Traian Băsescu ocupă în continuare primul loc în preferinţele electoratului, el fiind creditat cu 30,5% din intenţiile de vot ale românilor, relevă un sondaj al Biroului de Cercetări Sociale (BCS), efectuat în perioada 20 – 27 august.
Actualul şef al statului este urmat în sondaj de Crin Antonescu cu 20,1%, care i-a luat „faţa” lui Mircea Geoană, acesta fiind preferat de 19,2% dintre români.

Cei trei sunt urmaţi de Sorin Oprescu, creditat cu 8,2% din intenţiile de vot, Corneliu Vadim Tudor, cu 7,5%, Radu Duda – 5,5%, George Becali – 4,2%, Kelemen Hunor – 4,2% şi Nati Meir – 0,2%, în timp ce 0,4% ar vota un alt candidat.
22,5% dintre respondenţi sunt nehotărâţi sau vor absenta la vot.

Băsescu, în poll-position

Sondajul BCS, realizat în perioada 20-27 august, aduce în prim plan o răsturnare de situaţie în ceea ce priveşte ocupantului celui de-al doilea loc în preferinţele românilor pentru viitorul preşedinte al României. Dacă Traian Băsescu continuă să ocupe locul din fruntea clasamentului, Mircea Geoană a părăsit locul secund, acesta fiind preluat de liberalul Crin Antonescu. Astfel, actualul preşedinte a obţinut 30,5% din preferinţele de vot ale românilor, deşi a înregistrat o scădere faţă de sondajul aceleiaşi instituţii din februarie, când ar fi obţinut 35%, Crin Antonescu este creditat 20,1%, iar Mircea Geoană 19,2%.

Cele trei vedete ale scenei politice româneşti sunt urmate de un posibil concurent la funcţia de preşedinte al României, actualul primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, credita cu 8,2 procente din preferinţele românilor. La o diferenţă de nici un procent de Oprescu, se află liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, cu 7,5 procente, urmat de principele Radu Duda, cu 5,5%, care însă a anunţat oficial retragerea sa din cursa pentru prezidenţiale. În schimb, 4,2 procente dintre români l-ar vota pe patronul Stelei – Gigi Becali, tot atâţia l-ar vota pe Kelemen Hunor (UDMR), 0,2% şi-ar da votul pentru Nati Meir, în timp ce 0,4% şi-ar da votul unui alt candidat. 22,5% dintre respondenţi sunt nehotărâţi sau nu se vor prezenta la urne.

Oprescu, pe locul II la „încredere”

Când vine vorba de încredere, ierarhia se schimbă în sondajul BCS. Băsescu îşi păstrează scorul de la urne – 30,5 -, dar Oprescu urcă pe locul doi, cu 29,7%, urmat de Antonescu – 24,4% şi Mircea Geoană – 21,8%.

De asemenea, potrivit aceluiaşi sondaj, 25,4% dintre români consideră că Traian Băsescu este cel mai potrivit candidat pentru funcţia de preşedinte, 14,6% cred că este mai potrivit Crin Antonescu, în timp ce 13,9% susţin îl preferă pe Mircea Geoană. Sorin Oprescu este considerat a fi cel mai potrivit pentru această funcţie de 10,6% dintre români.

A scăzut la note

Nota pe care Traian Băsescu a primit-o ca medie pentru modul în care şi-a exercitat funcţia de preşedinte este 5,37, faţă de sondajul din 1-10 februarie, când a obţinut 6,66. Întrebaţi care este cel mai antipatic dintre candidaţi, 16,5% au răspuns Traian Băsescu, 14,1% – Corneliu Vadim Tudor şi 13,3% – Nati Meir.

La întrebarea „Care din următorii candidaţi la Preşedinţie va face mai multe lucruri bune pentru România în următorii ani”, 17,6% l-au indicat pe Traian Băsescu, 12,3% sunt convinşi că este capabil de aceasta liberalul Crin Antonescu, iar 11,0% optat pentru Mircea Geoană.

