A lovit-o cu palmele peste față, a strâns-o de gât și a amenițat-o că o omoară

În iulie 2020, prin decizie definitivă a Tribunalului București, actualul secretar general adjunct al PNL, fostul jurnalist Silviu Mănăstire, a fost obligat ca, timp de două luni, să nu se apropie de iubita sa la o distanță mai mică de 300 de metri. Măsura a fost luată după ce, în noaptea de 14 mai 2020, femeia fusese agresată de Mănăstire, pe atunci realizator al unei emisiuni de televiziune. De-a lungul timpului, mai mulți reprezentanți ai liberalilor, în frunte cu președintele formațiunii, Nicolae Ciucă, au condamnat, în mod public, fenomenul violenței împotriva femeilor, în România. Contactată printr-un mesaj privat pe contul de Facebook, victima nu a răspuns și l-a blocat pe jurnalistul G4Media.ro. La rândul său, Mănăstire s-a rezumat să declare că ”(…) din păcate de data asta nu ai subiect. Ne-am certat și ne-am împăcat după 2 săptămâni…👌”

  • UPDATE: Prietena lui Mănăstire a trimis redacției următorul punct de vedere: ”Nu am fost contactata de nimeni de la acest ziar așa cum se spune in articol. La un moment dat am văzut un mesaj in spam pe Facebook despre situația prezentată. Viața mea privată nu va privește. Nu va dau acceptul sa folositi numele meu sau imagini. Eu nu sunt o persoana publica. Incidentul care a avut loc îl regret și acum. Eram suparata in urma unor neintelegeri iar polițiștii au profitat de situația in care ma aflam și m-au îndemnat sa cer ordin de protecție pentru a nu mai avea contact cu partenerul meu. Între noi nu au avut loc violente așa cum se spune. Am deschis dosar penal așa cum mi-au sugerat polițiștii care probabil au încercat sa ii afecteze imaginea partenerului meu care este persoana publica. A fost o cearta care a degenerat, după care ne-am lămurit situația. Eu nu am fost in instanța și mi-am retras cererea, ca sa inchida dosarul pentru ca partenerul meu este un om minunat si ne-am si impacat avand in vedere ca si-a cerut iertare. Este o cearta si tine de noi. Silviu nu este un om violent precum scrieti voi si precum il acuzati. Va rog sa nu mai scrieti nimic pe acest subiect pentru ca ma simt agresata psihic”.

Conform deciziei definitive nr. 1609 din 29 iulie 2020 a Tribunalului București, ”din probatoriul administrat în cauză rezultă că în data de 14 mai 2020, apelanta-reclamantă (…) a fost victima actelor de violență psihologică și fizică ale intimatului-pârât (Silviu Mănăstire n.r.) care a devenit violent pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unei dispute casnice și a devenit agresiv față de concubina sa, având un limbaj agresiv inclusiv la adresa organelor de poliție, împrejurări care denotă un risc crescut de agresivitate din partea intimatului-pârât care, pe fondul consumului crescut de băuturi alcoolice își pierde cumpătul și devine impulsiv și agresiv chiar în prezența persoanelor apropiate și are manifestări antisociale chiar în prezența reprezentanților legii iar aceste împrejurări conturează convingerea instanței de apel că integritatea fizică și psihică a apelantei-reclamante a fost pusă în pericol prin actele de violență fizică și psihologică ale pârâtului-intimat în data de 14 mai 2020, starea de pericol fiind accentuată de faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, intimatul-pârât își pierde controlul și devine agresiv chiar în prezența ofițerilor de poliție (…)”.

Sursa Foto: Portalul instanțelor de judecată

Drept urmare, completul de judecată a decis instituirea unui ordin de protecţie împotriva lui Mănăstire, acesta fiind obligat să păstreze o distanţă minimă de 300 de metri faţă de femeie, reşedinţa acesteia şi locul ei de muncă. De asemenea, i s-a mai interzis să aibă vreun contact cu reclamanta, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod.

Inițial, în primă instanță, la Judecătoria Sectorului 1, cererea de instituire a ordinului de protecție, cerută de victimă, fusese respinsă.

Din datele disponibile în cele două sentințe, fond și apel, mai reiese că, după ce au fost chemați de victimă la fața locului printr-un apel la numărul de urgență 112, cei care instituiseră un ordin de protecție provizoriu împotriva lui Mănăstire au fost polițiștii. În acest ordin se menționa că ”la data de 14.05.2020, pârâtul Mănăstire Silviu a lovit-o pe intimată, în mod repetat cu palmele peste față, a strâns-o de gât, împiedicând-o să respire, a împins-o peste o masă și a amenințat-o că o omoară, în timp ce se aflau la locuința situată în București (…)” În aceleași sentințe mai este menționat că, în fața organelor de poliție, femeia a declarat că ”între părți au existat în mod constant neînțelegeri însă intimata nu a rupt relația deoarece pârâtul i-ar fi luat cartea de identitate și a șantajat-o emoțional.”

