Luni 13 martie, Cornel Foitoş, un turdean în vârstă de 30 de ani povesteşte, pe coridoarele I.M.L. Cluj, că în ziua precedentă şi-a văzut moartea cu ochii după ce concubinul sorei a năvălit peste el în casă, l-a încălecat şi l-a strâns de gât, dar nu înainte de a-i lovi soţia şi mama acesteia, paralizată în pat. Apoi îşi coboară bluza, mai jos de gât, şi ne arată urmele unor degete, bine întipărite pe gât dar şi în partea opusă, la umăr, o rană provocată de o şurubelniţă. Mărturiseşte că numai un efort supra omenesc de a-l da jos pe cumnat de pe el l-a salvat de furia acestuia,altminteri la această oră era mort.
Explică bărbatul, gesticulând: „De la începutul anului am fost supărat pe el şi pur şi simplu l-am ignorat, n-am mai vrut să vorbesc cu el, iar lucrul acesta l-a făcut să turbe de furie. Aşa că duminică seară, văzând uşa întredeschisă de la apartamentul nostru, a năvălit în casă. Eu mă aflam în pat şi n-am putut schiţa un gest. În drum spre mine i-a ars o palmă soacrei, aflată în cărucior şi i-a ars şi un picior în burtă soţiei mele. Apoi a sărit pe mine, m-a încălecat şi m-a strâns vârtos de gât. Am scăpat numai în condiţiile pe care vi le-am spus mai înainte”. Intervine, furibundă şi soţia acestuia. „Ne-a violat domiciliul, pur şi simplu – şi pentru asta o să-l facem să plătească scump de tot. Ne-am mai certat şi-n alt dăţi, dar n-am crezut vreodată că vom ajunge la lucruri atât de grave ca acum. Plus că de data aceasta, după ce-a făcut ce-a făcut, ne ameninţă pe reţelele de socializare că ne omoară cu mâna lui”. Explică în continuare soţul femeii: „Aseară, după ce mi s-a instalat colier cervical, am mers la poliţie şi am depus plângere împotriva lui pentru violare de domiciliu, ameninţare şi tentativă de omor”.
„Şi în acest caz Poliţia Municipiului Turda desfăşoară cercetări sub aspectul infracţiunii de loviri şi alte violenţe, sub îndrumarea şi coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, comisarul-şef Daniel Boie, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.
Este o minciuna,o mare minciuna! Nu este nimic adevarat din ce au declarat amandoi.Foitos e verisorul meu si sora lui e varisoara mea, nimic nu e adevarat din aceasta poveste sunt numai minciuni si tiganii toate create de „nevasta” lui Foitos
in toata povestea asta nu a existat nici o surubelnita, voi stiti ca din cauza „nevestei”lui Foitos varisoara mea Diana adica sora lui Foitos a pierdut sarcina ????? Stiti asta ????
Daca tu asa crezi ca sunt minciuni o sa vedem ” Raluca” ca nu o sa il iert numai pentru faptul ca nu a fost frumos cea ce a facut o sa mă duc pana in pânzele albe ca sa îmi caut dreptatea si daca tu crezi ca sunt minciuni ca nici măcar nu ai fost de fata la cele întâmplate eu sunt de acord ca sa mi se faca si testul cu detectorul de minciuni sa vedem cine minte si cine spune adevărul.