ŞI JUSTIŢIA (NE) FURĂ, NU-I AŞA?!
Andrei Vlad
Toţi orădenii au auzit de S.C. CLASICOR S.A. Situată taman în buricul târgului, adică pe strada Republicii, cu mai multe corpuri de clădiri, un magazin imens de prezentare şi o curte uriaşă, CLASICOR era, înainte de 1989, printre cei mai mari producători de încălţăminte din judeţ. Se lucra cu circa 600 de muncitori în trei schimburi, o bună parte a producţiei mergea la export, existau comenzi masive de la Ministerul Apărării Naţionale. În general, treaba mergea bine şi aproape toată lumea era mulţumită.
După căderea regimului comunist şi impunerea şi în România a regulilor economiei de piaţă, societatea a început să aibă probleme tot mai serioase, începând de la lipsa comenzilor, concurenţa acerbă, personalul prea numeros, etc. Pentru a mai îndrepta lucrurile (cel puţin aşa pretinde el), directorul numit de Fondul Propietăţii de Stat, acţionarul principal al CLASICOR, Horia Agarici, a închiriat o parte din spaţiile de la parter ale intreprinderii, respectiv magaziunul situat în Oradea pe strada Republicii în imediata apropiere a Serviciului de Evidenţă Informatizată a Persoanei, unei firme particulare, S.C. LINEA MAGICO IMPEX SRL, firmă ce se ocupa cu comerţul cu jucării. Ce a urmat, ţine de domeniul intereselor murdare prin care statul român este jecmănit sitematic de 14 ani încoace, deseori cu largul concurs al unor magistraţi corupţi din justiţia română în general şi de cea bihoreană în special. Curios este şi faptul că acest spaţiu comercial de mare valoare, care adăposteşte azi sediul Sucursalei VOLKSBANK din Oradea, a ajuns, pe un preţ mult mai mic decât valoarea lui reală, proprietatea unui cetăţean născut în fosta URSS, Vasile Ieran.
Un chiriaş cu bucluc
Pentru a vă face o idee asupra celor întâmplate, reproducem o parte dintr-un memoriu adresat de Horia Agarici, fostul director al CLASICOR, Procurorului General al României, în 1996:
„…La 29 septembrie 1992, societatea noastră a semnat un contract de închiriere (în urma unei licitaţii-n.n.) cu S.C. LINEA MAGICO SRL Oradea, având ca obiect un spaţiu cu destinaţie comercială, situat la parterul fabricii noastre. Subliniem faptul că, fiind o societate pe acţiuni cu capital de stat, acţionarii şi deci proprietarii, sunt FPP, cu 30% din acţiuni, şi FPS, cu 70% din acţiuni, societatea noastră administrând în fapt bunurile aparţinând statului. La articolul 5 din contract se prevede că « în cazul devalorizării accentuate a leului, după un an de la încheierea prezentului contract, locatarul va putea recalcula chiria în funcţie de influenţele rezultate din această devalorizare. Având în vedere că termenul pentru care a fost încheiat contractul este de 5 ani, inflaţia a fost un fenomen economic ce se accentua în mod constant în timp, nefiind nefiind un fenomen «uno ictu», iar în clauză se prevede posibilitatea locatarului de a recalcula chiria în raport de rata inflaţiei după un an de la semnare, făcând aplicaţia regulilor de interpretare a contractelor prevăzute de dreptul civil, considerăm că prin această clauză i s-a acordat locatarului un termen de graţie, după care, urmând a se recalcula chiria, periodic, în raport de rata inflaţiei. De altfel, pentru un contract de 5 ani ar fi absolut ilogică aplicarea ratei inflaţiei la chirie o singură dată, după un an, iar restul de patru ani să se plătească aceeaşi chirie, în ciuda devalorizării monedei naţionale. Mai mult, am adus în sprijinul interpretării noastre şi Decizia nr 91/94 a Curţii Supreme de Justiţie, prin care se arată că locatarul va plăti chiria majorată conform ratei inflaţiei chiar dacă prin contract nu se prevede aceasta. Aliniatul al doilea din art. 5 din contract prevede o clauză de reziliere şi, implicit, evacuare, în cazul în care locatarul nu acceptă reactualizarea chiriei. Ca atare, am solicitat instanţelor să oblige pârâta la plata la zi a chiriei majorate, penalităţile de întârzâiere conform Legii 76/1992, rezilierea contractului şi evacuarea locatarului”.
