Protestul anunţat de sindicaliştii CFR pentru ziua de astăzi a fost suspendat ca urmare a protocolului semnat între conducerea Confederaţiei Meridian şi ministrul Transporturilor, Ludovic Orban. Sindicaliştii cer ca în următoarele două săptămâni să fie puse în aplicare două dintre punctele din protocol. Este vorba de promovarea unei ordonanţe de urgenţă prin care calea ferată să fie tratată la fel ca şi infrastructura rutieră, astfel încât în legea bugetului de stat pentru 2009 să primească fonduri pentru modernizări şi reabilitarea infrastructurii feroviare. Cealaltă măsură se referă la ordinele care reglementează verificarea şi autorizarea pe tip de instalaţie a personalului feroviar.
Săptămâna viitoare, se va trimite Guvernului o ordonanţă de urgenţă prin care se va acorda transferul de la bugetul de stat către compania infrastructură pentru lucrările de modernizare şi de întreţinere a reţelei feroviare, a declarat Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, la finalul întâlnirii cu sindicatele CFR.
De asemenea, vor continua negocierile cu sindicatele şi în două săptămâni, vor fi aprobate ordinele care reglemnetează pregătirea şi verificarea periodică a personalului din calea ferată, a adăugat Orban. Privind contractul colectiv de muncă pe anul 2009, vor fi eliminate discriminările între salariaţii diferitelor companii din calea ferată. "Voi pleda şi voi susţine necesitatea acordării de resurse financiare suplimentare către calea ferată", a spus oficialul. Acesta a adăugat că este greu să se mai opereze modificări asupra bugetelor anul acesta, însă toate obligaţiile salariale către muncitorii CFR vor fi achitate.
Directorul general al CFR Infrastructură, Constantin Manea, a declarat că anul acesta au fost acordaţi pentru investiţii doar 80 milioane euro din necesarul de 500-600 milioane euro.
Aproape 7.000 din 35.000 de angajaţi ai CFR anunţaseră că vor întrerupe lucrul astăzi, începând cu ora 7 dimineaţa până la ora 13. Motivul grevei era lipsa banilor alocaţi pentru investiţii în 2008, potrivit unei decizii a consiliului director al Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare-Comercial.
Conducerea Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” SA şi-a anunţat disponibilitatea să continue discuţiile cu sindicaliştii pentru negocierea Contractului Colectiv de Muncă, pe o perioadă de 60 de zile.

"Este prima mişcare de protest a salariaţilor de după '89 în care nu se cer majorări salariale, ci priveşte siguranţa la locul de muncă şi siguranţa călătorilor", a spus preşedintele Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial, Gheorghe Popa.