Spania a depăşit pragul de 2.000 de decese cauzate de coronavirus, alţi 462 de bolnavi de COVID-19 pierzându-şi viaţa în ultimele 24 de ore, anunţă autorităţile de la Madrid, citate luni de AFP şi Reuters.

Astfel, numărul total al morţilor a ajuns la 2.182.

Numărul cazurilor de îmbolnăvire în Spania a crescut la 33.089, de la cele 28.572 anunţate duminică.

În acelaşi timp, conform unui comunicat al guvernului transmis luni, Carmen Calvo, vicepremier, a fost spitalizată duminică, având infecţie respiratorie, şi aşteaptă rezultatul testului pentru coronavirus.

„Vicepremierul s-a dus la spital ieri după-masă şi, după ce i s-au făcut investigaţii medicale, doctorii au decis ca ea să rămână internată pentru a primit tratament pentru o infecţie respiratorie”, se precizează în comunicat.

Născută în 1957, Carmen Calvo a fost testată pentru coronavirus, iar rezultatul va fi făcut public imediat ce va fi aflat, a adăugat guvernul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.