La 13 iulie 1994, S.C. CLASICOR depune la Tribunalul Bihor o cerere de chemare în judecată a chiriaşei (nr 3467), prin care solicita 14.638.229 lei cu titlu de restanţe la chirie şi aceeaşi sumă ca penalităţi de întârzâiere la plata chiriei, arătând că „la împlinirea unui an de la încheierea acestui contract…întrucât pârâta a întârzâiat la plata preţului locaţiei astfel recalculat şi a refuzat, parţial, plata acestuia. Prin notificarea nr 2871/08.06.1994 i-am solicitat acestuia îndeplinirea condiţiilor contractuale asumate…notificare rămasă însă fără rezultat”. Dosarul are nr 2147/C/1994.
O sentinţă demnă de antologia corupţiei din justiţie
Invocând pretinse investiţii masive în magazin, de circa 75 de milioane lei (sumă considerabilă la acea vreme), firma lui Ieran Vasile, deşi se afla în postura de pârâtă, solicită instanţei, respectiv aceluiaşi Tribunal Bihor, printr-o cerere reconvenţională, nici mai mult, nici mai puţin decât ca acesta să oblige CLASICOR S.A. să-i vândă spaţiul închiriat, invocând prevederile Legii nr 85/1992, conform căreia activele societăţilor comerciale de stat se puteau vinde. Însă aceasta invocare era doar un pretext, căci S.C. CLASICOR nu era privatizată şi nu i se putea „sufla” în mod legal un magazin ultracentral în baza prevederilor legii invocate, fără nici o licitaţie şi fără a-i chema în judecată pe proprietarii magazinului, respectiv Fondul Proprietăţii de Stat şi FPP V Oltenia. Bineînţeles, firma condusă de Horia Agarici a solicitat respingerea aberantei cereri, care era total ilegală. Însă tupeul celor de la LINEA MAGICO SRL nu are limite, ei solicitând instanţei aprobarea unei expertize în vederea cumpărării fără lictaţie, deci ilegal, a magazinului, proprietatea CLASICOR S.A., în suprafaţă de 127 mp. În fapt, firma lui Ieran nu ar fi făcut aceste demersuri dacă nu şi-ar fi „negociat” o soluţie favorabilă cu magistratul care instrumenta cauza. Cine era acest magidstrat? Judecătoarea Mariana Roşca, dată ulterior în urmărire pentru luare de mită în cazul MULTIMEC Marghita, despre care ziarul nostru a relatat pe larg. Judecătoarea a aprobat pretenţiile LINEA MAGICO, astfel că magazinul a fost „expertizat” (a se citi, subevaluat) la suma de 58.625.000 lei. După cum se arată şi în Precizarea depusă la dosar de juriştii CLASICOR, cu toate că s-a invederat instanţei că aceasta s-a pronunţat „a priori” în cauză, acceptând expertiza în vederea cumpărării spaţiului ce către firma lui Vasile Ieran, că aceasta este inutilă şi fără relevanţă şi că oferta de preţ depusă la dosar de aceasta nu are obiect întrucât „nu există nici un activ al societăţii reclamante disponibilizat în condiţiile legii spre vânzare” şi că demersurile LINEA MAGICO sunt în contradicţie vădită cu reglementările legale în vigoare (Legea nr 15/1990, Legea nr 31/1990, HGR 634/1991, HGR 758/1991, HGR 643/1992, HGR 545/1992, etc.), care stipulau că vânzarea unor active se face la cererea unor persoane fizice sau juridice, fiind decisă de Fondul Proprietăţii Private şi Fondul Proprietăţii de Stat, magistraţii au decis că S.C. CLASICOR este obligată să vândă magazinul firmei LINEA MAGICO. Cererea reconvenţională nici măcar nu era timbrată. Ciudat este şi modul în care a fost dată această sentinţă civilă, nr 94/P/1995. Cauza era repartizată unui complet format din Elena Pop-Blaga şi Dana Derecichei, însă când s-a dat sentinţa, Pop-Blaga a plecat brusc în concediu de odihnă, pentru ea semnând preşedintele de instanţă.
