Sindicaliștii de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (Tradiții Clujene) au intrat în grevă japoneză, după ce tot mai mulți au acuzat conducerea instituției, solista Adriana Irimieș, că ar avea o atitudine dictatorială. Angajații se declară nemulțumiți și de pregătirea profesională a managerului care, după cum ne-au declarat sindicaliștii, reiese din toate deciziile luate. 

Nemulțumirile angajaților de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (Tradiții Clujene) cu privire la modul în care Adriana Irimieș conduce instituția și comportamentul pe care aceasta îl manifestă, i-a determinat membrii sindicatului Tradiții Clujene să intre în grevă japoneză. Astfel la concertul tradițional de pricesne susținut marți, 19 aprilie, la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”, soliștii și membrii Orchestrei profesioniste Cununa Transilvană au purtat o banderolă albă pe mână în semn de protest. Neregulile din instituție nu sunt recente și sindicaliștii ne-au anunțat că au încercat să discute cu Adriana Irimieș, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, însă fiecare încercare de a semnala sau rezolva problemele apărute se sfârșea cu țipete, o atitudine dictatorială și uși trântite în nas. 

„Dacă spun ceva, le spune să tacă, îi dă afară din birou”

Potrivit liderului sindicatului Tradiții Clujene, interpreta de muzică populară Mariana Morcan, protestul inițiat de sindicaliști are la bază comportamentul abuziv al Adrianei Irimieș, susținut de o comunicare deficitară. 

„Dacă nu vii cu pace când vii și să te înțelegi cu oamenii din instituție, știți cum este, oamenii rabdă o zi, două, un an, doi, dar până la urmă nu poți să vii cu o atitudine de dictator, că totuși se lucrează cu oameni. Angajații instituției nu mai rezistă. Conducerea pune o presiune imensă pe oameni. Am înțeles că le vorbește urât. Dacă spun ceva, le spune să tacă, îi dă afară din birou. Ia decizii fără să comunice cu șefii de compartiment, în primul rând. În cele din urmă s-a ajuns aici, la aceste nemulțumiri. Nu se poate lucra așa, totuși este vorba despre o instituție de stat, o instituție de cultură, chiar dacă ești pus în frunte, trebuie să știi să colaborezi cu oamenii din instituție.”, a declarat Mariana Morcan, șefa sindicatului Tradiții Clujene. 

Sindicaliștii au cerut sprijinul Consiliului Județean Cluj

Mariana Morcan susține că Adriana Irimieș se comportă precum un dictator cu angajații, iar aceștia nu au mai putut suporta situația, motiv pentru care au trimis și un memoriu către Consiliul Județean Cluj. Un memoriu pe aceeași temă a trimis și dirijorul Ovidiu Barteș, iar conducerea instituției ar fi interpretat că Ovidiu Barteș a semnalat neregulile din instituție pe motiv că ar avea o problemă personală față de aceasta. 

„Toți angajații din sindicat, sunt 20 de membri, au trimis un memoriu comun către Consiliul Județean Cluj. Noi am făcut o ședință de sindicat unde angajații și-au spus problemele, le-am notat și am făcut un proces verbal. Înainte să facem noi memoriul, am înțeles că și domnul Ovidiu Barteș, șeful de compartiment, a trimis un memoriu la Consiliul Județean Cluj. Din câte am înțeles ancheta este în desfășurare. Membrii din sindicat au spus că vor să facem și un memoriu comun ca și sindicat ca să nu se înțeleagă că numai domnul Ovidiu Barteș ar avea ceva probleme cu doamna Adriana Irimieș, că așa am înțeles că s-a interpretat, că ar fi având domnul Barteș ceva personal cu dumneaei și că restul o ducem foarte bine.”, a afirmat Mariana Morcan.  

„Face tot felul de contracte suspecte pe bani mulți”

Mariana Morcan susține că angajații instituției se plâng de atitudinea sfidătoare a Adrianei Irimieș, dar și de slaba pregătire profesională a acesteia, care ar fi fost pusă în funcție fără să aibă studiile necesare și și-ar fi obținut diplomele ulterior ocupării scaunului de manager. 

