În ultimul an, peste 3.000 de soldaţi au părăsit Armata Română din cauza amânării plăţii sporurilor şi pentru că un militar care demisionează nu are dreptul la salarii compensatorii, aşa cum ar fi normal şi cum primesc alţi angajaţi ale căror posturi se desfiinţează. Militarii voluntari, trecuţi în rezervă la 40 de ani, vor să dea în judecată MApN pentru a li se recunoaşte vechimea în muncă şi pentru a primi pensiile şi despăgubiri, în cazul accidentelor.

Decizia de a acţiona în judecată MapN a fost luată în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Brăila şi unde au participat şi delegaţii ale militarilor din Turda şi Cluj. Astfel, peste 300 de soldaţi şi gradaţi voluntari vor cere Justiţiei să li se recunoască perioada lucrată în Ministerul Apărării ca vechime în serviciul militar, deoarece, în momentul de faţă, acestora nu li se recunosc anii munciţi în minister, aşa cum se întâmplă la oricare alt loc de muncă. Potrivit preşedintelui Asociaţiei ROMIL, Marian Popa, fiecare militar vrea să acţioneze individual în judecată MapN, iar şansele de câştig sunt destul de mari. „Şansele de câştig sunt destul de bune şi se poate ajunge la un rezultat favorabil. Au destule argumente care să demonstreze că merită să li se recunoască vechimea în cadrul Armatei”, a declarat Marian Popa. Foştii militari doresc să-şi obţină drepturile care, în prezent, nu se regăsesc în Statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari din 2006, de care beneficiază numai militarii de carieră.

Asociaţia RoMil ajută soldaţii

Reprezentanţii Asociaţiei RoMil au cerut Ministerului Apărării Naţionale ca şi soldaţii şi gradaţii voluntari să primească pensie militară şi să li se recunoască vechimea în cadrul Armatei. Potrivit preşedintelui Asociaţiei, până în anul 2006, soldaţii voluntari nu ştiau de faptul că la 40 de ani, când ar trebui să părăsească Armata, aceştia nu vor primi pensie, aşa cum primesc subofiţerii, ofiţerii sau generalii. “Militarii angajaţi pe bază de contract ştiau că la 40 de ani sunt nevoiţi să îşi încheie activitatea în cadrul Armatei Române, dar acestora li s-a spus că problema pensiei se va rezolva şi li se va recunoaşte vechimea în muncă. Însă se pare că există discriminare, deoarece ofiţerii şi subofiţerii au aceste privilegii”, a declarat Marian Popa. De asemenea, reprezentanţii asociaţiei susţin menţinerea în serviciu a soldaţilor voluntari şi după împlinirea vârstei de 40 de ani, cu condiţia îndeplinirii baremelor de pregătire fizică. “În nicio armată din Uniunea Europeană nu s-a mai întâmplat aşa ceva, ca soldaţii voluntari să fie obligaţi să părăsească Armata la 40 de ani din cauza faptului că “nu mai pot face faţă” din punct de vedere fizic. Ceea ce se întâmplă acum aduce mari deservicii atât soldaţilor, cât şi sistemului militar, această prevedere nefiind în măsură să încurajeze tinerii să urmeze o carieră de SGV. Tânărul ştie că va rămâne fără loc de muncă şi nu va avea cu ce să îşi întreţină familia”, a continuat Popa.

Obligaţi să plece

Pe parcursul anului 2008, aproximativ 240 de militari au fost obligaţi să părăsească Armata, pe motiv că au împlinit vârsta de 40 de ani, vârsta limită pentru soldaţi în România. Militarii români sunt nemulţumiţi şi de faptul că există această limită de vârstă şi că, după vârsta de 40 ani, aceştia nu mai pot lucra în cadrul MApN şi sunt nevoiţi să îşi caute o altă slujbă pentru a avea un venit. În fiecare an, aproximativ 300-400 de soldaţi sunt nevoiţi să plece din cadrul Armatei deoarece vârsta nu le mai dă “putere” să muncească în cadrul acestei instituţii.

