O crimă îngrozitoare a zguduit atât România, cât și Germania.
Un individ care a ucis în trecut și a fost condamnat de judecătorii ieșeni este acuzat acum de comiterea unui alt omor, de data aceasta în Germania. Aurel Adrian Prodan (46 de ani) i-ar fi tăiat gâtul iubitei sale, Gheorghița Florescu, după care a mers zeci de kilometri cu cadavrul femeii pe bancheta din spate a mașinii
Un criminal lăsat în libertate a lovit din nou! Individul, originar din localitatea Huși, este acuzat acum că i-a tăiat gâtul femeii care își schimbase complet viața pentru el. Bărbatul, care a fost condamnat în trecut pentru crimă, a mers zeci de kilometri cu cadavrul victimei pe bancheta din spate. Un incident extrem de grav, care a avut loc recent, avea să scoată totul la iveală. Pe 14 iulie 2021, pe o autostradă dintre localitățile Reichenau și Stuttgart (Germania), polițiștii au oprit un autoturism.
Oamenii legii aveau să constate cu stupoare că, pe bancheta din spate, era o femeie cu gâtul tăiat, iar șoferul sângera abundent tot din zona gâtului, după ce se automutilase. La scurt timp, bărbatul și-a pierdut cunoștința, el fiind preluat de un elicopter și transportat la spital, pentru primirea de îngrijiri medicale. Potrivit doctorilor, acum, starea de sănătate a individului este una stabilă.
Aurel Adrian Prodan a cunoscut-o pe Facebook pe femeia de 49 de ani
La scurt timp de la producerea incidentului deosebit de grav, oamenii legii au demarat cercetările, pentru a afla cu exactitate ce s-a întâmplat. Totuși, potrivit rudelor femeii ucise, Aurel Adrian Prodan (46 de ani) este cel care ar fi comis crima.
„Părinții mei sunt despărțiți de aproximativ 6 ani. În august, mama mea, Gheorghița Florescu, urma să vină în România și să meargă la divorț cu tatăl meu. Totuși, ei sunt despărțiți de mai mult timp. Mama era plecată la muncă în agricultură, în Spania. Acolo era și fratele meu, în vârstă de 16 ani. În august 2020, mama mea l-a cunoscut pe Facebook pe Aurel Adrian Prodan, un individ originar din Huși. Acesta locuiește în Germania, în localitatea Reichenau. Anul trecut, el a chemat-o pe mama mea în Germania. Mama a decis să plece din Spania și să se mute în Germania. Asta, deoarece munca devenise foarte grea în Spania și ea avea o problemă la mâini”, începe povestea Adelina Vizitiu, fiica victimei.
Aceasta adaugă că, la finele anului trecut, mama ei și Aurel Adrian Prodan au venit în vizită la ea, în casa pe care o are în județul Argeș.
„Au venit, i-am cazat la noi, au stat o perioadă, apoi s-au întors în Germania. Cât au stat la noi, Aurel Prodan a povestit foarte relaxat, fără vreo urmă de remușcare, că a fost condamnat în trecut la 6 ani de închisoare, pentru omor. A zis că a ieșit în 3 ani pentru bună purtare și că a fost vorba despre legitimă apărare”, spune Adelina Vizitiu.
Au intervenit tot felul de discuții de la o mașină
Adelina Vizitiu adaugă că, după ce s-au întors în Germania, mama ei și Aurel Adrian Prodan au început să se certe.
„El părea un om foarte săritor, normal. Am auzit că au intervenit unele certuri, dar am considerat că în orice familie mai sunt și neînțelegeri. La un moment dat, ei au luat o mașină, pentru a se putea deplasa. Numai că Aurel Prodan nu are permis de conducere, așa că mama mea era cea care conducea.
Din acest motiv, el a început să îi facă tot felul de reproșuri mamei mele: că de ce conduce doar ea, că a pus și el bani pentru a cumpăra autoturismul, că de ce vorbește cu o persoană sau cu alta. Din ceartă, totul s-a transformat în control și amenințări. Am înțeles de la fratele meu și de la o mătușă de-a mea că el mergea chiar la locul de muncă al mamei mele și că ar fi amenințat-o cu moartea chiar în solarii, acolo, a zis că o să îi taie gâtul”, relatează Adelina Vizitiu.
Tânăra mai spune că, văzând toate aceste lucruri, mama ei a decis să se despartă de individ.
„El mai lua mașina și o conducea, deși nu are permis. La un moment dat, mama i-a spus să ia mașina de tot și să plece, să o lase în pace. El a plecat, dar a revenit într-o zi și i-a spus mamei mele să plătească asigurarea la autoturism, pentru că era pe numele ei cumpărat. Ea a refuzat, pentru că știa că Aurel Prodan nu are carnet.”
„El a omorât-o pe mama mea!”
Tânăra a mai povestit că, pe 14 iulie 2021, Aurel Prodan s-a întors la casa în care stătea mama ei, Gheorghița Florescu.
„În urmă cu câteva zile, el a fost la un grătar, la un amic de-al lui. Am înțeles că, acolo, el s-a certat cu prietenul lui și, la un moment dat, a pus mâna pe un cuțit. Mai apoi, i-a spus mamei mele că știe el că ea ar fi fost cea care l-ar fi instigat pe amicul său să sară la bătaie, chiar dacă ea nu avea nicio treabă cu cearta lor. Pe 14 iulie 2021, la ora 5:00 dimineața, el a mers la casa în care stătea mama mea.
