Deputatul PSD Vasile Soporan şi-a dat demisia din cadrul partidului, însă acesta susţine că va rămâne un susţinător al politicilor social-democrate. Soporan îşi exprimă nemulţumirea în cadrul declaraţiei politice susţinute la demisia sa din PSD cu privire la neglijenţa Partidului Social Democrat faţă de membri săi din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş, care nu au primit nicio funcţie la nivelul conducerii centrale a PSD. Deputatul consideră că direcţia politică abordată de partid nu este cea mai bună, motivându-şi demisia prin faptul că propunerile sale nu sunt luate în seamă. Declaraţia politică a lui Soporan este intitulată „Un gând bun pentru ţară de după alegeri”.
 
Membri PSD din Ardeal fără funcţii de conducere

„Orice gest pe care-l faci, în logica acţiunilor pe care le întreprinzi, are o anumită justificare. În cele ce urmează încerc să aduc o justificare gestului de a demisiona din grupul parlamentar al PSD, spunând de la început că nu există o problemă personală, şi chiar dacă ar exista, ar fi minoră, pălind în comparaţie cu situaţia gravă în care se găseşte România. Vă întreb ce aţi alege între supărarea faptului că prin managementul asigurat la nivelul conducerii centrale a PSD nu există nicio poziţie alocată, în Birourile Permanente ale Camerelor şi în conducerile comisiilor permanente, din cele opt deţinute, parlamentarilor care provin din zona Ardealului, Banatului, Crişanei şi Maramureşului şi situaţia economică şi politică  gravă în care se găseşte România? Oricât de mare ar fi supărarea şi orgoliul, politicianul responsabil ar alege discutarea situaţiei grave în care se găseşte România şi ar constitui un punct forte al oricărui program electoral prezentat cetăţenilor pe care-i reprezinţi sau doreşti să-i reprezinţi. Acest lucru am încercat să-l fac de la începutul celui de al doilea mandat de parlamentar, ca, în calitate de membru al grupului parlamentar PSD, să atenţionez colegii şi să pun în discuţie unele probleme esenţiale, cum ar fi: lipsa majoră a locurilor de muncă, gândindu-ne la faptul că 4 milioane de români, aflaţi la vârsta activă, nu îşi găsesc loc pe piaţa forţei de muncă din România, instabilitate pronunţată la nivelul funcţiei publice prin deprofesionalizare şi politizare excesivă, apariţia unor blocaje majore cu efecte asupra funcţionării principalelor instituţii ale statului, incapacitatea de a gestiona problematica dezvoltării şi utilizării eficiente a resurselor financiare guvernamentale şi de la nivelul Uniunii Europene pentru realizarea marilor lucrări de infrastructură, apariţia unor decalaje majore la nivelul veniturilor, lipsa unei viziuni asupra dezvoltării durabile. Pornind de la această situaţie de criză generalizată, consider că partidele politice s-au transformat în gestionari ai crizelor permanente, fiecare dintre ele aşteptând – fiind la dreapta – certificate de bună guvernare de stânga  sau fiind la o guvernare de stânga – certificate de bună guvernare de dreapta, evitând, prin liderii lor, să afirme că sunt promotorii unor politici novatoare şi vizionare în plan economic, capabile să aşeze România într-o economie tot mai globalizată. În toată această perioadă, prin modul în care s-au formulat sau nu s-au formulat politicile de dezvoltare, constat că individualismul a fost deasupra interesului colectiv, al comunităţilor şi deasupra interesului naţional, ducând în derizoriu exprimarea interesului politic pentru o consolidare necesară în plan economic şi social”, a susţinut în cadrul unei declaraţii politice în Parlament Vasile Soporan.

Mediul politic nu este susţinut de specialişti

De asemenea, deputatul susţine că mediul politic nu este susţinut de specialişti fapt ce duce la situarea acestuia într-o criză a funcţionării partidelor politice. „Prin modul în care sunt formulate politicile, prin evitarea folosirii specialiştilor sau prin promovări pe criterii strict politice în activităţile de construcţie şi de punere în aplicare a acestora, consider că ne găsim într-o situaţie dificilă, într-o criză a funcţionării partidelor politice, care influenţează negativ funcţionarea instituţiilor statului şi realizarea politicilor de dezvoltare de care avem nevoie cu toţii, cetăţeni şi politicieni.  Din acest motiv sunt într-o căutare a echilibrării situaţiei existente. Săptămâna trecută făceam o propunere de stabilire a Parlamentului prin utilizarea votului uninominal pentru o parte a mandatelor şi printr-o desemnare a celorlalte mandate pe criterii profesionale, la propunerea unor instituţii de prestigiu”, a continuat Soporan.

