Albu Sanda Lucia, avocat în Baroul Cluj, a reprezentat-o pe Johnson Daciana Claudia în mai multe procese civile. Pentru a-şi favoriza clienta, avocata a folosit un sistem de stornarea onorariilor, restituind clientei cea mai mare parte din onorariu. La dosarele aflate pe rolul instanţelor s-au depus însă chitanţe care atestau încasarea unor sume mari de bani drept onorariu, aşa încât fostul soţ al lui Johnson a fost obligat la plata unor sume de bani în cuantum de peste 100.000 de lei, deşi onorariul real plătit de fosta a soţie era de doar 21.000 de lei.

La Curtea de Apel Cluj a fost înaintată o plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale a avocatei din Baroul Cluj, Albu Sanda Lucia. Cererea este formulată de R.R., fostul soţ al clientei sale Johnson Daciana Claudia. Acesta solicită pronunţarea unei alte hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună admiterea plângerii sale cu consecinţa reţinerii cauzei spre judecare sau, în subsidiar, desfiinţarea dispoziţiei procurorului general de neîncepere a urmăririi penale şi trimiterea cauzei înapoi la procuratură.

Iniţial, plângerea lui R.R. împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă de către procurorul general de pe lângă Curtea de Apel Cluj, cu motivarea că situaţia reclamată nu e de resortul organelor penale, el trebuind, în opinia acestuia, să ridice problema onorariului de succes sau a disproporţiei onorariului raportat la obiectul cauzei în faţa instanţei civile în care s-a judecat cu fosta sa soţie, Johnson Daciana Claudia.

Albu Sanda Lucia, avocat în Baroul Cluj, a reprezentat-o pe Johnson Daciana Claudia într-un proces legat de custodia fiicei sale minore. Pentru a-şi favoriza clienta, fără să renunţe totuşi la un onorariu substanţial, Albu i-a spus acesteia că există un sistem de stornare a onorariilor în sensul în care se poate face un contract provizoriu, prin care se stabileşte o sumă ca onorariu ce urmează a fi achitat de clientă, urmând ca avocata să-i  restituie o parte din acea sumă prin stornare.

În  2010, R. R., fostul soţ al Dacianei Johnson, a aflat de stornarea de onorariu şi a cerut revizuirea în mai multe dosare, dar instituţiile i-au respins cererile de revizuire.

 

Instanţa motivează admiterea plângerii

În opinia instanţei de la Curtea de Apel Cluj, din modul în care au acţionat cele două rezultă însă că au avut de la bun început o înţelegere frauduloasă, şi anume aceea de a depune la dosarele aflate pe rolul instanţei chitanţe care să ateste încasarea unor sume mai mari de bani drept onorariu, sume care ulterior erau restituite clientei. Cheltuiala privind onorariul avocaţial devenea astfel una fictivă, iar Daciana Johnson are în continuare pretenţia de a i se plăti sumele stabilite de instanţe în sarcina fostului soţ R.R., cu toate că recunoaşte că a plătit efectiv doar suma de 20.000 de lei cu titlu de onorariu.

Din centralizatorul depus de R.R. la dosar reiese că acesta a fost obligat, în procesele avute şi în procesele de executare silită, la plata sumei 117.850 de lei către fosta sa soţie, reprezentând onorariul avocaţial. În dosare există actele doveditoare stornărilor efectuate de Albu, suma totală stornată din cele 17 operaţiuni fiind de 93.000 de lei.

Pe de altă parte, pentru a se sustrage de la plata impozitelor, Albu a emis  mai multe chitanţe cu acelaşi număr de ordine, astfel încât, în evidenţa contabilă, chitanţele depuse în mai multe dosare apăreau o singură dată.

Curtea a admis plângerea formulată de R.R. şi a trimis cauza înapoi la procuratură în vederea începerii urmăririi penale faţă de avocata Albu Sanda pentru infracţiunea de înşelăciune şi faţă de Johnson Daniela pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune. În opinia instanţei, Albu, în calitate de avocat, cunoştea sau era prezumată a cunoaşte prevederile legale, deci nu se poate accepta o scuza în acest sens. Cu atât mai mult cunoştea că la data la care pretindea în instanţă acordarea de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial, suma pretinsă nu era corespunzătoare cu cea încasată de la client.

Faptele avocatei nu reprezintă, în opinia instanţei, simplă infracţiune de evaziune fiscală pentru care aceasta a fost trimisă în judecată ş pentru care s-ar cere doar achitarea prejudiciului, ci acţiuni de inducere în eroare a lui R.R. şi a instanţelor de judecată. Astfel, Curtea de Apel Cluj a admis plângerea formulată de R.R. împotriva neînceperii urmăririi penale şi dispune trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în vederea începerii urmăririi penale faţă de Albu Sanda şi faţă de Johnson Daciana. De asemenea, admite cererea formulată de Albu Sanda şi restituirea cauzei către procuratură pentru refacerea urmăririi penale. În urma rechizitoriului procurorilor, Albu Sanda a fost trimisă în judecată pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală şi sustragere de documente.

 

Sanda Albu are deja o condamnare la activ

Într-un alt dosar judecat la Curtea de Apel Cluj,  avocata Sanda Albu a fost condamnată,  pe 27 iunie 2013, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals la şase luni de închisoare cu suspendare.

 

”Condamnă pe inculpata Albu Sanda Lucia, în baza art. 290 Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, la pedeapsa de 4 luni închisoare. În baza art. 288 alin. 1 Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la pedeapsa de 4 luni închisoare. În baza art. 291 teza I Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, la pedeapsa de 6 şase luni închisoare. În baza art. 33 lit. a Cod penal constată că infracţiunile au fost comise în condiţiile concursului real de infracţiuni, iar în baza art. 34 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele sus-menţionate, aplicând inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 luni închisoare. Conform prevederilor art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni”, se arată în Hotărârea  74/2013 din  27.06.2013.

 

Crina Crainic

1 COMENTARIU

  1. Aceasta persoana a fost exclusa din baroul cluj ca urmare a condamnarii sale definitive la inchisoare pentru infractiuni care aduc atingere demnitatii profesiei de avocat. Ba mai mult, a fost exclusa din profesia de avocat. Felicitari avocatilor din cluj care au ales sa fie demni si respectuosi fata de misiunea lor iar nu sa pactizeze cu infractoarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.