Într-o scrisoare deschisă adresată secretarului de stat Ovidiu Burduşa de la Departamentul pentru românii de pretutindeni, Societatea Germano-Română pentru Integrare şi Migraţie SGRIM e.V. semnalează „o situație ieșită din comun” legată de muncitorii care au mers la cules de sparanghel în Germania.
„Între timp, cred că ați aflat din presă că unul din muncitori a murit în urma infecției cu visurul corona în landul Baden-Württemberg. Pe lângă aceasta, de câteva zile suntem sunați de unii muncitori veniți la Nürnberg (landul Bavaria) care ne povestesc că regulile stabilite, nici măcar cele de igienă și distanțare socială, nu sunt respectate și că sunt obligați să muncească în condiții inumane, iar contractele încheiate sunt mai mult pro forma. Unii dintre muncitori nici măcar nu au văzut contractul de muncă”, arată asociația neguvernamentală.
Reprezentanții acesteia spun că faptul că unii muncitori sunt concediați de pe o zi pe alta sau „sunt aruncați, pur și simplu, pe stradă”, „depășește orice limită”.
Ei mai afirmă că unii dintre muncitorii ajunși în ultima perioadă în Germania le-au semnalat că au fost concediați ilegal.
„Faptul că acești oameni au venit aici, chiar și pe timp de pandemie, nu e de condamnat, în condițiile în care în țară nu mai aveau din ce trăi, ci este revoltător că nu le sunt respectate drepturile și că sunt tratați precum sclavii. Consider că înțelegerea dintre părțile română și germană privind acest transport de muncitori ar fi trebuit să includă și un pachet de informații referitoare la drepturile lor și la date de contact ale celor mai apropiate consulate, pentru eventuale situații de urgență (accidente, decese s.a.), dar, în special, pentru faptul că ne aflăm în plină pandemie. Unul dintre muncitorii concediați, căruia i s-a confiscat actul de identitate, a plecat, înainte să vorbească cu noi, până la ambasada din Berlin (că. 500 Km), neștiind că există un consulat în München”, mai arată reprezentanții Societății Germano-Române pentru Integrare şi Migraţie SGRIM e.V.
El precizează că la centrul de consiliere Faire Mobilität a fost inițiată o linie telefonică gratuită în limba română – 0800 000 5602 – care poate fi accesată zilnic, între orele 9-12 și 14-18.
Câteva mii de români au plecat săptămânile trecute la muncă în agricultură în Germania. Imaginile cu aproape două mii de oameni care, în plină pandemie, s-au trezit înghesuiți la aeroportul din Cluj-Napoca pentru a se îmbarca în curse charter au fost preluate de presa internațională.
Potrivit agenției dpa, citată de Agerpres, România le permite lucrătorilor sezonieri să părăsească ţara, în pofida crizei, iar guvernul german a ajuns la un acord pentru a prelua 80.000 de lucrători sezonieri străini în condiții stricte, sosirile urmând să aibă loc pe parcursul lunilor aprilie şi mai.
Conform dpa, fermierii germani s-au declarat uşuraţi că vor putea aduce lucrători pentru culturile de sezon, precum sparanghelul alb, o delicatesă de sezon. ”Drept rezultat al acestui aranjament, fermierii noştri pot continua să funcţioneze”, a afirmat Joachim Rukwied, preşedintele Asociaţiei Fermierilor Germani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.