Comuna Jucu, județul Cluj, devine pe 11 aprilie 2025 un centru de referință al educației, culturii și identității naționale, prin găzduirea celei de-a IV-a ediții a Simpozionului Internațional „Esențe Românești”, dedicat memoriei lui George Barițiu, „fiul satului Jucu de Jos și figură emblematică a renașterii culturale românești”.

Evenimentul este organizat de Școala Gimnazială „George Barițiu” Jucu de Sus, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Jucu, și aduce în prim-plan tema „Educația ca factor de coeziune culturală și inovație socială: Perspective interdisciplinare”. Organizatorii propun „un dialog amplu despre rolul educației în construirea unor comunități incluzive, responsabile și ancorate în valorile naționale”.

Simpozionul va fi onorat de prezența unor nume importante din educație și viața publică:

  • prof. univ. dr. psih. Daniel-Ovidiu David, Ministrul Educației și Cercetării
  • Inspectorul Școlar General Marinela Marc
  • Reprezentanți ai Mitropoliei Clujului, ai autorităților locale și ai sistemului educațional din Republica Moldova.

Potrivit organizatorilor, „la această ediție s-au înscris aproape 250 de cadre didactice, din care peste 120 de inspectori, directori și profesori au confirmat participarea fizică”. Participanții provin din județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Alba, Mureș, București, dar și din Republica Moldova.

„Simpozionul ‘Esențe Românești’ rămâne un reper de interdisciplinaritate, dialog cultural și valorizare a identității naționale, punând educația în centrul unei comunități unite prin valori și colaborare”, subliniază organizatorii.

Citește și: ​Clujeanul Florin Bercean, noul președinte al Federației Române de Judo​!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.