Preşedintele PSD, conducătorul Guvernului şi al majorităţii parlamentare, împarte bugetul statului după cum îi pofteşte inima. “Cel mai mare buget” întârzie să fie adoptat, însă tridentul Dragnea – Vâlcov – Teodorovici reprezintă o adevărată “troika” pentru români şi în special pentru clujeni.

Liviu Dragnea: “Sunt municipii care nu mai au nevoie de aceste creşteri, de ex la Braşov, la Cluj”.

„După ce în 2018 bugetul Municipiului Cluj-Napoca a fost uşurat de 28 de milioane de euro, în urma revoluţiei fiscale, pentru anul 2019 chiar dacă toţi clujenii au contribuit la cel mai mare buget, din păcate pentru ei, preşedintele PSD nu va aloca Clujului fondurile ce i se cuvin.Ironic întreb, de ce ar avea nevoie clujenii de fonduri? Adică administraţia locală a găsit în 2018 în bugetul local bani cu care să facă un studiu de fezabilitate pentru Centura Metropolitană Cluj-Napoca, deşi această cheltuială trebuia susţinută de Guvern. În plus, clujenii au stadion şi sală polivalentă la standarde europene, autobuze electrice pentru transportul public, funcţionarul public virtual, wi-fi gratuit în oraş, aplicaţii create special pentru digitalizarea activităţii primăriei, spitale modernizate, evenimente culturale şi de tineret, au avut chiar şi unul dintre cele mai frumoase Târguri de Crăciun din Europa.Domnule Dragnea, nu banii trebuie să îi luaţi de la Cluj, ci modelul de guvernanţă locală. Un model care are la bază investiţiile şi unde banii cetăţenilor sunt folosiţi în interesul lor. România nu devine mai bogată dacă lăsaţi administraţiile locale performante fără bani. Dacă PSD-ul ar lua modul de guvernanţă locală de la administraţia liberală de la Cluj-Napoca, ar fi un mare câştig pentru ţara noastră.Toate regiunile merită să se bucure de resursele de care dispun, pe măsura contribuţiei aduse la bugetul naţional.P.S.: Poate vă gândiţi să luaţi un punct de la elevii de nota zece şi să îl daţi celor cu nota patru fiindcă ei au nevoie de acel punct.”, declară Sorin-Dan Moldovan într-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.