Dan Şova a declarat în cadrul evenimentului „Atelierele viitorului” că, până la sfârşitul anului 2015, va fi autostradă de la Nădlac la Sibiu şi în 2016 se va lega şi Clujul de capitala României, prin coridorul 4, respectiv Autostrada de la Sebeş la Turda.

Cu aceasta ocazie, Şova a ţinut să le transmită un mesaj colegilor săi de la PSD Alba:

„Aş vrea să transmit colegilor de la Alba, din PSD, mi-aş dori să se laude mai mult cu acest proiect, pentru că este un proiect pe care l-am făcut noi. Să nu îl mai lase numai pe domnul Roman să îşi facă pancarde cu «Omul marilor proiecte, de la PNL», pentru că este munca făcută de noi, Sebeş-Turda şi este ideea, vă spun cu certitudine, direct de la sursă, este ideea premierului Ponta, la care a ţinut foarte mult şi pe care a negociat-o la Comisia Europeană şi a obţinut-o la finanţare, în luna mai a acestui an”, a spus Şova.

El a ţinut să le spună social-democraţilor din Alba că acesta este un proiect al PSD şi că social-democraţii „trebuie să se laude” cu el.

„Să nu îi mai lase numai pe cei de la PNL, cum am văzut acolo, că şi-au însuşit deja proiectul acesta”, a mai comentat ministrul, la dezbaterile organizate de PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.