Şezătoare tradiţională a Şcolii de Arte Cluj la Dealu Negru, comuna Călăţele!

Sâmbătă 22 februarie, întreaga suflare a satului Dealu Negru se adunase în Căminul cultural din localitate pentru a participa la şezătoarea, asemănătoare celor de odinioară, organizată de Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca! „Pretextul” a fost, ca şi-n alte dăţi, Lăsata Secului, ultima ocazie dinainte de Postul Paştelui, când oamenii pot mânca de „dulce”, zi care a coincis de asemenea şi cu examenul celor 69 de cursante ale cursului ţesut-cusut, de la secţiile Cluj-Napoca, Dej şi Dealu Negru, coordonate de renumitul meşter popular Elvira Gavriş. De altfel, d-na Gavriş a fost – şi de data aceasta! – sufletul evenimentului, având experienţa organizării şezătorilor, care s-au desfăşurat de-a lungul anilor în Bedeciul natal, în Răchiţele, la Răscruci, Căşei şi Cluj-Napoca.

Iar la Dealu Negru, oamenii, indiferent de vârstă, purtau costume populare multicolore, scoase direct din lada de zestre a bunicilor şi, de asemenea, pe feţele lor şi a vizitatorilor veniţi din toată ţara se citea emoţia reîntoarcerii la timpul când astfel de şezători erau la ordinea zilei. Printre veteranii acestui gen de acţiuni am întâlnit şi vajnica familie Pop, din Răscruci, cea care la rândul său organizase, chiar la ea în gospodărie, în urmă cu doi ani, o şezătoare tradiţională: Ilisie – 67 de ani, Maria – 60 şi nepoţelul lor, Dănuţ, în vârstă de cinci anişori.

„Am participat la majoritatea şezătorilor organizate până acum de Şcoala de Arte Cluj – şi astăzi m-am prezentat din nou, de data asta aici, la Dealu Negru, ca să-mi mai amintesc şi eu de tinereţe, perioada când cântam destul de bine la fluier. Plus că deţin acasă un război de ţesut, vechi de peste o sută de ani şi, de asemenea, mai multe costume populare, autentice. O însoţesc pe soţia mea, Maria, care studiază ţesut-cusutul cu doamna Gavriş, la cursul de tehnici şi are un examen de susţinut astăzi şi l-am adus cu noi şi pe nepoţel, care numai scapără după cânt, joc popular şi tradiţii”, explică Pop Ilisie.

La rândul său, d-na Pop îşi completează soţul: „Deşi am absolvit Şcoala de Arte, acum îmi perfecţionez meşteşugul în cadrul cursurilor de tehnici de lucru şi nu mă mai pot dezlipi de acţiunile Şcolii de Arte, într-atât îmi sunt de dragi”!

Intru apoi, înainte de începerea şezătorii, în rândul cursantelor de la Dealu Negru şi o rog pe Mariana Trif, o localnică în vârstă de 39 de ani din anul I, să-şi amintească o strigătură caracteristică zonei, ceea ce aceasta şi face, aproape instantaneu: „Leliţa cu pânză deasă/ Ca fuşteii de la casă / Leliţa cu pânza rară / Ca fuşteii de la scară…/ Tulai Doamne-am bărbat bun/ Că coseşte la Crăciun/ Şi bagă brazda sub loc/ Să nu-ngheţe apa-n ghioc”! O rog apoi pe Nistor Ana, de 68 de ani – ţesătoreasă de la vârsta de 13 ani, care a crescut trei copii şi s-a ocupat, o viaţă, cu animalele – să-mi reproducă, la rândul său, câteva strigături. La care, femeia, intrată deja în atmosferă, începe, cu îndrăzneală: „Bădiţă Niculae/ Culca-m-aş cu tine-n paie / Io nimică nu ţi-oi face / Numa’ tu să nu-mi dai pace!” După care continuă, la fel de veselă: „Bună-i pălinca de leac / La omu’ care-i beteag / Cum îs şi io betegoasă, / Cum o beau îs sănătoasă!”

Curând, directorul adjunct al Şcolii de Arte Cluj, Marius Moldovan, o invită pe tulnicăreasa satului, Lucreţia Trif, în vârstă de 73 de ani, să dea semnalul de începere a şezătorii. Şi „glasul” tulnicului, aproape uman, răsună puternic în sala gătită în straie de sărbătoare, lucrate de sătence, în urmă cu zeci de ani şi de călugăriţele de la o mănăstire din zonă.

Iar primarul comunei Călăţele, Vasile Tripon s-a referit, cu nostalgie, la momentele trăite de către domnia sa, în urmă cu mulţi ani, cu prilejul unui asemenea eveniment: „Eram chiar mic atunci când am participat la ultimele şezători din zonă, când se întâlneau fetele, în habă, să coasă – nu pe Facebook aşa cum fac azi – şi să-şi găsească pe viitorul lor ales. Îi mulţumesc domnului director şi doamnei Gavriş pentru aportul imens adus acestui eveniment – dar şi cursantelor care vor să ducă mai departe tradiţiile, pentru sufletul românesc! Vă urez o seară plăcută şi sper ca la anul să avem cămăşi făcute de aceste doamne, pentru cei ce vor să poarte straie populare în zona Călata – Dealu Negru”!