A doua zi, ordinul de protecție provizoriu a fost confirmat de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1. În vederea instituirii unei măsuri pe o durată mai lungă, femeia a depus, apoi, o acțiune ce a ajuns pe masa instanței de judecată. La dosarul cauzei s-a aflat și un certificat medico-legal din care a rezultat că femeia ”a suferit leziuni traumatice care s-ar fi putut produce la data de 14.05.2020 prin lovirea cu un corp dur care nu necesită zile de îngrijire medicală.” (fragment din aceeași sentință a Tribunalului București). La procese, Mănăstire nu a fost prezent, fiind reprezentat de avocați din oficiu.

Absolvent al unui Liceu Teologic, Silviu Mănăstire a fost, inițial, jurnalist în Cluj-Napoca, iar apoi a venit în București, unde a devenit cunoscut ca realizator al emisiunii Dosar de politician de la postul B1TV. Un apropiat al actualului ministru al Afacerilor Interne, Lucian Bode, Mănăstire a ieșit din presă, fiind numit, în august 2022, secretar general adjunct al PNL. Aici este subordonat direct, pe linie de partid, lui Bode, căruia i-a fost consilier în 2012. Contactat de G4Media.ro, Bode nu a oferit o reacție legată de existența acestui incident.

Jurnaliștii de la captura.ro au scris faptul că, în luna numirii din PNL, ”Fiind implicat într-o altercație nocturnă la un restaurant din centrul Capitalei și aflat sub influența alcoolului, Mănăstire a încercat astfel să intimideze câțiva polițiști.” În replică, Mănăstire declara despre că ”Polițistul a înțeles greșit. Eu i-am spus că sunt secretarul general adjunct al PNL Ilfov, asta era funcția acum două săptămâni. E și vina mea că, obosit fiind, am semnat actele fără să le verific atent. Vă dați seama, eram obosit. Incidentul a avut loc la 1 noaptea, iar noi ne-am întins cu poliția până la 4 dimineața.” La câteva zile după acest conflict, Mănăstire a fost avansat în PNL în funcția de secretar general adjunct la nivel național.

În ultimii ani, PNL și reprezentanți de la vârful acestei formațiuni politice au condamnat fenomenul violenței domestice și au propus măsuri care să împiedice agresiunile împotriva femeilor.
Astfel, anul trecut, premierul Nicolae Ciucă, președinte al PNL, a transmis opiniei publice, de Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor: „Condamn cu fermitate violenţa împotriva femeilor şi comportamentul abuziv, discriminatoriu, intolerabile pentru o societate democratică, bazată pe respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.”

Zilele trecute, senatoarea Alina Gorghiu declara că ”violenţa domestică rămâne o realitate tristă pentru România anului 2022. (…) prin extinderea instrumentelor de prevenţie şi control eficiente, victimele violenţei domestice, aparţinătorii, societatea vor fi mai în siguranţă”.

Deputatul Raluca Turcan afirma, în 2021, că ”Violenţa domestică constituie una dintre cele mai grave probleme sociale la nivel global. În România, acest fenomen este puţin raportat, însă cifrele pe care le avem ne spun că 94% dintre victimele violurilor raportate în 2020 sunt femei şi fete şi 92% dintre victimele agresiunilor sexuale sunt tot femei şi fete.”

Întrebată de G4Media.ro cum comentează faptul că un membru din conducerea unui partid a fost agresiv față de iubita sa, Turcan a răspuns: ”Nicio astfel de faptă nu poate fi apărată. Din păcate, una dintre consecințele pandemiei a fost creșterea numărului de cazuri de violență domestică”. Referitor la posibila demisie/demitere a unui astfel de politician, Turcan a spus că ”Este un fapt reprobabil și este o chestiune de decizie la vârful partidelor”.

Citește și: Super Marcel, patronul unei agenții imobiliare din Cluj, a distrus o mașină pentru că-l durea măseaua – Ziar Gazeta de Cluj

2 COMENTARII

  1. fatuca a inteles ca nu-i bine sa-i strice planurile popicului cu liceu manastire… ca deee baietasul din baneasa bate tare…. dee inca-s la putere stapanii lui…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.