Mai mulți șoferi clujeni sunt cercetați după ce au fost prinși de polițiști beți, drogați sau cu mașinile neîmnatriculate pe drumurile publice din județ. IPJ Cluj a anunțat că în urma unor acțiuni desfășurate au fost constatate mai multe abateri de la legislația în vigoare privind regimul rutier.
Dosar penal, după ce s-a plimbat cu mașina neînmatriculată pe drumurile publice
La data de 29 iulie a.c., în jurul orei 15.50, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda au oprit pentru control un conducător auto de 46 de ani, din comuna Valea Ierii, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DJ 107 J, din direcția Dobrin înspre localitatea Valea Ierii.
În cadrul verificărilor s-a constatat că autoturismul condus de acesta nu figura înmatriculat, neavând aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Clujeni prinși rupți de beți la volan
La aceeași dată, în jurul orei 16.10, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au depistat, pe DC154 din localitatea Apahida, un bărbat de 63 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care conducea un autoturism, deși se afla sub influența alcoolului.
Testarea bărbatului cu aparatul etilotest a indicat concentrația de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că ulterior acestuia i-au fost recoltate probe biologice la unitatea medicală, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În cursul aceleiași zile, în jurul orei 20.50, polițiștii municipiului Gherla au depistat un bărbat de 53 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, căruia testarea cu aparatul alcooltest i-a indicat o concentrație de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost oprit de polițiști în timp ce se deplasa cu un autovehicul pe Clujului din Gherla.
Conducătorul autoturismului a fost ulterior condus la o unitate medical în vederea recoltării de probe biologice, necesare stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.
În noaptea de 30 iulie a.c., în jurul orei 02.50, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au depistat un conducător auto de 49 de ani, din Turda, care se deplasa cu un autoturism pe strada Armatei, aflându-se sub influența alcoolului.
Testarea lui cu aparatul etilotest a indicat concentrația de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind astfel condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşiri infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Drogat la volan
La data de 30 iulie a.c., în jurul orei 16.25, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au oprit pentru control autoturismul condus de un tânăr de 25 de ani, din același municipiu, pe strada Parcului.
Testarea cu aparatul drug test a acestuia a indicat prezența substanțelor psihoactive, fiind astfel condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.