Jurnaliștii de la Libertatea au publicat un document care arată că Sorin Grindeanu a plecat într-o destinație exotică cu celebra consilieră, Cătălina Miriță, fostă Miss Buzău. Deplasarea a avut drept scop oficial participarea la o Plenară de comunicații poștale.

O imagine din sistemul Intranet al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), unde Sorin Grindeanu și Cătălina Miriță apar că au efectuat deplasarea în 27-28 iunie 2019 în Insulele Azore și au plecat de acolo cu o zi mai devreme decât restul grupului, informează Libertatea.

Ca președinte al ANCOM, funcție echivalată prin lege la nivel de ministru, Sorin Grindeanu și-a angajat 6 consilieri, fiecare câștigând un plafon minim de 2.000 de euro pe lună.

Unul dintre ei este Cătălina Miriță, 24 de ani, o fostă Miss Buzău cu o carieră de succes în domeniul modellingului. Cum ANCOM a refuzat, până acum, să facă publice CV-urile consilierilor, iar, întrebat care sunt criteriile după care și-a angajat oamenii din cabinet, Sorin Grindeanu a răspuns: “Sunt criteriile mele, nu vreau să intru în amănunte”, salariați ai Autorității Naționale au furnizat Libertății noi detalii din interiorul instituției.

2 COMENTARII

  1. …si asta …jalnic…..in telecomunicatii si-a angajat un model….!….cum dau de bani ,se comporta la fel ca alte specimene….isi lasa nevasta ,se incurca cu secretara…bla,bla….!…un pic de rusine si de decenta….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.