Şoferul care s-a ciocnit violent de microbuzul şcolar în accidentul din comuna Arbore a judeţului Suceava are 20 de ani şi trebuia să fie în carantină. Pe de altă parte, microbuzul care transporta elevi a fost modificat pentru a mări numărul de locuri, iar scaunele nu erau dotate cu centuri de sigurnaţă, aşa cum prevede legislaţia.
Poliţiştii au finalizat primele cercetări în cazul accidentului care s-a produs miercuri, 3 martie, pe raza comunei Arbore, din judeţul Suceava. Impactul dintre cele două autoturisme şi microbuzul care transporta elevi s-a produs la ora 14.12, pe DJ 178. Un şofer în vârstă de 20 ani, din oraşul Cajvana, conducea autoturismul VW, având direcţia de deplasare dinspre comuna Arbore către oraşul Cajvana. În autoturism, se mai aflau două tineri de 19 şi 20 de ani tot din Cajvana.
Poliţia Suceava arată că ajungând în dreptul sediului unei firme, şoferul nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de autoturismul Ford, condus de un alt şofer în vârstă de 20 de ani, din comuna Marginea, care circula în faţa sa şi a semnalizat intenţia de a vira la dreapta. Şoferul neatent a intrat în coliziune laterală stânga spate cu maşina care semnaliza pentru a schimba direcţia de mers. În urma impactului autoturismul marca VW a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu microbuzul Iveco condus de un bărbat în vârstă de 42 ani, din oraşul Milişăuţi, care efectua cursă regulată specială şi transporta un număr de 18 elevi. După impact, microbuzul a fost proiectat în şanţul din partea dreaptă a carosabilului, iar autoturismul VW a fost proiectat cu faţa către autoturismul Ford, intrând, din nou, în coliziune cu acesta.
În urma evenimentului rutier a rezultat un număr de 23 de victime (19 victime din microbuz şi 4 victime din autoturismul marca VW), care au fost preluate şi transportate la Spitalul Judeţean Suceava. În final, doar două persoane au rămas internate. Elevii au vârste cuprinse între 15 şi 21 de ani. Niciunul din pasagerii microbuzului nu a fost rănit grav, suferind doar contuzii şi leziuni uşoare.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind 0,00 mg/l alcool în aerul expirat, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Vinovăţia producerii evenimentului rutier îi aparţine conducătorului autoturismului marca VW, întrucât nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autoturismul care circula în faţa sa. În urma interogării bazelor de date ale Poliţiei Române s-a stabilit faptul că tânărul se afla din data de 25.02.2021 în carantină, motiv pentru care va fi sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii 55/2020. Totodată, reprezentanţii ISCTR prezenţi la faţa locului au constatat faptul că microbuzul marca Iveco avea 19 locuri, deşi în certificatul de înmatriculare acesta figura cu 16 locuri, modificările nefiind omologate, iar scaunele nu erau prevăzute cu centuri de siguranţă. Poliţiştii au întocmit dosar penal privind infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.
Citește și: O soferiță beată a spulberat două fetițe pe trotuar