Un șofer din Câmpia Turzii a a provocat un accident în urma căruia, polițiști aflați la fața locului au constatat că se afla sub influența băuturii, dar și a drogurilor.
„La data de 8 iunie, în jurul orei 08.20, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au depistat un conducător auto de 34 de ani, din Câmpia Turzii, care, în timp ce se deplasa pe strada Poet Andrei Mureșanu, a fost implicat într-un eveniment rutier din care au rezultat pagube materiale.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, acesta a fost testat de polițiști cu aparatul Drugtest, relevându-se prezența de substanțe psihoactive în organism”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.
Conform polițiștilor clujeni, bărbatului i-a fost întocmit un dosar penal, urând să fie luate măsuri legale asupra acestuia.
Sursa: monitorulcj.ro
Citește și: Accident grav în Cluj! S-au dat peste cap cu mașina dar au scăpat cu răni ușoare