Grup de indepenţi în Parlamentul României

O altă propunere a deputatului a fost constituirea unui grup de independenţi în cadrul Parlamentului după modelul European. De asemenea, Soporan consider că ţara se va degrada după alegeri. “A doua măsură pe care am luat-o în considerare este legată de constituirea unui grup al parlamentarilor independenţi – această structură funcţionează şi la nivelul Uniunii Europene – care se poate constitui într-un mediator al acţiunilor partidelor politice pentru urmărirea interesului naţional, cu precădere în rezolvarea situaţiilor de criză în care se găseşte, tranzitoriu, România în urma unor influenţe externe sau interne. Din acest motiv, am susţinut ideea constituirii unui grup al parlamentarilor independenţi, un grup capabil să abordeze profesionist problemele majore cu care ne confruntăm, cu atât mai mult cu cât dominantă pentru România a fost încrâncenarea, lipsa de flexibilitate în înţelegerea şi în transformarea inteligentă a inerţiilor, care acţionează în plan economic şi politic, în factori mobilizatori pentru dezvoltare durabilă, după principiul profesorului Octav Onicescu: <Veţi crea, veţi avea, nu veţi crea, nu veţi fi nimic> sau a butadei lui Ford, preluată de profesorul Nicolae Profiri (întemeietorul Şcolii de Drumuri din Bucureşti), <Nu este adevărat că din cauza sărăciei nu avem drumuri, adevărul este că din cauza lipsei de drumuri suntem o ţară săracă>. Dragi colegi, mai am o rugăminte: <Să nu ne mai jucăm de-a ţara şi poporul şi să nu ne mai ascundem, să nu ne prindă criza şi mai nou pandemia>. Haideţi să gândim matur, să dăm legitimitate actului de guvernare pentru a vă vedea liniştiţi de campanie cu un gând care trebuie să apară în permanenţă: Cum vă apare ţara de după alegeri? O degradăm astăzi prin acţiunile noastre sau o protejăm cu maximă responsabilitate? Ce vom face dacă anul viitor vor apare suplimentar un număr de un milion de şomeri? Cum vom spune că ne-am făcut datoria dacă firmele private nu vor mai avea activitate prin faptul că investiţiile se vor reduce semnificativ? Cum putem să vorbim despre dezvoltare dacă viteza de circulaţie pe căile ferate este la nivelul anilor 1950? Cum putem să vorbim de apropiere de Uniunea Europeană când singura autostradă de legătură cu aceasta bate pasul pe loc? Vom putea spune că am avut campanie electorală pentru alegerea preşedintelui şi au fost anumite jocuri politice? Vom putea face acest lucru ca apoi, indiferent de situaţia ţării, în numele unui partid politic, să cerem un vot pentru un candidat şi mai puţin pentru un anumit program? Putem să facem toate aceste lucruri, cu o singură condiţie, să nu ne gândim la responsabilitatea pe care o avem în impunerea interesului naţional. Nefiind niciun parlamentar care să afirme că nu acţionează în interes naţional, vă îndemn, stimaţi colegi, la raţiunea de a înţelege că fiecare nepăsare, fiecare lipsă de acţiune şi responsabilitate, fiecare neînţelegere poate să însemne, în ultimă instanţă, un furt de la cei care flămânzesc şi nu sunt hrăniţi, de la cei înfriguraţi care nu sunt îmbrăcaţi, ca să folosesc într-un alt context explicaţia dată de Dwight Eisennhower raportului existent între înarmare şi problematica socială a populaţiei. Vă îndemn la responsabilitate şi la un gând bun pentru ţara de după alegeri!”, a conchis Vasile Soporan în declaraţia politică remisă presei.

Tiberiu Hrihorciuc

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.