Soldaţii îşi aleg viitorul

Aşa cum prevede Legea nr. 384/2006, soldaţii voluntari constituie un corp distinct de personal militar, recrutat pe bază de voluntariat şi situat la baza ierarhiei militare. Aceştia sunt angajaţi ai armatei pe baza unui contract pe o perioadă determinată. Contractul se poate prelungi numai dacă soldatul doreşte acest lucru. Potrivit reprezentanţilor MApN, nimeni nu obligă soldaţii să rămână în cadrul Armatei şi să îşi prelungească contractul până la vârsta de 40 de ani. Însă cei mai mulţi tineri optează pentru acest lucru pentru faptul că au un loc sigur de muncă pentru o anumită perioadă şi un salariu care li se pare, probabil, convenabil. În urma unor discuţii avute cu militarii voluntari, aceştia ne-au declarat că MApN le promite recruţilor salarii de aproximativ 1.500 de lei, însă, în momentul în care sunt angajaţi, salariul este de aproximativ 1.300 de lei. Însă în ultima perioadă, din cauza lipsei fondurilor şi din cauza tăierii sporurilor, salariile au ajuns şi la 1.100 de lei pe lună. Totuşi, tinerii soldaţi spun că singura lor şansă în cadrul Armatei este să avanseze în grad, ca să nu fie nevoiţi să părăsească sistemul la 40 de ani şi să îşi caute un loc de muncă în altă parte.

Speranţa moare ultima

Reprezentanţii Asociaţiei RoMil au declarat că, din discuţiile avute cu MApN există posibilitatea ca legea 384/2006 să se schimbe în perioada 2009-2012, însă nimic nu este sigur. Şi până acum au mai avut loc discuţii cu privire la recunoaştere vechimii soldaţilor în cadrul Armatei, dar nu s-au luat măsuri care să fie în favoarea acestora.

Potrivit ministrului Apărării Naţionale, Mihai Stânişoară, s-au conturat o serie de măsuri de protecţie socială pe care instituţia militară intenţionează să le promoveze în funcţie de poziţia pe care şi celelalte instituţii cu atribuţii în domeniul de reglementare urmează să o adopte. Acestea vizează următoarele aspecte:
Persoanele care au avut calitatea de soldat/gradat voluntar şi au desfăşurat activităţi în condiţii deosebite timp de minim 20 de ani să beneficieze de reducerea cu cinci ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute de lege
Persoanele care au avut calitatea de soldat/gradat voluntar şi au desfăşurat activităţi în condiţii deosebite timp de minim 15 ani să beneficieze de reducerea cu 10 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute de lege
Tinerii care optează pentru cariera de soldat sau gradat voluntar să efectueze examinarea medicală, gratuit, în cadrul spitalelor şi centrelor medicale de diagnostic şi tratament ambulatoriu ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale
Vechimea în serviciul militar în calitate de soldat sau gradat voluntar să constituie stagiu de cotizare şi să se ia în calcul la stabilirea pensiei şi a altor drepturi de asigurări sociale, potrivit legislaţiei privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Beatrice Golondzac

24 COMENTARII

  1. bataie de joc a s.g.v siau mincat toata tineretea in armata din 1990 pina 2006 nu sa scos nici un statut promitinduse sa nusi faca probleme ca de aici vor iesi la pensie.de ce nu sa pus problema asa cum este acum sa vedem cine ar fi stat in armata in stres bataie de joc si amenintari 20 de ani.bine ca au luat coloneii si generalii sute de milioane ordonante si zeci de milioane pensie toata viata lor nu au facut nimic si un s.g.v este dat afara fara nici un motiv unde intro tara nato se interzice dreptul re a munci

  2. Am avut 18 ani lucrati in armata mi-am mincat tineretia in tabere si aplicatii cu fosta bg 5 VM din alba iulia am iesit prin usa din dos pe cind civili care au lucrat 4 ani au iesit cu ordonanta RUSINE celorcare conduc destinele armatei .Noi nu cersim asa cum spun unele asa zise cadre doar ne cerem niste drepturi nu bani nu ordonante doar dreptul ca am fost militari

