Printre cele mai importante modificări aduse de noua lege pentru organizare judiciară se numără obligativitatea verificării modului în care funcţionează în fiecare instanţă din ţară sistemul de repartizare aleatorie a dosarelor.

În proiectul pentru modificarea Legii 304/2004, care a fost promulat de preşedintele Klaus Iohannis, la articolul 53, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), care are următorul cuprins:

„(3) Sistemul de repartizare aleatorie a cauzelor pe complete de judecată se auditează extern, la fiecare 2 ani, sub conducerea Ministerului Justiţiei şi cu implicarea societăţii civile şi a organizaţiilor profesionale ale magistraţilor. Concluziile auditului sunt publice.”

Se instituie astfel prin lege un control suplimentar al sistemelor informatice de repartizare aleatorie a cauzelor, verificări care vor fi efectuate şi cu implicarea societăţii civile şi a organizaţiilor profesionale ale magistraţilor.

Modificările aduse Legii 304 din 2004 au fost contestate de reprezentanţii Opoziţiei, atât USR cât şi PNL sesizând Curtea Constituţională pe prevederile proiectului de lege, dar şi de către preşedintele Klaus Iohannis, care a atacat legea de două ori la CCR.

Şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a contestat la Curtea Constituţională modificările aduse legii privind organizarea judiciară, prevederile fiind criticate dur şi de către procurorul general Augustin Lazăr, care s-a declarat nemulţumit, printre altele, de înfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

Curtea Constituţională a respins sesizările pe proiectul de lege, acesta fiind promulgat săptămâna trecută de către preşedintele Klaus Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.