În continuare, doamna Elvira Gavriş a preluat microfonul, explicând cum se desfăşoară, de regulă, şezătorile: „Acestea s-au organizat în satele de munte – de toamna până iarna, pe vremea aceasta, înainte de Postul Paştelui – când femeile se adunau pentru a socializa. Pe atunci nu exista televizor decât în câteva locuri în sat şi program pentru puţine ore, aşa că simţeau nevoia să lucreze împreună. Participau doar femeile iar bărbaţii – numai la sfârşitul şezătorii, când veneau şi ei împreună cu muzicanţii. Iar noi vă vom prezenta câteva momente din şezătorile de altădată, care se organizau de obicei la o văduvă sau femeie mai nevoiaşă, unde fiecare aducea cu ea ce avea în gospodărie!”.

Aşa că, exact pentru a ilustra acest aspect, au apărut femeile din sat, aducând în încăpere sticle cu băutură, mâncare şi lemne de foc, „să nu ne fie frig, dacă ne-om întinde până dimineaţă”! În timpul acestor preparative, un cântec, al unei sătence din grupul femeilor din Dealu Negru răsună, astfel: „Decât noră-n casa voastră/ Mai bine-n căsuţa noastră/ Casa voastră-i casă grea/ Maică-ta-i femeie rea/ Că m-o povestit în sat/ Că m-am lipit de bărbat / Spune-i bade, să-mi dea pace /Că-s tânără şi îmi place”… Urmează apoi o suită de replici, în versuri, venite de la fetele şi femeile din sală după care d-na Gavriş începe „Povestea Cânepii” – practic a procesului de prelucrare – de la meliţat, până la obţinerea categoriilor de cânepă. Totul, într-o notă de veselie, pigmentate cu cântece sau strigături, de genul: „Bate vântul cânepa / În ograda lui badea / Cum o bate, aşa pică / Şi fetele o ridică”… Dar munca nu se desfăşoară pe „sec”, ci sprijinită de un păhărel, astfel că spiritele se încing, din partea fetelor, nerăbdătoare să apară odată băieţii, chiar dacă încearcă să camufleze acest lucru: „ Viniţi băieţi, nu viniţi/ Nouă nu ne trebuiţi / C-aia-i casă de nuiele / Şi fetele-s tinerele Dincolo casa-i de bârne / Şi fetele-s mai bătrâne”… Şi, în continuare două dintre ele se aşează spate în spate şi, prin mişcări de bazin, ca-ntr-un ritual ancestral, dau cu ciurul invocând: „Aşa cum merge ciurul cu roată / Aşa să vină băieţii, cu gloată”!

Moment în care intră în funcţiune Taraful „Vatră de Dor” al Şcolii de Arte Cluj, anticipând momentul întâlnirii fetelor şi băieţilor, prin două cântece – „Lele de la Orăştie” şi „Iubeşte, cât ai de gând ” interpretate de cursanţii claselor de canto muzică populară, Popa Octavian şi Burcea Alin. Iar replica fetelor nu întârzie, prin interpretarea piesei din repertoriul cunoscutei Amalia Codorean – Chindriş, „Mândre-s someşenele”, făcută de o tânără din Dealu negru. Apoi, brusc, şi-a făcut apariţia în mulţime un personaj mascat, denumit în folclor „omul negru”, cu rol de a spori buna dispoziţie şi de a alunga spiritele rele, a cărui „pretenţie” nu era alta decât de a bea un pahar de pălincă şi de a săruta fetele. Iar de aici, până la cântarea iubirii împlinite, n-a fost decât un pas, făcut prin evoluţia pe scenă a cursantelor Irinei Gligan, cu piesa „Sus la munte la Râşca” şi a Ioanei Alexandra Popa, cu „Bădiţă cu buze moi”.

Momente ce-au sporit buna dispoziţie generală şi pregătindu-l pe cel al degustării băuturilor şi mâncărurilor tradiţionale, aşternute pe mese lungi, în mijlocul sălii, semn că acestea au preluat centrul preocupării şezătorii. Iar cheful a continuat după aceea, minute în şir, cu muzică tradiţională de petrecere, interpretată de Taraful „Vatră de Dor” al Şcolii de Arte Cluj, alcătuit din Florina Dan – vioară, Bojan Vasilian – braci, Ruben Bolea – contrabas, Frâncu Răzvan, fluier – cărora li s-au alăturat Bogdan Dorin Stancu şi Denis Matiş – saxofon. Iar, la final, când lumea a obosit de atâta joc, seara a fost încheiată de aceeaşi Lucreţia Trif, cu tulnicul său bine strunit, o femeie simplă, în viaţa particulară crescător de animale, precum majoritatea femeilor din zona de munte.

În concluzie, a fost o seară superbă, în care participanţii au uitat de problemele zilnice, plonjând în trecut, în lumea mirifică a tradiţiilor populare, iar pentru experţii şi cursanţii Şcolii de Arte Cluj, evenimentul a reprezentat un nou prilej de a-şi demonstra forţa şi talentul creator, în cadrul unor evenimente organizate cu public!