Sextingul este un fenomen din ce în ce mai întâlnit, ce ia amploare de la o zi la alta. În general, victimele sunt minore și foarte ușor de manipulat.
Termenul, care încă nu are corespondent în limba română, desemnează acţiunea de a trimite fotografii nud sau aproape nud pe telefonul altcuiva.
De obicei, ca mijloc de transmitere pot fi camerele de chat, skype-ul, reţelele sociale, Twitter-ul, canalele YouTube etc. Termenul provine din limba engleză, fiind o îmbinare a cuvintelor „sex” şi „texting”.
Practic, adolescentele se fotografiază nud sau aproape dezbrăcate şi trimit pozele, prin intermediul mobilelor, iubitului lor. Dacă acesta este cinstit, pozele nu ajung mai departe, inclusiv pe Internet, decât când relaţia ia sfârşit.
A transmite astfel de conţinuturi presupune, în primul rând, a avea un anumit grad de încredere în persoana sau persoanele către care acestea sunt transmise. Mulţi adolescenţi se simt chiar obligaţi de anturaj să procedeze în acest fel, pentru a nu-şi pierde apartenenţa la un grup.
Odată ajunse pe internet sunt extrem de greu sau chiar foarte greu pentru a fi şterse. Multe fotografii ajuns pe site-uri unde sunt stocate aşa numitele ”leaked nudes”, poze cu persoane în ipostaze erotice, care au fost primite, iar apoi făcute publice. În cele mai multe cazuri, după o ceartă, sau despărţire, iubitul trimite pozele cu ea colegilor de clasă, sau grupului de prieteni, iar tânăra află de la aceştia că pozele cu ea au devenit publice.
Mai sunt cazuri, în care agresori sexuali îşi fac conturi false pe reţele de socializare, şi pretind că sunt cu totul alte persoane. Le câştigă încrederea minorelor şi cer poze sau filmări cu ele. Acestea acceptă, trimit materialele, iar apoi dacă nu mai vor sunt şantajate că vor fi făcute publice, dacă nu mai trimit.
De foarte multe ori, fotografiile sunt utilizate pentru a şantaja victimele. Atunci când victimele nu cedează şi merg la poliţie, cazul se transformă într-unul penal, iar autorul identificat este trimis în judecată pentru pornografie infantilă şi şantaj.
Consiliere psihologică În judeţul Alba, în 2021, 16 minore, se află în evidenţele DGASPC, ca victime ale pornografiei infantile. Dacă sunt de acord, tinerele sunt consiliate de pishologii instituţiei şi sunt ajutate să treacă peste această situaţie. La nivel de ţară, numărul tinerelor aflate în această situaţie este de ordinul sutelor.
De asemenea, instanţele din judeţ au soluţionat în ultimul an mai multe dosare având ca obiect ”pornografia infantilă”. Un astfel de caz este cel al unui tânăr de 23 de ani care a şantajat două minore să îi trimit fotografii nud prin intermediul unei reţele de socializare. Fetele au transmis, iniţial, poze de bună voie, dar apoi au fost şantajate cu transmiterea acestora către prieteni dacă nu mai oferă şi alte fotografii. În final, tânărul a fost condmanat la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare.
Într-un alt caz, un bprbat din Bucureşti s-a dat drept femeie şi a reuşit să obţină fotohgrafii nud de la mai multe tinere minore din diferite judeţe ale ţării. Ulterior, pozele a fost distribuite pe internet, una dintre victime fiind foarte aproape de a se sinucide, după ce a fost jignită şi umilită la şcoală. Şi în aceste caz a fost pronunţată de hotărâre de condamnare la închisoare.
Sursa: adevarul.ro
Citește și: Sinucidere în apropierea Iulius Mall Cluj! S-a certat cu iubita și s-a aruncat de la etaj!