Iată motivarea prin care, datorită corupţiei unor magistraţi, statul a fost „văduvit” de un valoros spaţiu comercial, care azi valorează zeci de miliarde:
„În ceea ce priveşte acţiunea reconvenţională, instanţă remarcă faptul că prin încheierea contractului de locaţie între părţi privind spaţiul comercial în litigiu situat în Oradea, strada Republicii nr 22/A, s-au respectat dispoziţiile legale la data încheierii acestui contract, şi anume HG nr 140/1991 privind metodologia atribuirii în locaţie de gestiune sau închirierii unor subunităţi prin licitaţie directă, cât şi HG nr 1228 pentru aprobarea metodologiei concesionării, închirierii şi locaţiei gestiunii, context în care pârâta, în calitate de locatară, a efectuat investiţii (dubioasa expertiză a fost făcută de expertul constructor Victor Tamas-n.n.)…faţă de care locatara are un drept preferenţial pentru dobândirea în proprietate a spaţiului comercial în cauză, respectiv în litigiu, mai precis faţă de cererea acestuia de cumpărare a activului reclamantei din acţiunea principală. În acest context, în care activele societăţilor comerciale pot fi înstrăinate, fapt recunoscut de către pârâta reconvenţională potrivit dispoziţiilor Legii 85/1992 privind vânzarea de locuinţe cu altă destinaţie”.
False argumente juridice
În fapt, acestea erau doar simple speculaţii şi nicidecum prevederi legale, S.C. CLASICOR declară apel împotriva scandaloasei sentinţe (dosar nr 1492/C/1995), arătând erorile comise de judecătorii de la Tribunalul Bihor:
„Privind admiterea cererii reconvenţionale, instanţa de fond este constantă în a interpreta eronat şi subiectiv situaţia de fapt şi de dreot, precum şi întreaga legislaţie în domeniu. Instanţa a fost deosebit de atentă în a sublinia investiţiile făcute de către pârâta-intimată, dar nu consideră necesar a menţiona dacă acestea au fost făcute cu aprobarea proprietarului, dacă există o clauză contractuală cre să-I permit ăpârâtei astfel de lucrări. De asemenea, s-a reţinut că pârâta ar avea un drept preferenţial pentru dobândirea în proprietate a spaţiului în litigiu, dar ne lasă în întunerecul necunoaşterii, în sensul motivării în drept a soluţiei date. Constantă în interpretarea greşită, dar şi subiectivă a motivelor de fapt şi de drept, instanţa de fond a produs o gravă eroare admiţând ca temei legal al admiterii cererii reconvenţionale dispoziţiile Legii 85/1992 privind vânzarea locuinţelor cu altă destinaţie construite din fondurile statului”.
Pentru a lămuri cititorii în privinţa invocatului text, respectiv art. 3 din amintita lege, prin care judecătorii amintiţi au legalizat furtul unui spaţiu comercial, îl reproducem în cele ce urmează: „Spaţiile destinate activităţilor de comerţ şi de prestări servicii, de mică industrie şi oricăror activităţi similare, situate în construcţiile de locuinţe în curs de execuţie şi aflate în proprietatea regiilor autonome specializate în administrarea locuinţelor ale consiliilor locale, pot fi vândute la licitaţie publică, în condiţiile art. 2”.
După cum au arătat dealtfel şi reprezentanţii CLASICOR, Legea 85/1992 se referea la vânzarea de locuinţe şi la spaţile comerciale din clădirile cu destinaţie de locuinţe. Această lege nu obligă şi nu nu poate constitui o dispoziţie imperativă la adresa proprietarului, pentru a-l obliga să vândă spaţiile comerciale, chiar cele din construcţiile cu locuinţe, ceea ce nu era cazul. În altă ordine de idei, coroborarea Legii 85/1992 cu HG 634/1991 este ridicolă, ele făcând referire la situaţii în mod evident deosebite.
