Un motociclist a murit în urma unui accident produs luni pe DN 1, între localităţile Cristian şi Sibiu, informează Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române.
„Pe DN 1, la kilometrul 217+350 m, între localităţile Cristian şi Sibiu, judeţul Sibiu, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi un motociclist. În urma impactului, cel din urmă a fost aruncat în afara părţii carosabile şi a decedat”, se arată într-un comunicat transmis de Centrul Infotrafic.
Sursa menţionată precizează că traficul rutier este oprit pe sensul de mers spre Cristian şi se desfăşoară pe un singur fir, alternativ, fiind dirijat de poliţişti.
sursa: agerpres.ro
Citește și: Medicii din Cluj, după festival: „După Untold, vă așteptăm”