Aproximativ 20 de şoferi de autoturisme personale şi taximetrişti participă, vineri după amiază, la un protest spontan , în sprijinul transportatorilor care protestează de trei zile. Autoturismele au plecat n coloană din cartierul Mănăştur către sediul Prefecturii Cluj. Participanţii la acţiune nu blochează drumul, dar circulă cu viteză redusă, transmite News.ro.

 „În municipiul Cluj-Napoca se desfăşoară protestul transportatorilor de mărfuri. Aproximativ 20 de conducători de autoturisme personale şi în regim taxi se deplasează pe traseu Frunzişului- Calea Turzii-Prefectură”, anunţă, vineri după amiază, Poliţia judeţeană Cluj.

 Protestul şoferilor de autoturisme şi taximetre este un mesaj de susţinere faţă de revendicările şoferilor profesionişti care reclamă creşterea tarifelor pentru poliţele de răspundere civilă auto obligatorii şi care cer mai multe modificări legislative.

 Şoferii din Cluj nu blochează drumurile, însă se deplasează în coloană dinspre cartierul Mănăştur către sediul Prefecturii, circulând cu viteză redusă

 La locul acţiunii sunt prezente echipaje rutiere şi jandarmi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.