Sorin Apostu a fost condamnat de către Curtea de Apel Târgu Mureş la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie. În acelaşi dosar au fost condamnate şi Monica Apostu, soţia fostului primar, şi Aspazia Droniuc, cea care a făcut denunţul, ambele la trei ani de închisoare cu suspendare. Niciunul dintre cei doi soţi nu îşi asumă faptele comise şi sunt lipsiţi de  motivaţia interioară de a se schimba, se arată în motivarea emisă de instanţa de la Târgu Mureş.

 

Triunghiul Sorin Apostu – Monica Apostu – Aspazia Droniuc

După cum se arată în rechizitoriu, Sorin Apostu se întâlnea înainte de organizarea fiecărei licitaţii care viza asigurarea parcului RATUC cu Aspazia Droniuc, broker de asigurări. După cum se arată în motivarea pronunţată în dosarul fostului primar, aceste întâlniri aveau scopul de a obţine sprijinul fostului primar în vederea obţinerii contractelor de asigurare. În acele întâlniri nu existau discuţii despre bani, dar se stabilea procedura.

„Cu aceste ocazii nu se fixa vreo sumă de bani, părţile convenind că se va proceda ca şi anterior, respectiv Droniuc Aspazia urma să încheie un contract fictiv de asistenţă juridică cu Apostu Monica Undina, în baza căruia se emiteau facturi fictive. Mai rezultă că cea care stabilea modalitatea în care se făceau plăţile şi cuantumul acestora era Droniuc Aspazia, inculpata Apostu Monica Undina fiind de acord cu sumele fixate, sens în care elibera facturi pentru aceste sume. Mai rezultă că, pentru anii 2009 şi 2010 s-au încheiat două contracte fictive în baza cărora au fost emise chitanţe fiscale, iar pentru anul 2011 nu s-a încheiat un astfel de contract, făcându-se doar plăţi, în modalitatea arătată atunci când a fost prezentată starea de fapt”, se arată în motivare.

În opinia instanţei, cele două contracte de  asistenţă juridică dintre firma de avocatură a Monicăi Apostu şi firma Frarom, reprezentată de Aspazia Droniuc, precum şi facturile fiscale emise în baza acestor contracte, au fost fictive deoarece din probele de la dosar nu rezultă că Apostu Monica, soţia fostului primar, ar fi exercitat vreo consultanţă juridică pentru societatea Frarom sau pentru Droniuc Aspazia, cum s-a susţinut în apărare.

„În drept, fapta inculpatului Apostu Sorin, care cu intenţie, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a instigat pe inculpatele Apostu Monica şi Droniuc Aspazia la încheierea a două contracte de asistenţă juridică şi a unui număr de 21 de facturi fiscale, în perioada iulie 2008-septembrie 2011, înscrisuri care evidenţiau prestarea unor activităţi de consultanţă juridică nereale şi care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienţei banilor, încasând prin virament bancar în contul Cabinetului de avocatură al soţiei sale suma de 274.330,54 lei şi, totodată pentru ascunderea comiterii infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la spălare de bani în formă continuată”, se arată în document.

Din coroborarea probelor de la dosar între ele, instanţa a dedus, fapt reţinut şi în rechizitoriu, “poziţia total nesinceră a inculpatului Apostu Sorin, fiind dovedit că acesta a intervenit la directorul RATUC pentru ca Droniuc Aspazia să obţină asigurarea parcului auto al regiei, că a avut legături şi întâlniri punctuale cu aceasta pentru a discuta problemele acesteia, cunoscând fără îndoială că aceasta lucrează în asigurări, toate în schimbul obţinerii folosului material injust”.

Potrivit sentinţei, din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pe care a primit-o Apostu, se va deduce din  pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestului scurs de la 10.11.2011 până la 28.09.2012.

Achitat pentru faptele ce aveau legătură cu Călin Stoia

Sorin Apostu a fost achitat pentru luare de mită, pentru complicitate la spălare de bani în formă continuată, pentru complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, toate în legătură cu inculpatul Stoia Călin Mihai. În acelaşi dosar, omul de afaceri Stoia Călin Mihai a fost achitat pentru  infracţiunile de dare de mită în formă continuată, spălare de bani în formă continuată sub forma participaţiei improprii şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată sub forma participaţiei improprii.

Din rechizitoriu reiese că Apostu Sorin şi Stoia Călin erau în relaţii de prietenie, aspect confirmat de cei doi. Stoia Călin are calitatea de acţionar minoritar al societăţii de salubritate SC Brantner România Holding GmbH, unde deţine 16% din acţiuni.

“Din nicio probă de la dosar nu rezultă că inculpatul Apostu Sorin ar fi exercitat vreo influenţă în ceea ce priveşte semnarea contractului de salubrizate. În opinia instanţei, din nicio probă de la dosar nu rezultă că inculpatul Apostu Sorin s-ar fi implicat în derularea ulterioară a contractului, prin emiterea oricăror  acte necesare bunei desfăşurări a societăţii.”, se arată în motivarea Curţii.
„Je ne regrette rien”

Instanţa de la Târgu Mureş subliniază, ca circumstanţă agravantă, neasumarea faptelor comise de către soţia fostului primar, Monica Apostu, cu atât mai mult cu cât, aceasta fiind avocat, ar fi trebuit să fie perfect conştientă de gravitatea acţiunilor sale.

“Trebuie reţinut că această inculpată a fost angrenată în activitatea infracţională  de soţul ei, inculpatul Apostu Sorin, că nu a recunoscut faptele  şi că aceste fapte sunt deosebit de periculoase, cu atât mai mult cu cât inculpata avea calitatea de avocat, iar faptele reţinute au fost comise în strânsă legătură cu această activitate a inculpatei. Neasumarea faptelor comise de către inculpată indică, aşa cum s-a reţinut în referatul de evaluare întocmit de  Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, lipsa de regret, de conştientizare a gravităţii faptelor, lipsă de motivaţie interioară de schimbare”, se arată în documentul emis de Curtea de Apel.

Ca urmare, soţia fostului primar, Monica Undina Apostu, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei. Totodată, Aspazia Droniuc, care a fost şi denunţător în acest dosar, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei.

 

Crina Crainic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.