Dorin Petrişor
Revistele româneşti de cultură au avut, după 1990, o soartă ingrată. Statul le-a subvenţionat din ce în ce mai puţin, iar conducătorii acestora, cu puţin excepţii, nu s-au adaptat pieţei. Mai ales că noii îmbogăţiţi preferă să-şi înalţe vile kitsch şi să poarte şosete de plastic decât să susţină producţia culturală. Cele mai lovite reviste de gen au fost însă cele de artă. Costul de producţie relativ ridicat şi publicul extrem de restrâns au determinat falimentul majorităţii revistelor de artă. După ce a capotat bucureşteana ArtAtelier, a venit şi rândul singurei reviste de profil din Transilvania, Balkon.
Revista Balkon, editată de Fundaţia IDEA şi de tipografia Idea Design&Print, ambele clujene, a fost lansată în 1999. Revista a fost concepută ca o replică a omonimei din Budapesta, având însă independenţă atât financiară, cât şi editorială. Colectivul redacţional (Timotei Nădăşan-redactor şef, Alexandru Polgar şi Attila Tordai, redactori, asistaţi de o sumă de colaborarori pricepuţi) a gândit şi a realizat acest proiect ca un spaţiu de manifestare şi analiză a artei contemporane. Accentul era pus pe tehnicile alternative: foto, artă computerizată, colaj, şi doar accidental pe formele „clasice”: pictura sau sculptura. De asemenea, redactorii Balkon au preferat popularizarea tinerilor artişti, scoţându-i pe „balcon” pe cei de o suspectă notorietate. Revista apărea trimestrial şi s-a oprit, în 2003, la numărul fatidic 13.
Vede tot
Balkon a fost o publicaţie bine ancorată în eveniment, în sensul că nu a scăpat nici o manifestare a noii avangarde. De pildă, numărul 5 a fost dedicat prezentării grupului SubReal, al 7-lea lui Dan Perjovschi, al 8-lea a vorbit despre 11 tineri fotografi români etc. Toate numerele au fost asortate cu reproduceri de cea mai bună calitate. Pe de altă parte, Balkon a fost o publicaţie internaţională. Nu numai că au fost prezentaţi artişti din întreg spaţiul european, dar şi textele, unele traduceri din critici occidentali iluştri, stau mărturie „politicii de integrare” urmate de redactorii revistei. Deşi grosul revistei era dedicat artelor plastice, paginile Balkon-ului au găzduit şi cronici de film, teatru, dans etc. Pe scurt, nimic din ce e vizual nu le era străin.
Am o IDEA
Ultimul număr este deschis de un interviu cu Daniel Spoerri, realizat de Nagy Marta şi Adamik Lajos. Titlul este revelator şi pentru destinul revistei: “Nu puteam face toată viaţa acelaşi lucru…”. Am reţinut din acest număr şi excelentul studiu istoric “Arta: o noţiune contradictorie”, de Jean Wirth şi interviul “Supravieţuirea creatoare a mediului artistic”, acordat de curatorul rus Viktor Misiano lui Vladimir Bulat. Din acest din urmă articol, cetitoriul se poate dumiri că problemele artei contemporane sunt aceleaşi în Rusia sau România. Mai precis, acestea sunt legate de “dezlegarea” artiştilor de sistem, de necesitatea “marginalizării” actului artistic, de ieşirea acestuia de sub tutela apăsătoare a “oficialului”.
Chiar dacă a încheiat cu numărul 13, Fundaţia IDEA nu abandonează proiectele culturale de acest tip. În circa o lună, este preconizată lansarea unei noi reviste, IDEA, având un alt format şi altă structură. Noua publicaţie nu va mai fi “exclusivistă”, cum a fost Balkon, ci va aborda mai multe pajişti culturale. Prea multe amănunte nu ne-a putut oferi nici Timotei Nădăşan, din simplul motiv că nu le cunoaşte încă nici el. IDEA este încă în faza de intuiţie.