  3. Stimati colegi este strigator la cer,cand vezi atata nedreptate.Nu ne dau dreptul la pensie deoarece le golim bugetul destinat ofiterilor superiori.Cand vad descriminarea aplicata noua imi vine sa ies in strada sa fac greva foamei,sa vada o tara intreaga ce inseamna sa lucrezi in armata-poate ca ne vad si aud cei din parlament si MAN.Oricum domina coruptia si in armata,toti stim asta,e dureros ca este vizibila si nu incearca nimeni sa o stopeze .

  4. Miine am 1an de cind am fost trecut abuziv in rezerva cf. l.384 .Acei care ati ramas in sistem nu vas dorica cala40 de ani sa patiti acelasi lucru ca mine sau ca alti colegi de-ai nostri .

  5. rusine mapn ca nu faceti nimic pt .acei oameni care si-au sacrificat tineretea pe cind altii din sistem au plecat si inca vor sa mai plece inclusiv si p.c .cu ordonante grase .sa va fie rusine si sa dea bunul dumnezeu sa traiasca cine a dat acea lege numai cu 570 lei toata viata .asa sa-ti ajute dumnezeu

  6. cu siguranta daca as fi acum la varsta de patruzeci de ani as da ministerul an judecata.mi se pare o nedreptate mare.traiasca generalii care nu fac numuc toata ziua si care nici nu stiu pe ce lume traiesc.cred ca trebuie cerut ajutorul presei si an special al lui adelin petrisor sigur iar putea ajuta pe baietii care au dat mapn an judecata.

  7. Cel mai bun lucru care sar face sa facem o emisiune la B1TVsi sa ne prezentam singuri si toti acei care am fost dati afara din ssistem sa contribuim cu bani pt a fi reprezentanti in justitie si daca vom avea cistig de cauza sa beneficiem toti de toate drepturile ce ni se cuvin nu numai acei care au dat ministerul in judecata individual.

  8. am fost 18 ani SGV cu rusine o spun ,dar asta este am sperat ca pana la urma o sa se faca ceva ca asa am fost dusi cu zaharelul inca din 1990 de cand au fost inclusi in armata sergentii angajati ca asa ni se spunea pe atunci,dar sa lasam astea ca stiu toti ce au fost in sistem care a fost toata tevatura . In 2008 am fost in audienta la d-nul ministru si am pus cateva probleme legate de drepturile ce ne revin si anume.dreptul la pensie militara ,salarii compensatorii,incadrare in grupa 2de munca pt.ca am lucrat efectiv cu armament si munitie executand serviciul de paza si culmea stiti ce mi s a spus ca noi am experimentat lucrul cu armamentul nu am lucrat cu armament,numai cei ce au fost in teatrele de operatii au lucrat cu armament .IN LEGATURA CU PENSIILE AU SPUS CA NOI AM COTIZAT LA FONDUL CIVIL DE PENSII SI NU AU CUM SA NE AJUTE IN ACASTA PROBLEMA,A FOST O BATAIE DE JOC PE FATA SI NIMIK ALTCEVA .RUSINE SA LE FIE NISTE HOTI PUTIN SPUS. DACA SE POATE ASI DORI SA MA ALATUR CELOR CARE AU DAT IN JUDECATA MAN POT FI CONTACTAT LA Nr. 0764408491 sau wwwilie_mihaita@yahoo.com va multumesc si bafta

  9. as vrea să mă alătur celor care au dat ministerul apărării în judecată şi eu am fost dat afară din armată în dec 2009, la îmlinirea vârstei de 40 de ani,în situaţia mea mai sunt alţi 14 colegi din câmpulung muscel, nr. meu de telefon este:0728925974

