La ultimul termen din dosarul pentru care inculpatul Ovidiu Roja încă se află în arestul la Gherla, unul dintre martori și-a schimbat declarația. Vorbim de infractorul Androne Nicolae Marian, care fiind coleg de celulă cu Roja apare în dosar cu o mărturie prin care se arată că inculpatul și-ar fi constrâns soția să declare în favoarea lui.
Colegul de cameră al inculpatului și-a schimbat declarația
Dacă procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj reușeau să construiască un caz împotriva lui Ovidiu Roja, prin declarația unui infractor ce a împărțit camera de arest cu interlopul turdean, după ultimul termen, cel ce a ”sifonat ” informații și-a schimbat total declarația.
Androne Nicolae Marian, aflat în arest pentru diferite infracțiuni de furt, a fost adus în fața judecătorului pentru a da declarații și a discuta despre informațiile prezentate la dosar ca fiind spuse de el în faza de urmărire penală.
Însă, de la prima întrebare, acesta a precizat că nu își menține declarația consemnată la dosar. În acea mărturie se preciza că după ce a fost arestat, Ovidiu Roja a primit un telefon mobil în penitenciar, și de pe acel telefon și-ar fi sunat soția în mai multe rânduri pentru a o constrânge să își schimbe declarația.
De asemenea acel telefon mobil ar fi sosit într-un colet care era adresat lui Nicolae Marian, dar, el refuzând-ul, ar fi ajuns la Roja.
Doamna procuror, avocatul și gardienii m-au amenințat
Una dintre acuzațiile grave pe care le-a dezvăluit infractorul Marian Nicolae consta în faptul că femeia ce s-a prezentat drept procuror a consemnat o declarație pe care el n-a dat-o. De asemenea acesta susține că a fost amenințat de către gardieni, procuror și un avocat că în cazul în care nu își va asuma declarația va fi dus într-o celulă separată și supus unor violențe grave.
„Nu îmi mențin acea declarație dată la parchet în luna martie a acestui an. Menționez că nu îmi mențin declarația dată în faza de urmărire penală deoarece am fost constrâns de cadrele de la arest amenințându-mă că dacă nu spun ce vrea doamna procuror, când ajung în arest voi fi bătut.
Atât avocatul cât și gardienii mi-au spus că dacă nu voi declara ce a spus doamna procuror, mă vor duce într-o altă cameră și mă vor bate. De asemenea mi-au promis că îmi vor da țigări. Sincer nu cunosc dacă avocatul prezent atunci era al inculpatului” își începe noua declarație, infractorul Marian Nicolae.
Ulterior, în fața instanței Androne susține că nu i s-a cerut de către procuror să semneze acea declarație. Mai mult, el spune că doamna procuror ar fi consemnat electronic acea declarație, fără a-i pune întrebări. La sfârșit ar fi printat-o și i-ar fi prezentat-o însă fără a-i cere să o semneze.
Uite telefonul, nu-i telefonul
Judecătoarea l-a întrebat pe Androne dacă a primit într-adevăr un colet ce conținea un telefon mobil, care presupus ar fi ajuns în posesia lui Ovidiu Roja, însă acesta a negat cu vehemență susținând că nu știa de așa ceva.
„Este adevărat că am primit un colet cât am fost în arest, însă l-am refuzat pentru că știam că nu are cine să mi-l trimită. Nu știu ce a făcut gardianul cu el, sau unde a ajuns pachetul respectiv.
În februarie 2016 am fost în aceeași celulă, în arestul IPJ Cluj, cu inculpatul Ovidiu Roja. Nu am văzut ca acesta să dețină un telefon mobil. L-am auzit vorbind cu soția lui la telefon, însă la telefonul de pe secție. Nu pot să redau ce anume au vorbit cei doi întru-cât nu m-a interesat convorbirea acestuia pentru că era una obișnuită. Nu am văzut ca persoana vătămată (n.ref. Camelia Roja) să vină în vizită la Ovidiu. ” mai adaugă acesta.
Cu declarația consemnată și bătaia încasată
În continuarea audierii, Androne susține că deși le-a făcut pe plac gardienilor și doamnei procuror, a fost mutat în penitenciarul Aiud, unde a fost bătut ajungând la spital în stare gravă și având nevoie de intervenții chirurgicale.
„Arăt că audierea mea făcută de acea doamnă procuror s-a desfășurat astfel: dânsa a consemnat pe calculator ce a considerat de cuviință fără să mă întrebe nimic. Mai apoi mi-a dat declarația să o citesc probabil pentru a știi ce să spun la judecător, după care am plecat. Ulterior, eu am fost dus la penitenciarul Aiud, unde am fost bătut de gardienii de acolo și cred că acest lucru mi s-a întâmplat pentru ca ei să se asigure că voi declara cele consemnate de doamna procuror” mai arată Androne.
Polițistul de la Turda: Camelia Roja a venit într-o noapte la secție
Un alt martor audiat în dosarul în care interlopul turdean este acuzat că și-ar fi bătut soția, este agentul de la Poliția Turda, Pătruț Mihail. Acesta a precizat că își menține declarația dată în faza de urmărire penală și că înainte cu două săptămâni ca Roja Camelia să ajungă la urgențe, aceasta s-a prezentat la Poliția Turda pentru a-i cere lui Mihail să o ajute să își scoată copilul din căminul conjugal, de unde Ovidiu îi refuză acest drept.
„În noaptea dintre patru și cinci februarie mă aflam la locul de muncă deoarece eram ofițer de serviciu. Am fost contactat telefonic de la Spitalul Municipal Turda, de unde mi s-a spus că în incinta unității se afla o persoană, de sex feminin, agresată. Prin urmare am trimis un echipaj de poliție să intervină. De la spital mi s-a spus că persoana este soția lui Ovidiu Roja și că urmează să fie transferată la Unitatea de Primiri Urgențe Cluj. Ulterior, am ținut legătura cu cei de la UPU pentru a verifica starea ei.
Înainte cu două săptămâni eram de asemenea de serviciu, când într-o noapte la sediul poliției a venit Camelia Roja, care mi-a spus că ar dori să își ia copilul din domiciliul conjugal și că Ovidiu Roja nu i-ar fi permis acest lucru, sens în care ne-a cerut ajutorul. Și atunci am solicitat doi colegi care au venit la sediu și au discutat cu ea. Nu știu ce au discutat căci m-am luat cu altă treabă. Menționez că atunci, soția lui Ovidiu Roja nu prezenta urme de violență” declară polițistul Mihail Pătruț.
Camelia Roja s-a împiedicat pe scări
Dacă iniţial Camelia Roja susţinea că a fost bătută de acesta, câteva luni mai târziu şi-a schimbat declaraţia spunând că a alunecat pe scări. Roja a fost audiat în luna august, de către magistraţii Tribunalului Cluj, în cadrul procesului penal, în care este acuzat de tentativă omor, asupra soţiei sale, Camelia.
În urmă cu aproximativ două luni, magistraţii Tribunalului Cluj constatau legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul întocmit de parchet, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispuneau trimiterea acestuia în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. Împotrivă acestei soluţii, Ovidiu Roja, în prezent încarcerat în penitenciarul Gherlă, a înaintat o contestaţie, care a fost respinsă că nefondată, astfel încât acesta va fi judecat pentru faptul că ar fi încercat să-şi omoare soţia