În teorie, sindicatele au rolul de a apăra și promova interesele de natură profesională, economică și socială a angajaților, atât la nivel individual, cât și colectiv, dar și pentru a apăra drepturile de muncă prevăzute în contracte, în realitate, sindicatele s-au transformat în adevărate motoare de autofinanțare, care mănâncă banii contribuabililor fără să facă mai nimic în schimb. Cotizațiile încasate se ridică la sume de ordinul sutelor de mii de lei pe lună, anual fiind încasat un venit colosal cu care numai liderii sindicali știu ce se întâmplă, iar membrii nu au prea multe beneficii. 

Sindicatul Universității Babeș-Bolyai stă pe un sac de bani 

Sindicatul Universității Babeș-Bolyai a fost înființat în anul 1990, inițial s-a numit Sindicatul Liber al UBB și număra 35 de membri. Din 1994 sindicatul a fost redenumit Sindicatul Universității “Babeș-Bolyai”, iar numărul membrilor a crescut considerabil. Potrivit informațiilor publicate pe site, Sindicatul UBB are peste 1800 de membrii care trebuie să  achite o cotizaţie lunară în cuantum de 1% din salarul brut, astfel dacă o persoană are salariul brut de 20.000 de lei, va fi nevoită să achite în fiecare lună 200 de lei pentru sindicat. La un calcul simplu ne putem da seama că sindicatul încasează lunar aproximativ 360.000 de lei din cotizațiile celor peste 1800 de membri. Sindicatul UBB este afiliat la Federația Națională Alma Mater.

Președintele Sindicatului Universității Babeș-Bolyai este lectorul universitar dr. Laura Olteanu, fost director al Departamentului de Administrare a Afacerilor, FSEGA Cluj-Napoca, extensia Sf. Gheorghe. Nu are o prezență pregnantă în mediul online, iar ultima declarație de avere pe care a completat-o și a făcut-o publică datează din 2016. Atunci declara trei apartamente: două cumpărate în anul 2001, respectiv 2009 și altul dobândit prin donație în 2005, dar și un autoturism marca Peugeot din 2007. Nu avea niciun depozit bancar, în schimb avea datorii în valoare de peste 98.000 de lei. Venitul anual pe care îl încasa în 2016 provenea din două funcții: 64.282 de lei din cea de cadru universitar al Universității Babeș-Bolyai și 21.356 de lei din cadrul Sindicatului UBB. 

Laura Olteanu a ajuns la conducerea sindicatului după ce, în 2018, conferentiarul dr. Teodor Toadere a demisionat după 16 ani de mandat. În acea perioadă s-a creat mare vâlvă printre sindicaliști care îl acuzau pe Toadere de nepotism, după ce și-ar fi angajat fiica într-un post cheie. 

Sindicatul Libertatea CF Cluj și-a declarat proprietățile, dar veniturile nu

Sindicatul Libertatea Cai Ferate Cluj a fost înființat în anul 1990 și are aproximativ 3000 de membrii  din unitățile feroviare ale Sucursalelor Regionale Cluj. Este afiliat la Federatia Nationala Feroviara Miscare Comercial. Sindicatul Libertatea CF Cluj deține Clubul CFR din Cluj-Napoca și o pensiune turistica în Beliș-Fântânele, județul Cluj. Marius Cornel Mureșan este președintele sindicatului însă au ales să țină pentru ei informațiile legate de funcția acestuia, declarația de avere sau de cotizația pe care o achită membrii în fiecare lună. 

Sindicatul USAMV Cluj-Napoca singurul care face muncă voluntară

La conducerea sindicatului Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca se află profesorul dr. Gheorghe Florinel Brudașcă. Pe site-ul sindicatului este menționat că membrii Biroului Executiv si al Consiliului de Conducere al Sindicatului USAMV Cluj-Napoca își desfășoară activitatea sindicală voluntar și nu beneficiază de niciun venit suplimentar, fiind singurul sindicat din Cluj-Napoca de acest gen.

Sindicatul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, o altă fabrică de bani

Sindicatul Universității Tehnice (SINDUT) a fost înființat în 5 martie 1998 prin reunirea mai multor organizații sindicale din cadrul Universității. Fiecare membru trebuie să achite o cotizațe lunară de cel mult 1% din salariul brut. Aceștia se laudă că sunt: „singura organizație profesională, cu personalitate juridică, care reunește prin adeziune liber exprimată salariați și pensionari din Universitatea Tehnică, indiferent de naționalitate, sex, convingeri politice sau religioase.” Președintele SINDUT este profesorul dr. ing. Marian Borzan. Sindicatul nu s-a implicat în niciodată în procese menite să sprijine membri. Și în acest caz numărul membrilor, valoarea cotizațiilor anuale și proprietățile pe care le deține sunt un mister. 

Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean, implicat în procese până peste cap

A fost înființat în primăvara anului 1990 și până la acest moment, este format din peste 6000 de membri din tot județul Cluj care cotizează în fiecare lună cu un cuantum de 1% din salariul brut. Îi sunt afiliate peste 140 de organizații din învățământul preuniversitar din județul Cluj, iar ea la rândul ei este afiliată la  SLIPC este printre singurele sindicate clujene care au făcut nenumărate demersuri în instanță pentru a le apăra drepturile membrilor. 

Din păcate, o bună parte din sindicatele din Cluj-Napoca sunt inexistente în mediul online, astfel că nu pot fi consultate detalii cu privire la persoanele aflate în funcții de conducere, veniturile încasate și proprietățile pe care le dețin, iar cele care și-au făcut public măcar un număr de telefon și o adresă de e-mail aleg să nu răspundă deloc. Printre sindicatele care nu au publicat nicio informație: se numără Sindicatul Liber Apă Canal din Cluj, Sindicatul Liber CTP Cluj-Napoca, Sindicatul Județean SANITAS, care este prezent doar pe Facebook și Sindicatul Liber al casei Județene de Pensii Cluj. 

Liderii sindicali beneficiază de protecția legii

Potrivit articolului 220 din Codul Muncii:

(1) Reprezentanților aleși în organele de conducere ale sindicatelor li se asigura protecția legii contra oricăror forme de condiționare, constrangere sau limitare a exercitării funcțiilor lor.

(2) Pe toata durata exercitării mandatului, reprezentanții aleși în organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediati pentru motive ce țin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariații din unitate.

(3) Alte măsuri de protectie a celor aleși în organele de conducere ale sindicatelor sunt prevăzute în legi speciale și în contractul colectiv de munca aplicabil.


Citește și: Curtea de Apel Cluj a rămas tot un malaxor al injustiției

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.