„Ideea este că un manager trebuie să lucreze cu oamenii din instituție, nu poați să-i sfidezi și să lucrezi de capul tău. Manifestările trebuie făcute împreună cu angajații, avem specialiști, cum sunt și membrii Orchestrei profesioniste Cununa Transilvană, toți au studii, doctorate. Oamenii vor să afle și sunt nemulțumiți și de ce studii are conducerea. Când ai un asemenea comportament față de niște oameni care sunt specialiști, trebuie să ai cel puțin mai multe studii decât ei. Aștept să văd și eu ce răspunsuri vom primi pentru că eu nu sunt un corp de cercetare, eu sesizez. Am înțeles că și la nivel de contabilitate face tot felul de contracte suspecte pe bani mulți, deci aceste lucruri trebuie cercetate, văzute. Eu sunt un lider de sindicat care duc mai departe ceea ce au semnalat membrii. Oamenii sunt nemulțumiți de managementul conducerii, vor să știe ce studii are Adriana Irimieș. Din câte am înțeles, doamna și-ar fi făcut mai multe studii după ce a venit acum trei ani la conducere, studii pe care ar fi trebuit să le aibă înainte de a ocupa această funcție. Oamenii așa spun, aceste lucruri trebuie verificate. Când pui un om în fruntea unei instituții trebuie să fie pregătit. Angajații sunt foarte nemulțumiți de comportamentul și atitudinea conducerii și modul în care gestionează banii publici, ce planuri de viitor are conducerea pentru că nu comunică nimic cu nimeni. Acum să vedem ce va decide Consiliul Județean Cluj”, a explicat șefia sindicatului Tradiții Clujene.  

Potrivit Marianei Morcan, până ca Adriana Irimieș să ocupe funcția de manager al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, nu au mai existat astfel de probleme. 

„În așa fel nu putem funcționa și, în primul rând, nu este bine să se întâmple astfel de lucruri într-o instituție de cultură. Eu sunt de 31 de ani în această instituție și așa ceva nu s-a mai întâmplat până acum. Oamenii trebuie să vadă că din moment ce până acum, timp de 31 de ani, nu s-a mai întâmplat așa, înseamnă că ceva nu merge.”

Adriana Irimieș nu cunoaște nicio problemă

Am luat legătura cu Adriana Irimieș, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj,pentru a-i cere un punct de vedere cu privire la greva japoneză inițiată de membrii sindicatului Tradiții Clujene și acuzațiile care i se aduc. Aceasta ne-a comunicat că nu știe motivul pentru care sindicaliștii au ales să protesteze, însă i-a invitat pe aceștia la o discuție pentru a obține lămuriri. 

„La concertul nostru de pricesne, membrii sindicatului au susținut această grevă japoneză, dar nu cunosc motivele. Am lansat o invitație pentru o discuție către membrii sindicatului, însă nu am primit niciun răspuns. Până la acest moment nu am avut nici măcar o întâlnire cu membrii sindicatului în care să dezbatem acest subiect, nici măcar una. Nu pot să vă mai spun altceva. Nu cunosc nici motivele grevei și nici nu am fost informată că sindicatul ar avea anumite probleme. Aștept un dialog, în funcție de agenda mea de lucru, cu mare drag, să-mi relateze când vor să avem o discuție”, a declarat Adriana Irimieș.

1 COMENTARIU

  1. Adriana Irimies ,Minte cu nerușinare cînd spune că nu știe ce au intrat cei de la sindicat in grevă.
    Cît despre faptul că a i așteaptă să aibă o discuție .minte din nou pentru că doamna Adriana Irimies A doua zi după spectacol a intrat în concediu.O femei pusă să distrugă cultura clujeană și tot cea ce reprezintă, un produs autentic de Cluj ,cum ar fi de ex. Profesor Doctor Ovidiu Bartes

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.