„Rămâne cum s-a stabilit!”
Şi în ultimă instanţă, după cum se arată şi în adresa FPP V OLTENIA către CLASICOR S.A. din 31 august 1995, „Sentinţa Civilă nr 94/1995 pronunţată de Tribunalul Bihor este vădit nelegală şi se impune desfiinţarea ei…Considerăm necesar să invocaţi lipsa rolului activ al instanţei, în sensul că nu au fost citaţi cei doi proprietari: Fondul Proprietăţii de Stat şi şi Fondul Proprietăţii Private, conform art. 107 din Codul de Procedură Civilă.”
Fondul Proprietăţii de Stat îşi precizează şi el poziţia, arătând că sentinţa în favoarea LINEA MAGICO este ilegală, fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 54 ale Legii 58/1991, reiterate în Legea nr 55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare şi ale normelor aprobate prin HG 634/1991, care stabilesc că unica metodă de vânzare a societăţilor comerciale cu capital de stat este vânzarea pe bază de licitaţie publică, în condiţiile în care contractul de vânzare-cujpărare cuprinde în preambul referirea expresă la procesul-verbal de adjudecare a licitaţiei.
„Faţă de dispoziţia legală imperativă, ca activele societăţilor comerciale cu capital de stat se pot vinde numai pe bază de licitaţie, decizia instanţei de a obliga S.C. CLASICOR S.A., societate comercială cu capital integral de stat, la vânzarea unui activ, numai fiindcă bunul imobil în litigiu este un «activ» în accepţiunea art. 53 din Legea nr 58/1991, fără licitaţie, reprezintă o încălcare a legii sancţionată cu nulitatea absolută a sentinţei dată în aceste circumstanţe”– este opinia juristilor de la FPS. În ciuda acestor argumente juridice imposibil de demolat, completul de judecată al Curţii de Apel Oradea format din judecătorii Lazăr Irina şi Pantea Nistor, din motive care se pot doar bănui, invocând aceleaşi prevederi ale Legii 85/1992, respinge ca nefondat apelul CLASICOR S.A.. (Decizia Civilă nr 72/A/1995 din 25 octombrie 1995), asumându-şi în acest fel o gravă eroare de drept, cu implicaţii deosebite, dacă nu chiar un abuz inadmisibil într-un stat cu pretenţii de stat de drept. Cu toate că intreprinderea condusă de Horia Agarici a declaratrecurs împotriva nedreptei decizii, aceasta a rămas definitivă. În mod inexplicabil, şi Curtea Supremă de Justiţie, Secţia Comercială, respeinge recursul declarat de S.C. CLASICOR S.A. Oradea (dosar nr F/1520/1996, Decizia nr 1411/8 octombrie 1996).
În disperare de cauză, Agarici a solicitat Procurorului General al României declararea unui recurs extraordinar. Însă acest respinge recursul ca nefondat, astfel că magazinul este întăbulat pe LINEA MAGICO SRL, firmă al cărei unic asociat şi administrator era Ieran Simona Cecilia, în schimbul sumei de 180.560.000 lei. Care îi vinde apoi magazinul lui Vasile Ieran. Care, trei ani mai târziu, vinde spaţiul şmenuit de la CLASICOR lui Sav Ioan şi Sav Florica, pentru 1.376.000.000 lei, adică echivalentul a 160.000 DM, câştigând dintr-un foc peste 100.000 DM. O afacere pe cinste, ce mai!
Între timp, CLASICOR S.A. s-a privatizat şi noul proprietar, S.C. DACIA SERVICE CLUJ-FELEAC S.A., revendică şi magazinul de la parter, care a fostîntre timp închiriat Sucursalei VOLKSBANK Oradea. Pe cale civilă nu mai există cale de atac, datorită depăşirii termenului de prescripţie. Însă pe latura penală, mai există şanse, pe care conducerea societăţii intenţionează să le fructifice la maximum.
Andrei Vlad