  10. SALUT CAMARAZI
    Cand vad ce am lasat in urma dupa 20 de ani de bocanci si grade ,mi se face scarba ….de acei burtosi care semneaza decrete fara a tine cont ca daca nu eram noi ei erau „nimik” si care nu au fost in stare sa apere interesele uniformei militare (indiferent de culoare si grad).Atata timp cat in frunte se afla un ministru politic….generalii se vor alege politic si nu vor fi in frunte decat niste lupi hamesiti care vor sa mai traga ceva cat mai sunt in functie.Nu meritam asta si trebuie sa luptam cu adevarat sa ne castigam drepturile pentru fiecare ora din viata nostra petrecuta in uniforma prin poligoane,aplicatii,inundatii,inzapeziri,cutremure,prin teatre de razboi unde camarazi de ai nostrii si au lasat viata reprezentand cu onoare romania.Nu sunt suparat ca nu mi s au dat drepturi banesti deoarece „norocul”de a lucra intr o companie straina a facut sa compenseze asta si la cat sunt de hamesiti le trebuie fiecare banut sa i bage la portofel dar sunt suparat ca nu mi se recunoaste statutul de militar si pentru asta sunt dispus sa lupt pana la capat indiferent de consecinte ,costuri sau cat de departe este aceste.EU VA PROPUN SA NU MAI STATI IN UMBRA SI SA ARATAM CA NU AM FOST CHIAR ASA NISTE NIMIKURI SA NE IMBRACAM IN UNIFORMELE DE CAMUFLAJ SI SA MERRGEM LA PRESEDINTE CU EPOLETII RUPTI IN SEMN DE PROTEST SI SA NE RECASTIGAM ONOAREA TERFELITA DE NISTE TARAIE GRADE CARE SEMNEAZA ORDINE CU OCHII INCHISI.”LUPTI SAU MORI.”

  11. Am 17 ani si zece lunilucrati ca militar angajat fratilor e fb ca ati dat in judecata man. dar ceilalti semeni de-ai nostri care nu pot face acest lucru datorita situatiei financiare precare pe care o au oare vor beneficia de cava sau numai acei ce dau personl in judecata ministerul….intrb si eu

  12. Acum 20 de ani cand m-am angajat in armata ca sergent mi s-a promis ca varsta maxima pana la care pot activa este de 45 ani, cu multe promisiuni(drept la pansie etc) Dupa 20 de ani de munca in sistem am ajuns sa nu mai stiu ce voi putea pune pe masa la familie. Bine ca au luat ei ordonante de miliarde, iar cei de jos care au muncit nu iau nimic. RUSINE!

  13. Rusine tuturor celor care ne conduc in mapn si au facut legi ptr ei sa castige ordonante cu miliardele si pensi de 35-50 milioane si noi sgv cu somaj de 572lei,am cotizat pana in 2000la fondul de pensie militara,dar nu vor sa mai recunoasca sa se caute in statele vechi acolo este adevarul dar nu vor sa dea si la sgv ca nu le mai raman lor bani de vile,si apoi am cotizat la pensie civila,,hotilor.Spun cadrele ca nu mai facem fata fizic,pai sa se uite la ei burtosii care dorm la munca si nu sunt in stare sa faca un raport sau un SIT,tot sgv au muncit ptr ei la birouri,cunosc cadre careau stat si 15 ani pe acelasi grad,au fost la cursuri si au picat si ne scotea ochii ca luam o caciula de bani,dar sa nu uite ca in toate muncile ia scos cu fata curata SGV-ISTI,pacat si ptr sgv care au murit ptr razboiul altora,macar acum in al 12 ceas sa se destepte si actuali sgv sa nu mai rada ca am plecat pe usa din dos ca asa vor pati si ei daca nu se revolta,pana si un pc a plecat cu ordonanta de 250 milioane,imi pare rau ca am facut munca multor cadre si apoi au ras,,dar DUMNEZEU dragutul nu doarme”sa fim noi sanatosi si sa rezolvam la proces ceva ca prea am fost oropsiti si alti luau laurii.