El îi știa tabieturile și cunoștea că ea merge la toaleta care nu era în casă cam pe la acea oră. Când ea a deschis ușa, a dat nas în nas cu Aurel Prodan. Mătușa mea era în casă și a auzit doar o voce care spunea: «Hai să vorbim afară, nu în casă, pentru că mai sunt oameni care stau cu chirie aici și să nu îi trezim!» După care nu s-a mai auzit nimic”, relatează fiica victimei.
Adelina Vizitiu mai susține că, la un moment dat, individul din localitatea Huși i-a trimis fratelui ei, minor, mesaje text (SMS), în care îi spunea să iasă din casă și să vadă balta de sânge pe care o lăsase mama lui în curte și îl întreba dacă e șmecher.
„Fratele meu s-a trezit și a mers țintă în curte, unde a văzut balta de sânge. Mătușa mea a povestit că nu s-a auzit vreun strigăt de ajutor sau altceva. Mai apoi, am înțeles că el, după ce i-a tăiat gâtul mamei mele, a urcat-o în mașină și a plecat pe autostradă, către Stuttgart. A fost oprit de Poliție, iar, când l-au tras pe dreapta, agenții au constatat că s-a tăiat și el la gât. A fost luat cu un elicopter și dus la spital, unde a fost pus sub comă indusă. Am înțeles de la Consulat că, acum, Aurel Prodan e în afara oricărui pericol, dar că nu poate vorbi, din cauza tăieturii la gât. El este cel care a ucis-o pe mama mea”, spune Adelina Vizitiu.
Incidentul extrem de grav, relatat de presa din Germania
Pe 15 iulie 2021, presa locală din Germania a relatat faptul că, pe Autostrada A81, lângă Stuttgart, Poliția a oprit un autoturism în care se afla cadavrul unei femei de 49 de ani și că șoferul avea gâtul secționat.
„Un bărbat de 46 de ani și-a ucis fosta iubită pe insula Reichenau de pe lacul Konstanz și s-a rănit critic în timp ce fugea. Potrivit anchetei, el a dus corpul femeii de 49 de ani pe bancheta din spate a unei mașini, pe Autostrada 81. După cum Poliția și procurorii au fost anunțați, anchetatorii au descoperit mașina la scurt timp după intersecția Engen (districtul Konstanz). Suspectul se rănise atât de grav încât nu mai putea fi abordat. El a fost dus la un spital cu un elicopter de salvare”, au relatat cei de la publicația „Stuttgarter Zeitung”.
Adelina Vizitiu mai spune că a vorbit la Consulatul României, a discutat cu fratele ei și cu mătușa sa și a vrut să facă publică această poveste de groază, în speranța că agresorul nu va mai vedea vreodată lumina zilei.
„Cei de la Consulat mi-au spus că a fost efectuată necropsia și că trupul mamei mele este în drum spre România, unde va fi înmormântată creștinește. Eu vreau să știe toată lumea ce a făcut acest individ și sper ca, de data aceasta, să nu mai iasă din închisoare”, a încheiat tânăra.
Aurel Adrian Prodan, condamnat în trecut pentru o crimă
În urmă cu aproximativ 8 ani, Aurel Adrian Prodan a fost condamnat la 6 ani de pușcărie, pentru omor. Individul din Huși a fost acuzat că, după un conflict verbal cu un coleg de muncă, a vrut să urce într-o mașină. Oamenii legii au afirmat că acel coleg de la fabrica de încălțăminte la care lucrau, în vârstă de 31 de ani, ar fi încercat să-l tragă afară din autoturism pe Prodan. În urma șicanelor din timpul programului de lucru și al pauzei de masă, legată de relația pe care victima o avea cu o colegă de-a lor, tânărul de 31 de ani s-a dus la mașina lui Aurel Prodan, pe care l-ar fi lovit cu pumnii prin portiera deschisă. În momentul în care a vrut să-l tragă afară din autoturism, susțin anchetatorii, Prodan a scos un briceag dintr-o sacoșă, pe care i l-a înfipt în abdomen colegului său.
Cu toate acestea, cei doi au fugit de două ori în jurul mașinii, iar, în momentul în care au constatat că victimei îi curge sânge, alți doi colegi aflați în autoturism au vrut să cheme o ambulanță, fiind însă refuzați de tânărul înjunghiat. După încheierea conflictului, victima a ajuns până la mașina sa, moment în care a sunat singur la numărul de urgență 112 pentru a cere ajutor medical. Transportat la Spitalul Municipal Huși, tânărul de 31 de ani a murit în urma unui șoc hemoragic. După incident, Prodan a fost trimis în judecată și condamnat, el recunoscând fapta, dar susținând că a fost vorba despre legitimă apărare. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, judecătorii vasluieni l-au obligat pe individ să plătească 4.000 de lei despăgubiri materiale și 80.000 de lei daune morale către rudele tânărului omorât cu un briceag.
sursa: bzi.ro
Citește și: Un psihopat i-a înfipt un cuțit în gât amantei sale, după care a sărutat-o și i-a spus că o iubește