Sindicaliștii din cadrul apelor Române îi cer demisia lui Relu Adam,  directorul Departamentului Management Resurse Umane din cadrul ANAR. El este este pila lui Valentin Avram, liberalul care conduce departamentului de inspectori din cadrul ABAST.

„Vă solicităm eliberarea imediată din funcția de Director Departament Management Resurse Umane a domnului Relu Adam, ocupantul acestui post”, se precizează în adresa sindicatului către directorul general al ANAR. Păstrarea acestuia în funcție, menținerea atribuțiilor de a gestiona resursele umane ale instituției la orice nivel, după toate chestiunile anormale/ilegale apărute în spațiul public (parte din acestea constituind inclusiv obiect al cercetărilor penale la parchete) reprezintă pentru instituția pe care o conduceți și pentru angajații acesteia, o permanentă amenințare. Niciuna dintre chestiunile anormale/ilegale de care acum știm nu ar fi putut fi realizate fără concursul direct al directorului Relu Adam. Mai toate aveau acceptul și aprobarea scrisă a acestuia, lucru ce poate fi dovedit cu foarte multe acte semnate în timp”, arată adresa sindicaliștilor.

Relu Adam este directorul departamentului de resurser umane de la ANAR de aproape zece ani.

Detaliile despre legăturile dintre clujeanul Valentin Avram și Relu Adam pot fi citite AICI

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.