În ultimele două zile au fost depistați în trafic de către polițiștii clujeni mai mulți șoferi care conduceau cu viteză sau sub influența băuturilor alcoolice și a drogurilor.

Băut la volan, în cartierul Gheorgheni

În 6 martie, în jurul orei 01.20, polițiștii rutieri din Cluj-Napoca au oprit un autoturism condus pe strada Albac. Autoturismul a fost condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Cluj-Napoca.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta fiind ulterior condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Drogat la volan, în Ciucea

La data de 5 martie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Huedin au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, care se deplasa cu autoturismul aflându-se sub influența substanțelor psihoactive.

În jurul orei 12.40, la momentul depistării, cel în cauză se afla pe DN 1 E60, pe raza localității Ciucea.

Testarea cu aparatul drugtest a indicat o valoarea pozitivă pentru substanțe interzise. Conform procedurii fiind condus la o unitate medicală, pentru prelevarea probelor biologice și stabilirea substanțelor interzise prezente în sânge.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Dacă vi se pare că șoferul din fața voastră conduce de parcă ar fi băut sau drogat, s-ar putea chiar să fie! În ultimele două zile, polițiștii clujeni au depistat în trafic mai mulți șoferi băuți, drogați, îmbătați de viteză.

Băut la volan, în cartierul Gheorgheni

La data de 6 martie, în jurul orei 01.20, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au oprit pentru efectuarea unei verificări un autoturism condus pe strada Albac, de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Cluj-Napoca.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta fiind ulterior condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Drogat la volan, în Ciucea

La data de 5 martie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Huedin au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, care se deplasa cu autoturismul aflându-se sub influența substanțelor psihoactive.

În jurul orei 12.40, la momentul depistării, cel în cauză se afla pe DN 1 E60, pe raza localității Ciucea.

Testarea cu aparatul drugtest a indicat o valoarea pozitivă pentru substanțe interzise. Conform procedurii fiind condus la o unitate medicală, pentru prelevarea probelor biologice și stabilirea substanțelor interzise prezente în sânge.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

2 ani de închisoare și pentru alcool sau alte substanțe

În 5 martie, în urma investigațiilor desfășurate, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Cojocna – Secția Rurală Apahida, au identificat un bărbat de 30 de ani, din comuna Cojocna. Pe numele său era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Cel în cauză a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier. Conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, în baza mandatului emis de Judecătoria Cluj-Napoca.

Bărbatul a fost condus și predat reprezentanților Penitenciarului Gherla în vederea executării pedepsei.

E plin și de vitezomani

În cursul zilei de ieri, polițiștii rutieri au depistat peste 20 de conducători auto care au depășit limita legală de viteză.

Acțiunea s-a desfășurat în municipiul Turda și pe DN1 E60.

În intervalul orar 08.00-13.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au desfășurat pe DN1 E60 și pe raza municipiului o acțiune în scopul controlului și impunerii respectării normelor de circulație.

Astfel, au fost depistați și sancționați contravențional 24 de conducători auto care nu au respectat limitele legale de viteză. Ca măsură complementară au fost reținute 21 de permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

Și în acest weekend polițiștii rutieri acționează preventiv pentru asigurarea unui climat rutier sigur.

Citește și Șoferița care a spulberat două fetițe pe trotuar a fost reținută

Sursă Ziar de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.