Băsescu deţine supremaţia şi la „corupţie”

Tot Traian Băsescu deţine supremaţia şi în ceea ce priveşte răspunsurile la întrebarea „Care din următorii candidaţi la Preşedinţie este cel mai corupt”, fiind indicat de 18,4% dintre respondenţi, în timp locul al doilea este ocupat de Mircea Geoană, cu 11 procente, iar pe locul al treilea se află Gigi Becali, cu 6,1 %. Crin Antonescu este considerat „corupt” doar de 3,3% dintre intervievaţi.

Moralitatea societăţii româneşti sub Traian Băsescu a rămas aceeaşi, consideră 43,2% dintre respondenţi, cea a clasei politice a scăzut – 40,7%, şeful statului fiind – în ochii a 28,1% mai degrabă preocupat de interesele propriului partid.

Reuşite mici

La capitolul „reuşite”, doar 14,1% dintre cei chestionaţi spun că Traian Băsescu a reuşit să reducă corupţia, 18,9% să crească prestigiul României pe plan internaţional, să reformeze justiţia – 14,3%, învăţământul – 14,8% şi să reducă şomajul – 7%.

Vedete, în campanie alături de candidaţi

Studiul are şi câteva întrebări inedite, în ceea ce priveşte opinia românilor despre vedeta pe care ei o văd făcându-le campanie principalilor candidaţi. Alături de Traian Băsescu românii îl văd făcând-i campanie pe Bodo, de la Proconsul, în cel al lui Mircea Geoană – Ilie Năstase, în timp ce pentru Crin Antonescu, Andreea Marin şi Ilie Năstase se situează la egalitate. Vadim Tudor este asociat cu Oana Zăvoranu, Sorin Oprescu cu Mihaela Rădulescu, iar Principele Radu, cu Regele Mihai.

Păreri despre coaliţie

Ţinând cont că între PSD şi PD-L există multe divergenţe de opinii, 28,5% dintre respondenţi, potrivit sondajului BCS, sunt de părere că ar trebui să înceteze orice atacuri pentru a da impresia unei stabilităţi, 32,2% sunt de părere că ar trebui să plece ambele partide de la guvernare, 12,6% să alcătuiască o altă coaliţie de guvernare cu PNL, în timp ce 10,5% consideră că trebuie să-şi afirme tot mai mult opiniile divergente chiar dacă ajung să rupă coaliţia.

54,1% dintre români sunt convinşi că prezenţa lor la vot va contribui la schimbarea în bine a României, în timp ce 23,5% nu cred că aceasta ar avea o contribuţie.

Mai mult sau mai puţin decât cota partidului

Comparând acest ultim sondaj cu cele apărute în ultima perioadă, rezultatele obţinute arată în mod destul de clar că preşedintele Traian Băsescu se află pe un trend descrescător, înregistrând mai puţine procente decât cota partidului din care provine (35%) şi care îl va susţine în mod clar în lupta pentru un nou mandat la Cotroceni.
Mircea Geoană nu stă nici el bine dacă ne gândim că, în general PSD este un partid cotat cu circa 30% din preferinţele electoratului. Fiind preferat, în medie, de doar 20% din electorat, de aici putem trage concluzia că este foarte posibil ca Geoană să nu obţină nici măcar voturile propriilor membri de partid. În acest caz, preşedintele PSD are o mare problemă chiar în interiorul partidului pe care îl conduce.

Singurul care se pare că acumulează voturi pe lângă cele ale membrilor de partid, este preşedintele PNL Crin Antonescu, care este cotat cu mai multe procente decât formaţiunea sa politică. Dacă PNL este cotat cu circa 14%, Antonescu a depăşit în mai toate sondajele aceste rezultat. Nu ar fi exclus ca odată cu retragerea din cursa pentru prezidenţiale a principelui Radu Duda, liderul PNL să mai adauge câteva procente bune în sondajele viitoare. Asta dacă cei care l-au preferat pe reprezentantul casei Regale nu îşi vor îndrepta ochii spre actualul primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, a cărui eventuală candidatură pentru un mandat la Cotroceni ar pune probleme destul de serioase celorlalţi trei competitori.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.