BCR tocmai a anunțat acum câteva ore că decide să pună punct contractului cu George Buhnici după derapajul sexsist care a stârnit o mulțime de reacții zilele trecute.
„L-am anunțat pe George că vom încheia parteneriatul cu el”, au scris BCR într-un comunicat cât și în cadrul unei postări publicate pe pagina oficială de Facebook, din cauza unor declarații sexsiste pe care Buhnici le-a făcut zilele trecute la un interviu.
După ce inițial luni au refuzat să se amestece în subiect, iar marți s-au răzgândit și s-au delimitat de declarațiile lui Buhnici, astăzi reprezentanții BCR au revenit cu un nou comunicat în care precizează că au vorbit cu influencerul în ultimele zile și lasă să se înțeleagă că acesta nu are de gând să ceară scuze. Iar în aceste condiții, Banca Comercială Română renunță la contractul cu Buhnici.
„Am respins și vom respinge întotdeauna orice atitudine de sexism și discriminare în limbajul public. Sexismul, discriminarea, obiectificarea sexuală a femeilor sunt inacceptabile în orice formă și nuanță, implicită sau explicită”, declară reprezentanții BCR.
Citește și: Atenție! Se produc o serie de schimbări în ceea ce privesc bursele elevilor