SITUAȚIA TELEVIZIUNII PUBLICE ROMÂNE

Când a fost destituit Stelian Tănase, președintele Televizunii Române, numit în funcție încă în perioada în care guverna USL-ul, starea financiară a televizunii publice era catastrofală. În momentul de față există o conducere provizorie, dar situația economică nu s-a îmbunătățit. S-au luat anumite măsuri de reducerea cheltuielilor, s-a mai micșorat personalul, care oricum era prea mare, dar acestea nu sunt suficiente, deoarece se difuzează la nesfârșit reluări, e adevărat, unele foarte bune, situație care nu este normală.

Deși TVR, prin canalele sale, are după părerea mea, cele mai bune și obiective informații, unii politicieni, printre care și domnul Tăriceanu, propun trecerea acestei societăți publice în insolvență, fapt nemaiîntâlnit până acum în Europa. PSD are două marote: să nu se mărească taxa de televiziune, care este doar de 4 lei și să se numească pe lângă funcția de președinte și un director general al Televiziunii. Nu văd cum acceptarea acestor propuneri va permite ameliorarea situației televiziunii publice. Oricum, românii plătesc cea mai mică taxă  de televiziune din continentul nostru.

Dacă solicitarea președintelui Senatului va fi însușită de Parlament, în cadrul planului de reorganizare prin insolvență, se vor reduce datoriile Televiziunii, în primul rând se vor șterge debitele istorice. În schimb, nu văd cum înființarea încă a unui post de conducere va îndrepta starea de fapt și se va evita falimentul, ceea ce într-un an electoral ar fi o adevărată catastrofă.

Mai sunt unii care cer să se modifice actuala lege de funcționare. Consider că modificarea unei legi care reglementează deopotrivă atât televiziunea cât și radioul public nu ar fi utilă, cât timp radioul funcționează foarte bine. Numai televiziunea merge prost. Poate că emiterea unui act normativ care să reglementeze exclusiv televiziunea  publică ar fi necesară.

Încă de la înființarea sa, Televiziunea Română a parcurs un drum sinuos. Până în 1971, deci până la apariția ’’revoluției culturale’’, noi aveam una din cele mai performante televiziuni din țările socialiste.  Mulți bulgari de peste Dunăre au învățat  românește, urmărind serialul ’’ Sfântul’’ cu Roger Moore. Apoi s-au prezentat multe filme occidentale de calitate, seriale britanice excelente, îndeosebi ecranizări, cum a fost ’’Forsyte Saga’’, dar din motive de cenzură ideologică, calitatea emisiunilor s-a micșorat, deși mai aveai la ce deschide televizorul. A urmat apoi perioada cea mai neagră din anii ’80, când emisiunile din timpul săptămânii durau două ore, dintre care mai bine de jumătate erau consacrate cuplului prezidențial. În această perioadă, românii din vest se uitau la sârbi și unguri, cei din nord la ucrainieni, răsăritul la moldoveni și ruși, iar sudul la bulgari. Îmi  amintesc că în vitrina companiei Balkan Air era afișat, în limba română, programul televiziunii din Sofia. Și totuși, după cum relevă sondajele de opinie publică, unii regretă comunismul, spunând că cel mai bun partid a fost PCR.

După 22 decembrie 1989, din punct de vedere politic, televiziunea a fost instrumentul servil al FSN-ului, în deosebi al președintelui Iliescu. Și această situație explică victoria zdrobitoare obținută de FSN la alegerile din 20 mai 1990. Au pătruns însă masiv, pe micile ecrane, filme occidentale, dar nu întotdeauna de cea mai bună calitate. Când a apărut PRO TV s-a ivit primul concurent veritabil al televiziunii naționale. La PRO  TV, Nicolae Manolescu a avut o emisiune excepțională: ’’Profesiunea mea este cultura’’. După aceea, canalele de televiziune, cu profil comercial și informativ, s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie, iar Antenele erau simple instrumente de propagandă ale familiei Voiculescu. Telespectatorii nu se prea uitau la emisiunele de cultură, preferau să vadă politicienii și așa zișii ziariști cum se injură ca la ușa cortului. Audiența televiziunii publice a scăzut continuu și fiindcă aceasta s-a încadrat aproape întotdeauna în limitele decenței. Apoi, o parte din ziariștii buni de la TVR au părăsit-o, cum s-a întâmplat cu Moise Guran, care s-a angajat la DIGI 24. Nu cunosc motivele pentru care a abandonat televiziunea care l-a format și lansat și la care era urmărit cu mult interes.

Cu toate scăderile și insuficiențele celor patru canale ale Televiziunii Române, acestea sunt foarte importante pentru cei care respectă cultura și civilizația română. Desigur, aceeia care au iubit-o pe Elodia și OTV-ul lui Dan Diaconescu, nu vor mai privi  televiziunea publică. Situația nu trebuie să ne ingrijoreze prea mult. Avem canalele pe care le merităm, dar televiziunea națională trebuie să rămână un reper al normalității. Acolo l-am urmărit cu sufletul la gură pe Iosif Sava, și unde oare îl vom mai putea asculta pe Grigore Leșe ? Oare vom mai avea o emisiune consacrată telecinematecii? Cât de interesante au fost conversațiile doamnei Eugenia Vodă sau sunt cele ale doamnei Daniela Zeca Buzura! Ce mult ne-ar lipsi Teleenciclopedia, ba chiar și emisiunile de satiră și umor! Un respectuos omagiu pentru ’’Memorialul durerii’’ al doamnei Lucia Hossu Longin.

În găsirea unor soluții realiste pentru funcționarea în continuare a televiziunii publice, ar trebui să se implice și mai mult guvernul de tehnocrați și să nu arunce pisica exclusiv în ograda Parlamentului, care alege președintele acestei instituții.

Cu siguranță că în afara lipsei de resurse financiare, de care se face vinovat Parlamentul, și cei care gestionează banii publici ai televiziunii trebuie să fie mai atenți în mânuirea lor, pentru a nu permite alunecarea acestei instituții în abis financiar.

În final, doresc să evoc câteva aspecte relevante. Televiziunea națională adresează zilnic apeluri prin care solicită sprijinul nostru, aratând că un film la televiziune costă numai 25 de bani, ridicol de puțin comparativ cu prețul unui film la mall. Mi-am amintit că înainte de a se desființa TVR Cultural s-a difuzat o emisiune excepțională, moderată de Horia Roman Patapievici, intitulată ’’Cuvântul care zidește’’. Și apoi îmi aduc aminte ce bucurie mi-au adus convorbirile dintre Gabriel Liiceanu si Andrei Pleșu. Deci pledez cu hotărâre pentru televiziunea publică, care în ultimul sfert de secol mi-a adus unele dintre cele mai durabile satisfacții.

Baia Mare, 10 martie 2016

Adrian Man