După ce a lovit un autoturism, a refuzat să se legitimeze și a vrut s-o ia la sănătoasa, un șofer bucureștean a primit o lecție zdravănă de la polițiștii din Capitală.
Sindicatul Europol a relatat o situație în care oamenii legii au acționat exemplar și l-au pus la punct pe șoferul obraznic.
”Vrem o țară ca „afara” dar ne comportăm ca și în țările din lumea a treia.
Colegul nostru de la Secția 20 Poliție din cadrul Poliției Capitalei a acționat ireproșabil în cazul unui șofer care la data de 02.05.2022 a lovit un alt autoturism, a refuzat să se legitimeze și a intenționat chiar să lovească polițiștii aflați la fața locului doar ca să scape de consecințele faptelor sale.
Acesta este doar unul din multele cazuri unde bastonul telescopic își demonstrează utilitatea, aspect care ar trebui să dea de gândit șefilor Poliției Române pentru a efectua demersuri cu privire la înzestrarea cât mai rapidă a tuturor polițiștilor din stradă cu astfel de mijloace.
Pentru publicul larg este important de știut că în conformitate cu prevederile art. 41 din Legea nr. 218/2002, polițiștii sunt îndreptățiți să folosească astfel de mijloace pentru oprirea forțată sau deschiderea unor vehicule.
Multe aprecieri din partea noastră pentru tânărul polițist, agent de ordine publică, pentru modul de acțiune”, spun cei de la Sindicatul Europol.
Citește și: 125 milioane lei pentru supervizarea lucrărilor la MetroBoc