Starul muzicii pop Shakira a fost pusă sub acuzare pentru fraudă fiscală în Spania, iar procuratura informează că aceasta datorează statului iberic peste 14,5 milioane de euro, potrivit Reuters, citat de Mediafax.

Informaţia a fost făcută publică de purtătorul de cuvânt al procuraturii din Madrid.

Procuratura spune că suma este datorată pentru o perioadă de trei ani în care aceasta a locuit în nord-estul Cataloniei.

Cântăreaţa columbiană este cea mai recentă vedetă acuzată de fraudă în Spania, după fotbaliştii Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo.

De-a lungul carierei, Shakira a primit numeroase distincţii, printre care două premii Grammy şi 13 Latin Grammy, şi a fost nominalizată la premiile Globul de Aur în 2007, pentru melodia „Despedida”, inclusă pe coloana sonoră a filmului „Dragoste în vremea holerei”, de Mike Newell. Printre cele mai reuşite colaborări ale cântăreţei au fost cele cu Beyonce şi Wyclef Jean, pentru piesele „Beautiful Liar” şi „Hips Don’t Lie”. Cel mai recent album de studio al său, al 11-lea, intitulat „El Dorado”, a fost lansat în mai 2017. Albumele Shakirei s-au vândut în peste 70 de milioane de copii pe plan mondial.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.