Consiliul Județean Cluj a dotat Spitalul Clinic de Recuperare cu noi echipamente medicale care au fost deja livrate și puse în funcțiune.

Este vorba despre un aparat de terapie laser cu scaner pentru reabilitarea pulmonară, un aparat de electroterapie cu patru canale, un monitor pentru urmărirea funcțiilor vitale cu cărucior de transport, două aparate EKG cu 12 canale și un sistem staționar de monitorizare continuă a oxigenului. 

De asemenea, forul administrativ județean a finanțat achiziția unui sistem de control al accesului în incinta unității sanitare subordonate, precum și întocmirea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) pentru operațiuni de construcții și instalații necesare în vederea asigurării siguranței pacienților și a personalului.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Importanța noilor dotări este dată de faptul că acestea vor permite cadrelor medicale înalt calificate din spitalul nostru de recuperare să efectueze investigațiile și intervențiile necesare și vor asigura funcționarea optimă a instituției spitalicești, în condiții de maximă siguranță.”

În valoare de peste 565.000 de lei, investiția a fost finanțată integral din bugetul propriu al Consiliului Județean Cluj. 

Citește și: Fostul rector al UMF Cluj-Napoca, Constantin Ciuce, implicat în intervenții chirurgicale ilegale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.