IMAS a realizat un sondaj exclusiv pentru Realitatea Tv ce arată încrederea românilor în politicieni, intenția de vot, dar şi gradul de optimism pe care cetăţenii îl au faţă de o direcţie bună în care se îndreaptă România. Astfel, potrivit studiului „Optimism şi opinii politice ale românilor 2001-2017” politicianul în care românii au cea mai mare încredere este Klaus Iohannis: cifrele arată că în aprilie 2017, 35,2% dintre români au multă sau foarte multă încredere în preşedinte, în timp ce Liviu Dragnea se află într-o scădere continuă: 24,3% în aprilie 2017, faţă de 32% în ianuarie 2017. Surprinzător este gradul de încredere de care se bucură premierul Sorin Grindeanu, 33,9%. Pe de altă parte, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, 41% din populaţie ar vota PSD, în timp ce doar 25% dintre români ar vota PNL. Sondajul mai arată şi nivelul de trai al românilor, în toate Guvernele, în perioada 2001-2017. Astfel, în prezent, 44% dintre cei intervievaţi se declară destul de mulţumiţi sau foarte mulţumiţi cu nivelul de trai din timpul mandatului lui Grindeanu.

Potrivit studiului menţionat, la momentul aprilie 2017, dintre personalitățile politice evaluate, pe primul loc în topul încrederii se află Klaus Iohannis, cu 35,2% încredere multă sau foarte multă. Această valoare este una comparabilă cu cea înregistrată la începutul anului 2016, dar sub nivelul de încredere înregistrat de Iohannis imediat după alegerile prezidențiale din noiembrie 2014 (67% în ianuarie 2015).

În ceea ce îl privește pe fostul Președinte al României, Traian Băsescu, o analiză longitudinală a nivelului de încredere de care beneficiază acesta relevă o evoluție constantă, fără schimbări semnificative. Așadar, Traian Băsescu a început anul 2016 cu un nivel de încredere de 13,5%, ajungând în aprilie 2017 la 15,5% încredere multă sau foarte multă.

Când vine vorba despre nivelul de încredere asociat Premierului Sorin Grindeanu, procentele nu au fluctuat semnificativ de la începutul anului şi până în prezent, procentele fiind similare celor obținute de Klaus Iohannis. Astfel, 33.9% dintre românii de 18 ani și peste declară în momentul de faţă că au multă sau foarte multă încredere în Sorin Grindeanu.

Fluctuaţii semnificative în tendinţele de încredere se înregistrează, însă, pentru Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. Încrederea asociată liderului PSD a crescut susţinut de la începutul anului trecut şi până în prima lună a lui 2017, când procentul de încredere era de aproximativ 32%. După evenimentele din februarie, nivelul de încredere asociat lui Liviu Dragnea a înregistrat o scădere accentuată, de aproximativ 10 procente. Datele din Barometrul de Opinie realizat în aprilie 2017 îl plasează pe Liviu Dragnea la 24,3% încredere multă sau foarte multă.

Când vine vorba de preferințele politice ale românilor, situația actuală este următoarea: PSD obţine în prezent 41% din opțiunile exprimate, urmat de PNL care ar fi votat de 25% dintre cei care şi-au declarat intenţia de a participa la următoarele alegeri parlamentare, lista fiind completată de partidele care întrunesc mai puțin de 10 procente – ALDE, PMP, UDMR, USR, PRU și altele. Procentele obţinute de Partidul Social Democrat au rămas relativ constante pe tot parcursul anului 2016, scăderi reduse înregistrându-se după momentul februarie 2017, în timp ce PNL a revenit la nivelul înregistrat înainte de ultimele alegeri parlamentare, iar USR și-a păstrat scorul de la finele anului trecut.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.