O femeie din comuna Moldovenești, județul Cluj, a trecut prin momente de coșmar, fiind agresată cu o brutalitate greu de imaginat de propriul soț. Bărbatul de 46 de ani a lovit-o cu pumnii și palmele, i-a rupt un dinte și, în timpul unui alt episod violent, a biciuit-o ca în vremurile medievale. Deși avea emis un ordin de protecție care îi interzicea să se apropie de victimă, acesta l-a încălcat fără ezitare.

Prima agresiune s-a produs pe 31 mai 2024, în locuința comună, iar în urma bătăii, femeia a avut nevoie de până la 20 de zile de îngrijiri medicale. La doar câteva luni distanță, pe 19 august, bărbatul a recidivat, atacând-o din nou cu sălbăticie și folosind un bici pentru a o pedepsi fizic.

Judecătoria Turda a pronunțat sentința în data de 6 iunie 2025: un an și trei luni de închisoare cu suspendare, decizie care poate fi atacată cu apel. Cazul ridică semne serioase de întrebare privind protecția reală a victimelor violenței domestice și eficiența ordinelor de restricție în fața agresorilor determinați să calce legea în picioare.

Inculpatul, la data de 31.05.2024, în jurul orelor 13:00, în timp ce afla în interiorul imobilului de domiciliul, situat în com. Moldovenești, jud. Cluj, i-a aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri cu palma și pumnul în zona capului, a feței, a spatelui și a abdomenului, rupându-i un dinte, care i-au cauzat suferințe fizice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 15-20 de zile de îngrijrii medicale.

Ulterior, la data de 19.08.2024, în jurul orelor 13:40, în timp ce afla în interiorul imobilului de domiciliul, situat în com. Moldovenești, jud. Cluj, i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu palma și ulterior lovituri repetate cu un bici peste spate și mâini.”, au reținut magistrații clujeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.