Potrivit procurorilor, există date şi indicii temeinice că, în perioada mai – noiembrie 2012, în mod repetat, învinuitul Remus Şpan i-a acordat sprijin lui Ovidiu Silaghi, ministru al Transporturilor la acea dată, pentru a pretinde şi primi bani şi foloase necuvenite de la administratorul firmei Romstrade SRL, Nelu Iordache.
Într-un comunicat al DNA transmis joi AGERPRES se arată că sprijinul acordat de Remus Şpan ar fi constat în intermedierea de întâlniri între cumpărătorul de influenţă Nelu Iordache şi ministrul Ovidiu Silaghi, cunoscând problemele pe care le întâmpina SC Romstrade SRL în derularea contractelor cu CNADNR întrucât anterior îşi desfăşurase activitatea în cadrul grupului de firme controlat de Iordache.
DNA susţine că Remus Şpan a intermediat şi primirea de către Ovidiu Silaghi de la Nelu Iordache a 200.000 euro şi efectuarea de curse aeriene între Satu Mare şi oraşe din Europa pentru susţinerea campaniei electorale a unei persoane apropiate ministrului, în condiţiile în care învinuitul cunoştea că societatea Romstrade SRL înregistra pierderi pe care nu avea posibilitatea să le suporte, precum şi problemele reale ale acesteia în derularea contractelor, probleme care îndreptăţeau CNADNR să dispună anumite măsuri de reziliere a unor contracte.
Agerpres