Judecătoria Cluj Napoca a decis ca Simona Gaci, secretarul CJ Cluj, să fie cercetată penal într-un dosar care are legătură cu Aeroportul Internațional Cluj-Napoca.

”Prin acţiunile sale au fost încălcate dispoziţii cuprinse în Legea nr. 215/2001, O.U.G. 109/2011 şi Regulamentul nr. 139/2014, ceea ce a avut ca urmare vătămarea intereselor legitime ale petentei privind menţinerea siguranţei şi securităţii zborurilor desfăşurate pe aerodromul administrat de regie cât şi vătămarea dreptului de a opera un aerodrom, prin impunerea unor schimbări care făceau posibilă suspendarea ori invalidarea Certificatului de Aerodrom nr. RO-07/11.07.2017, ceea ce echivala cu sistarea imediată a tuturor operaţiunilor desfăşurate de aeroport. Mai exact, prin aplicarea HCJ nr. 220/2017 aeroportul nu mai îndeplinea condiţiile de management prevăzute de regulament referitoare la asigurarea unei competenţe profesionale la nivelul conducerii (lipsa managerului responsabil, în sensul regulamentului nr. 139/2014)”, au susținut cei de la Aeroportul Internațional Cluj, potrivit foaiatransilvana.ro.

Judecătorul a decis să infirme ordonanța procurorului de la PCA Cluj. Magistratul a mai decis redeschiderea urmăririi penale și audierea Simonei Gaci în calitate de suspect.

S-a reținut faptul că în timpul anchetei nu a fost respectat Codul de Procedură Penală. Simona Gaci a fost audiată fără a fi reprezentată de avocatul ales.

”Va desfiinţa soluţia de clasare dispusă cu privire la suspecta Gaci Simona pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la perturbarea serviciilor Aeroportului și va dispune trimiterea cauzei la procuror pentru a completa urmărirea penală, întrucât în mod nelegal s-a procedat la audierea suspectei în lipsa apărătorului ales al persoanei vătămate, iar din în starea fapt expusă în ordonanța de clasare și actele de la dosar, nu reiese elementul material al infracțiunii cu privire la care s-a reținut că nu este săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”, se arată în sentința Judecătoriei Cluj Napoca.

Astfel, judecătorul decide că se impune reaudierea suspectei cu respectarea dreptului apărătorului ales al persoanei vătămate de a fi încunoștințat și de a participa la administrarea acestui mijloc de probă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.