Polițiștii clujeni au depistat, azi-noapte, un conducător auto care s-a urcat la volan deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 9 septembrie a.c., în jurul orei 1.23, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au depistat un bărbat de 27 de ani, din municipiul Toplița, județul Harghita, în timp ce conducea un autoturism pe strada Florilor, din localitatea Florești, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice”, informează UOJ Clu. 

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație alcoolică de peste 0.70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.