în ziua de azi nu trăiesc cu nimic mai bine decât acum 20 de ani, când eram medic la echipa de fotbal <Universitatea> Cluj: stau în acelaşi apartament, conduc, poate, o maşină mai bună – dar în bancă am mai puţini bani decât odinioară, deoarece am investit în clinică tot ce am câştigat”.
Din pacate realitatea este alta, cel putin la policlinica din Marasti, in incinta Complexului Comercial Piata Marasti, Cluj-Napoca, se prezinta omul cu analizele ce trebuie efectuate si cand primeste rezultatul observa ca lipsesc rezultate la analize esentiale, si evident trebuie refacuta, o scuza sub mustata de la angajata de la receptie, dar nimeni nu isi asuma vinovatia, nimeni nu raspunde de mana care s-a invinetit de la intepatura anterioara, timpul pierdut, pentru drumurile in plus etc, pentru ca nu erau in stare sa faca treaba de la bun inceput asa cum trebuie. Pe langa asta, mi s-a inmanat initial rezultatul unui alt pacient, deci la receptie atentia angajatelor lasa foarte mult de dorit..