  14. am fost sgv-ist 19 ani in ntr-o unitate de vanatori de munte imi aduc aminte ca la multi ofiteri si subofiteri le era frica de urcatul pe munte de corzi de alpinism de rapele etc acum cand am plecat pe usa din dos a ministerului rad de noi am avut brapoarte de avansare facute de catre comandanti aprobate cu numiri pe functii de la esaloanele superioare iar domnul amiral ne-a zis cand am iesit la raport ca nu vrea sa imbatraneasca armata .am 78 de vkilograme baiatul de la usa dansului avea 120 asa ca ce sa mai zic cine stie a cui pila si relatie era amiesit din sistem in 2009 luna iunie cu toate promisiunile pe care le-am primit de la fostul ministru in afganistan de la amiralul care nu are pentru oameni nici macar un oic de respect am dori nsa ne alaturam si nopi colegilor care au dat in judecata mapn-ul. cum sa procedam?

  15. si eu sunt unl dintre cei expulzati de sistemul militar,si as vrea sa ma inscriu in asaciatia voastra .daca domnul POPA citeste acest anunt ,rog sa ma contacteze,la nr 0744980589,va multumesc.

  16. AM AFLAT ACUM DE ACEST SITE SI M-AM BUCURAT TARE,AVIND IN VEDERE CA SI EU SUNT UNUL DIN CEI CARE AM MUNCIT IN SISTEM SI AM FOST DAT AFARA CHIAR DE ZIUA MEA 11 IANUARIE . MENTIONEZ CA AM FOST MILITAR PE BAZA DE CONTRACT PINA IN 2008 IN FUNCTIA DE MECANIC AVION,SI ELECTROMECANIC,AM EFECTUAT SERVICIU DE PAZA,AM PLIAT PARASUTE DE FRANARE,AM AJUTAT LA PLIEREA PARASUTELOR DE SALVARE,AM PARTICIPAT LA MISIUNI COMUNE CU ITALIENII LA MIHAIL KOGALNICEANU SI AS PUTEA SA CONTNUI MULT DAR CHIAR MULT. AM TERMINAT FACULTATEA DE ADMINISTRATIE PUBLICA,URMEZ MASTER IN MANAGEMENT SI MARKETING DAR NU A CONTAT PENTRU NIMENI BA MAI MULT DE ZIUA MEA MERGEAM PE LA BIROURI PENTRU A MI SE SEMNA FISA DE LICHIDARE,IN SCHIMB LA UNELE BIROURI AM INTILNIT O INDOLENTA CRASA(AS CONTINUA IN A EXPLICA DAR NU REZOLV NIMIC).
    IN CAZUL IN CARE DORITI SA MA AVETI PRINTRE DUMNEAVOASTRA MAS SIMTI ONORAT. TELEFONUL MEU ESTE 0726206234,E-MAIL:florinpauceanu@yahoo.com
    CU STIMA (SGV)
    FLORIN PAUCEANU

  17. Imi pare rau ca nu fac parte din acest sistem militar(sau poate nu),totusi inteleg ca ati fost pregatiti si antrenati pentru a fi cei mai buni ucigasi din tara (gratis), poate daca ve-ti profesa in particular ve-ti fi si voi bagati in seama.
    Pa.

  18. va salut colegi…in aceeasi oala sint si eu numai ca pe noi cei mai vechi care am ” iesit” in 2001 ne a pus pe liber ministrul „la ordin” din acea perioada dupa 10 ani de serviciu…s a dat „marele ordin” ca reinnoirea contractelor sa nu se mai faca dupa 1 ian…in 7-8 ian inca eram de serviciu si nu ne anuntase nimeni..
    .asta in conditiile in care in contract se specifica faptul ca oricare dintre „parti” vor”divortul” sa instiinteze cealalta parte cu o anumita perioada inainte…
    ce sa mai ceri si cui…? diplome medalii misiuni..externe…nenumarate demonstrative pt NATO si altii….am fost simpli circari…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.