România a revenit la normalitate, după doi ani grei în care populația s-a confruntat cu măsuri dure privind limitarea răspândirii coronavirusului. Pentru moment, pandemia a intrat într-un con de umbră, iar românii se bucură, din nou, de libertatea cu care au fost obișnuiți, iar autoritățile locale răsuflă ușurate.

Cu toate acestea, creșterea numărului de cazuri de Covid-19 la nivel național și reintroducerea, în mai multe țări, a măștii de protecție, vine cu un semn de întrebare referitor la modul în care următorul val de Covid-19 ar putea să „reactiveze” restricțiile cu care am fost obișnuiți în ultimii ani.

Înainte de toate, la începutul pandemiei, ministrul de Interne din acea perioadă, Marcel Vela, a anunțat că autoritățile publice sunt obligate să monteze, prin Ordonanța Militară nr 4, dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe situate pe raza unităţii administrativ-teritoriale şi de a dezinfecta periodic lifturile, casa scărilor şi alte spaţii comune.  

Asociația Municipiilor din România (AMR) a trimis o scrisoare lui Marcel Vela prin care anunța că majoritatea autorităților publice din țară nu dețin resursele financiare și materiale pentru a monta dispozitivele cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe. Reprezentanții AMR au cerut ca măsura prevăzută în Ordonanța Militară numărul 4 să fie realizată de către asociațiile de proprietari.

România 2022: Cazurile de Covid-19 s-au dublat, iar Ministerul Sănătății recomandă, pentru moment, purtarea măștii în spațiile închise și aglomerate

Revenind la „orașul de cinci stele”, după ridicarea tututor restricțiilor impuse, autoritățile locale au abandonat ideea de a „stresa” populația cu măsuri de prevenție privind coronavirusul. În autobuze, tramvaie, scări de bloc și locurile publice, dezinfectanții lipsesc cu desăvârșire, iar la intrarea în magazine sau localuri, ce a mai rămas ca amintire după Covid-19 sunt stickerele prin care se precizează că în această unitate este obligatorie masca și că există dezinfectant.

 Ordonanța militară numărul 4 este de domeniul trecutului, dispozitivele cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe lipsind cu desăvârșire. Mirela Bălan, de la Primăria Cluj-Napoca, face parte din personalul care administrează și implementează programe ori proiecte finanțate din fonduri externe sau din fonduri bugetare. Aceasta a precizat că nu există nicio hotărâre de Consiliu Local cu privire la obligativitatea montării unor astfel de soluții cu dezinfectanți în intrările blocurilor. Întrebată dacă există discuții cu privire la o astfel de măsură, Mirela Bălan a declarat că deocamdată nu s-a discutat despre așa ceva.

„Dezinfectarea intrărilor în blocurile de locuințe a fost o măsură impusă pe perioada stării de urgență, iar după ridicarea tuturor restricțiilor nu a mai existat nicio obligație din partea autorităților locale de a avea dezinfectant în spațiile menționate de dumneavoastră”, a declarat Mirela Bălan.

Românii nu se mai tem de pandemie

Mihai Moisescu, șeful DSU Cluj, a precizat că în rândul populației trebuie promovată ideea de vaccinare pentru creșterea imunității față de Sars-Cov-2.

Chiar dacă imunitatea  de tip încruțișat față de subvariantele descoperite tip Omicron este mai scăzută, ne protejează față de o infecție de tip mediu. Din punct de vedere al măsurilor de care ați menționat dumneavoastră, DSP recomandă din punct de vedere  medical purtarea măștii în spațiile aglomerate, închise și mijloacele de transport. Este o recomandare, având în vedere că actualmente cadrul legislativ nu impune această măsură obligatorie”, a spus Mihai Moisescu.

Întrebat dacă montarea dispozitivelor cu soluții dezinfectante în scările de bloc ar fi o măsură prin care clujenii ar fi mai protejați împotriva Covid-19, șeful DSU Cluj a precizat că trebuie luată în calcul și partea economică a unei astfel de măsuri.

„Trebuie să avem în vedere și partea economică, din punct de vedere  al celui care va furniza acestea, în sensul că trebuie să aibă cadrul legal care sa îi permită această cheltuială. Din punct de vedere medical măsura este bună, însă este clar că persoanele care nu cred în virus nu le vor utiliza. Cu toate acestea, ca populație generală putem să avem un flacon cu dezinfectant, chiar cu alcool sanitar simplu, asupra noastră și cand avem acest risc, ulterior după folosirea unui mijloc de transport în comun să folosim să ne dezinfectăm daca nu avem posibilitatea sa ne spălăm pe mâini”, a mai spus șeful DSU Cluj.

Mihai Moisescu a avertizat că numărul de noi cazuri de Covid-19 va crește deoarece este perioada de concendiu, iar foarte multă lume a decis să călătorească, având în vedere că nu mai există restricții în majoritatea țărilor.

Europa este cuprinsă, din nou, de un val de Covid-19, Franța fiind „lider” la numărul de cazuri. Tot mai multe țări au impus purtarea măștii de protecție în spațiile închise și aglomerate. În țara noastră, pandemia a devenit un subiect de domeniul trecutului, în contextul în care cazurile s-au dublat, iar specialiștii avertizează că în luna august, numărul de infectări ar putea depășii 10.000.

Cu toate acestea, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat în urmă cu câteva zile că țara noastră va trece peste noul val fără restricții, iar purtatul măștii este doar o recomandare.

Potrivit ultimului bilanț al Ministerului Sănătății, în intervalul 27 iunie- 3 iulie, s-au înregistrat 7.729 de noi cazuri de infecții cu Sars-Cov-2, din aproape 19.000 de teste RT-PCR efectuate. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 în prezent este de 922. De asemenea, la ATI, sunt internate 52 persoane. Dintre cei 52 pacienți internați la ATI, 25 sunt nevaccinați.

Europa, în umbra coronavirusului. Milioane de oameni se pregătesc să plece în vacanță, după doi ani de „luptă” cu pandemia

Franța a ajuns să înregistreze „lejer” 200 de mii de cazuri în urmă cu câteva zile, iar monitorizarea și protejarea populației a devenit o povară pentru sistemul de sănătate. Medicii recomandă a patra doză de vaccin, în special pentru persoanele mai fragile, deoarece noile tulpini de tip Omicron se răspândesc mult mai rapid.

Pentru moment, România privește spre vecinii săi care, treptat, încep să revină la unele măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului în societate. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, mizează pe o colaborare cu populația pentru respectarea măsurilor minime privind protejarea față de coronavirus. Cum noul val de infectări vine într-un moment în care Europa se confruntă cu alte probleme (războiul din Ucraina, creșterea prețurilor, secetă, incendii), iar vaccinul existent nu are efectul pe care specialiștii l-au dorit asupra noilor tulpini, rămâne de văzut dacă din toamnă, autoritățile vor decide introducerea de noi restricții sau vor învăța, până la urmă, să trăiască cu virusul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.