Sebastian Trancă este noul director medical al Spitalului Clinic de Urgență Cluj-Napoca. Acesta a preluat mandatul în urma demisiei fostului director, Adela Golea, care a demisionat în această luna din funcție.
Conform site-ului Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Sebastian Trancă este medic primar în Anestezie şi Terapie Intensivă şi cercetător în domeniul traumei multiple și răspunsului inflamator și stemic, precum și în domeniul alergoanesteziei în cadrul unei echipe multidisciplinare care cuprinde anesteziști, alergologi și imunologi. Certificat pedagogic eliberat de Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj.
Asistent universitar din anul 2011 în cadrul Disciplinei ATI II, cu activităţi educaţionale adresate studenților anului I şi VI medicină generală, medicină dentară şi balneofiziokinetoterapie.
Activitate didactică cu medicii rezidenţi ATI, medicină de urgență, cardiologie, gastroenterologie, boli infecțioase şi cu studenţii UMF paramedici voluntari încadrul SMURD Cluj.
Șef de lucrări din anul 2016 – titular de curs Prim ajutor – curs adresat studenților Facultații de Medicină Generală, Facultații de Medicină Dentară, Facultații de Farmacie.
Instructor în cadrul cursurilor post-universitare adresate medicilor ATI.
Reamintim că, managerul spitalului, Petru Șușcă, a fost schimbat printr-un ordin al ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. În locul lui Șușcă a fost numită ca manager interimar Claudia Gherman.
Citește și: Performanța lui Petru Șușcă este apreciată de toate partidele de la Cluj. USR alege să tacă